Actualitate

Veniturile medicilor de familie, din ambulatoriu și pentru gărzi cresc din această lună

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a semnat propunerea Colegiului Medicilor din România (CMR) de majorare a veniturilor medicilor de familie şi din ambulatoriu, începând din octombrie, astfel că pentru tot anul 2016 este o creştere, în medie, de 13 la sută pe lună pentru medicii de familie şi 17 la sută pentru serviciile acordate în ambulatoriu. De asemenea, tot din octombrie se aplică şi majorarea remuneraţiei pentru gărzile făcute de medici.

Astfel, pentru medicii de familie, din 1 octombrie, valoarea punctului minim garantat per capita (numar de persoane înscrise pe listă) creşte de la 4,3 lei la 4,6 lei, iar valoarea punctului minim garantat per serviciu înregistrează o creştere de la 2 lei la 2,1 lei.

La 1 iulie, majorarea per capita pentru medicul de familie a fost de la 4 lei la 4,3 lei, iar per serviciu de la 1,9 lei la 2 lei. În ambulatoriu, valoarea punctului minim garantat per serviciu a crescut de la 1,8 lei la 2 lei.

Cumulate, cele două majorări de la 1 iulie şi cea de la 1 octombrie reprezintă o creştere a veniturilor lunare, în medie, cu 13 la sută pentru medicina de familie, iar pentru ambulatoriu cu 17 la sută.

Tot din acestă lună se aplică şi majorarea remuneraţiei pentru gărzile făcute de cadrele medicale, conform unei Ordonanţe de Guvern. Astfel, un rezident de anul III dintr-o unitate clinică va avea o plată netă de 257 de lei în timpul săptămânii, iar o gardă pe timpul week-endului va fi plătită cu un spor între 50% şi 100%.

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS