Sport

Verdict amânat pentru Gloria Bistrița

O decizie privind retrogradarea echipelor FC Timișoara și Gloria Bistrița se va lua în cadrul Comitetului Executiv din 20 iunie, însă formația bănățeanu nu va evolua sigur în cupele europene. Vicecampioana FC Timișoara și Gloria Bistrița, locul 14, nu au primit licența pentru sezonul 2011/2012 al Ligii I.

LPF poate propune Comitetului Executiv al Federației Române de Fotbal modificarea ROAF astfel încât echipele FC Timișoara și Gloria Bistrița să evolueze și în sezonul viitor în Liga I deși nu au primit licența, o decizie în acest sens urmând a fi luată în ședința executivului FRF din 20 iunie.

Președintele FRF, Mircea Sandu, a declarat, într-o conferință de presă, că propunerea LPF de modificare a Regulamentului de Organizare a Activității Fotbalistice (ROAF) va trebui aprobată de membrii Comitetului Executiv al federației în ședința din 20 iunie.


„Până în 20 iunie, liga să-și facă toate analizele și poate veni cu o propunere de modificare a regulamentului, dacă Executivul constată și decide că poate fi cu aplicare imediată… Vom vedea, nu știu! Liga poate să spună: modificați ROAF-ul! Depinde ce se va decide în Comitetul Executiv”, a declarat Sandu, după ședința de joi a Comitetului Executiv.

Președintele federației a adăugat că, în acest moment, FC Timișoara și Gloria Bistrița nu au dreptul de a evolua în Liga I, dar LPF are dreptul oricând să propună modificarea regulamentelor. „Astăzi, cei care nu au licențe nu pot evolua la nivelul Ligii I. Dar regulamentul de licențiere, toate celelalte regulamente sunt de competența Comitetului Executiv. Dacă regulamentul se modifică pentru anul ăsta, pentru anul viitor, pentru anii viitori, vom vedea. Liga este cea care poate veni cu o propunere în acest sens de modificare a regulamentului. Oricând! Face parte din Comitetul Executiv, organizează o competiție și își poate spune un puncte de vedere vizavi de regulamente”, a afirmat el.

Sandu a anunțat că în ședința de joi membrii Comitetului Executiv au decis ca directorul de licențiere, Viorel Duru, să propună modificarea manualelor de licențiere pentru Liga I și Liga a II-a, în sensul simplificării lor, dar noile reglementări vor fi valabile din următorul sezon. FRF dorește ca datoriile cluburilor față de proprii jucători și angajați și cele față de alte grupări să fie luate în calcul în continuare pentru neacordarea licenței, nu însă și cele la bugetul statului.

„Manualul de licențiere național să fie simplificat față de cel actual, la propunerea lui Duru. Datoriile față de proprii jucători și angajați sau alte cluburi să fie luate în calcul pentru neacordare licenței, iar datoriile la bugetul statului să intereseze clubul direct și organul fiscal al statului român, care să-l sancționeze conform legilor în vigoare. Manualul la Liga a II-a să fie și mai permisibil, pentru că știm care este situația stadioanelor, situația susținerii financiare. Știm că nu avem valoare suficientă de pentru a face o competiție de nivel și nici măcar fondurile necesare pentru a desfășura activitatea. În 20 iunie, va fi aprobat pentru următorii trei ani pentru cele două ligi, urmând ca în 2017-2018 să jucăm într-un sistem ca în vestul Europei, cu o serie de A, una de B și două de C”, a precizat Sandu.

Proiectul noului manual de licențiere va fi transmis LPF pentru ca acest for să-și exprime observațiile asupra lui.

Președintele FRF, Mircea Sandu, a mai declarat: ”Jean Pădureanu putea să plătească datoria Gloriei Bistrița, putea împrumuta suma aceea de oriunde, 100.000 de euro. Ei au ales să dea în judecată și pe cine trebuia, și pe cine nu trebuia”.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS