Economie

Veniturile Aquabis, mai mari după aplicarea majorărilor de tarife la apă și canal

Veniturile Aquabis vor fi mai mari cu 6,68% anul acesta ca urmare a creșterii prețurilor și tarifelor la apă potabilă și canalizare, iar cheltuielile cu 10,9%. Prin bugetul pe 2024, compania de apă și-a propus să obțină un profit net de 18,3 milioane de lei.

Potrivit bugetului de venituri și cheltuieli al Aquabis pentru anul în curs, avizat de Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Servicii de Alimentare cu Apă și de Canalizare în județul Bistrița-Năsăud, veniturile totale prognozate pentru 2024 vor crește cu 6,68%, respectiv de la 108,7 milioane de lei la 116 milioane de lei ”ca urmare a prognozării producției fizice facturate atât la apă, cât și la canalizare, precum și a creșterii prețurilor și tarifelor în 2024 cu rata inflației conform strategiei de tarifare cu POIM-PDD”.

În același document scrie că față de anul 2023, când s-a facturat o cantitate de 7.742 mii mc apă, respectiv 7.081 mii mc canal (din care: 5.455 mii mc apă uzată și 1.626 mii mc apă meteorică), în 2024 s-a prevăzut să se factureze un volum de 7.755 mii mc apă și 7.120 mii mc canal (din care: 5.500 mii mc apă uzată și 1.620 mii mc apă meteorică).

Așadar, anul acesta creșterea producției fizice prognozate este de 13.000 de mc la apă și de 39.000 de mc canal, volumul de apă meteorică fiind în mare același ca și cum s-ar ști dinainte cât va ploua.

Și cheltuielile vor crește cu 10,9%, respectiv de la 84,5 milioane de lei la 93,8 milioane de lei întrucât ”au crescut dobânzile bancare urmare a achiziționării unui credit de 35 de milioane de lei pentru programul POIM-PDD”.

Cu toate acestea, Aquabis și-a propus în anul 2024 un profit net de 18,3 milioane de lei.

Pentru acest an, cheltuielile cu personalul vor crește cu 8,82% față de 2023, de la 35,7 milioane de lei la 38,8 milioane de lei.

La finalul anului trecut, Aquabis avea 456 de angajați, dar anul acesta și-a propus să ajungă la 480. Câștigul mediul lunar/salariat a fost 5864 de lei, iar anul acesta va ajunge la 6254 de lei/salariat.

Conducătorii companiei (directorii executivi și membrii Consiliului de Administrație) vor încasa, în total 1,2 milioane de lei. Astfel, celor cinci directori executivi le revine suma totală de 960.000 de lei din buget, iar celor 6 membri ai CA suma totală de 291.000 de lei. Fiecare membru al CA încasează 20% din indemnizația brută a directorului general (4000 de lei lunar fiecare).

Suma de 695.000 de lei a fost prevăzută pentru “participarea salariaților la profit”.

Bugetul de venituri și cheltuieli al Aquabis poate fi văzut AICI.

Potrivit unui comunicat al companiei, începând cu data de 11 aprilie 2024, se vor ajusta prețul pentru apa potabilă produsă, transportată și distribuită și tariful pentru serviciile de canalizare și epurare, valabile pentru întreaga arie de operare.

”Prețul și tariful au fost ajustate în conformitate cu Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu Art. 35 alin (4) din Legea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu prevederile Contractului de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare nr. 3/17.09.2008, modificat și completat prin Actul Adițional nr. 76/14.03.2024 și ale Contractului de finanțare nr. 314/24.03.2020, încheiat între Ministerul Fondurilor Europene în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operațional Infrastructură Mare și AQUABIS S.A. pentru “Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Bistrița-Năsăud”.

Aplicarea noilor prețuri și tarife se realizează în baza Deciziei nr. 43/26.03.2024 a Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice.

Pentru anul 2024, strategia tarifară prevede ajustarea prețurilor și tarifelor doar cu inflația.

Prin urmare, noile prețuri și tarife practicate de AQUABIS S.A. începând cu data de 11 aprilie 2024, la nivelul întregii zone de operare, sunt următoarele:

  • pentru apa potabilă produsă, transportată și distribuită, prețul este de 7,96 lei/mc (exclusiv TVA); 8,67 lei/mc (cu TVA 9%).
  • pentru canalizare – epurare, tariful este de 6,69 lei/mc (exclusiv TVA); 7,29 lei/mc (cu TVA 9%)”, a transmis compania într-un comunicat.
Etichete

4 comentarii

  • Cea mai scumpă factură anuală este la apă, depășește gazul și curentul, mulțumim tovarășilor de la Aquabis.

    27
    1
  • Daca macar apa din retea ar fi potabila nu a-si zice nimic. Dar asa cum se prezinta avem preturi din Germania si serviciu/calitate apa cel putin chestionabil. Aquabis pare se fie o afacere de familie a celor cu afise electorale cele mai mari din Bistrita si nu conteaza clienti.

    33
    1
  • Art. 35, alin. (4) spune asta: „(4) Stabilirea nivelului prețului/tarifului unic se aprobă, cu avizul A.N.R.S.C., prin hotărâre a autorității deliberative a unității administrativ-teritoriale sau, după caz, cu respectarea mandatului încredințat, prin hotărâre a adunării generale a asociației de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciul de alimentare cu apă și de canalizare. După stabilire, ajustările ulterioare ale prețului/tarifului unic se aprobă de către A.N.R.S.C. în conformitate cu strategia de tarifare și cu formulele prevăzute în contractul de delegare a gestiunii și/sau în contractele de cofinanțare, anexe la contractul de delegare.”
    Unde o fi prevederea care conform lui Șandru „îl obligă” să mărească tariful?

  • Suntem o țară de tâmpiți inerți. Ne merităm soarta! Atunci când s-au majorat serviciile Aquabis, parcă acum aproape un an și un pic, găseau justificarea pentru tarifele mari prin raportarea la energie care ar fi generat o creștere în cascadă a prețurilor. În prezent, nu numai că nu beneficiem de o stagnare a prețului la apă și canal, ne trezim că înghițim gălușca unei noi majorări, acceptăm cu seninătate faptul că avem printre cele mai ridicate tarife din țară, aplaudăm deciziile aberante ale politicianului Radu Moldovan care instrumentează din umbră societatea asta după bunul plac, ne prefacem că este totul în regulă și nu luăm atitudine. Chiar și presa locală care este condusă și aservită tace cuminte, iar proștii plătesc facturile. Bravo domnule Radu Moldovan!!! Sper doar ca lumea să iasă la vot și să penalizeze ce se întâmplă. Așa nu se mai poate, trădătorilor de neam și popor !!! Știați că angajările în teritoriu, și nu numai, se fac la comanda primarilor PSD? Aveți șansa să schimbați ceva așa că vă rog fără niciun interes politic, mergeti la vot și schimbați ce se întâmplă în județul nostru. Caracatița asta construită de Radu Moldovan controlează absolut tot…….

    4
    1
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.