Actualitate Recomandări

Venitul minim garantat pentru cei peste 1800 de oameni din județ va crește de luna viitoare

Peste 1800 de persoane din județul Bistrița-Năsăud au primit în total 427.375 de lei în luna ianuarie 2022 sub formă de venit minim garantat, dar, începând din martie vor primi mai mulți bani fiindcă valoarea ajutorului acordat crește de la 142 de lei la 149 de lei.

Cei mai mulți beneficiari, 174, sunt din comuna Zagra, pe locul al doilea fiind comuna Tiha Bârgăului cu 109 beneficiari, iar pe locul al treilea Dumitrița cu 93 de beneficiari.

Bistrița are 37 de persoane cu venit minim garantat, Becleanul – 49, Năsăud – 55 și Sângeorz-Băi – 49, potrivit Agenției de Plăți și Inspecție Socială Bistrița-Năsăud.

Cei mai puțini beneficiari, câte doi, au comunele Poiana Ilvei, Șintereag, Miceștii de Câmpie și Sânmihaiu de Câmpie.

Bistrița-Năsăud are o populație de 277.724 de locuitori. Beneficiari ai VMG sunt 1.812.

Toate ajutoarele sociale, precum indemnizaţia de şomaj, ajutorul pentru încălzire sau venitul minim garantat, vor fi majorate de la 1 martie 2022, după 13 ani în care au fost înghețate și vor crește în fiecare an de acum încolo.

Indicatorul social de referință (ISR), în raport cu care sunt calculate toate prestațiile sociale, va fi indexat anual, la 1 martie, cu rata medie a inflației din anul precedent, după ce o lege în acest sens a fost promulgată anul trecut de președintele Klaus Iohannis. În prezent, ISR are valoarea de 500 de lei, același nivel din 2008.

Astfel, de la 1 martie 2022, toate beneficiile sociale care se raportează la Indicatorul Social de Referință (ISR) vor crește, ca urmare a majorării cu 5,1% a acestui indicator, anunță Ministerul Muncii, într-un comunicat de presă.

Rata medie anuală a inflației care va sta la baza stabilirii noilor cuantumuri de prestații sociale și beneficii de asistență socială este de 5,1%, ceea ce înseamnă că valoarea ISR crește de la 500 de lei la 525,5 lei.

Beneficiile de asistență socială care sunt raportate la ISR sunt: ajutorul social, alocația pentru susținerea familiei, alocația lunară de plasament, prestațiile sociale pentru persoanele cu handicap (adulți și copii), nivelul minim al indemnizației pentru creșterea copilului și al indemnizației de acomodare, sprijinul pentru adoptatori și ajutorul pentru refugiați.

Ca urmare a aplicării noii valori a ISR, baza de calcul pentru indemnizația de șomaj va fi majorată de la 375 de lei la 394 de leiprima de inserție va crește de la 1.500 la 1.576 de lei și subvenția pentru persoane marginalizate, de la 2.000 la 2.102 lei.

Același procent de creștere, de 5,1%, va fi aplicat și în cazul beneficiilor de asistență socială. Spre exemplu, ajutorul social urmează să crească de la 142 la 149 de leiindemnizația minimă pentru creșterea copilului, de la 1.250 la 1.314 lei, iar indemnizația lunară pentru persoanele cu handicap se majorează astfel: de la 350 la 369 de lei (grav), de la 265 la 279 de lei (accentuat).

1 comentariu

  • Uite unde se duc banii! În timp ce bieții pensionari speciali, au primit o mărire doar de câteva mii de lei, bogații ăștia cu ajutor social au primit 7 lei în plus, au aproape 150 de lei pe lună. Păi asta-i dreptate? Precis își vor lua mașini bengoase, vor face excursii în locuri exotice…no, bălan, bojor, chereji (bbc) musai puneți di-un miting, că venim și noi…no, numa zîc…am glumat o țîră, dar din păcate e de plâns.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS