Recomandări Social

Veste rea de Buna Vestire. Păstrăvul viu s-a scumpit și poate fi cumpărat dintr-un singur loc din Piața Decebal

Cu o zi înainte de Buna Vestire, prima sărbătoare din Postul Mare în care creștinii ortodocși pot mânca pește, s-au format cozi la singurul punct de desfacere a peștelui viu din Piața Decebal.

Magazinele de prezentare ale păstrăvăriilor au fost închise unul câte unul din cauza chiriilor mari și a lipsei de clienți, ne-a explicat Costică Moldovan, cel care mai vinde pește adus însă la Bistrița din Țara Făgărașului.

”Kilogramul de păstrăv viu costă acum 28 de lei. Așa ni-l aduc furnizorii. S-a scumpit motorina, transportul e tot mai scump, mâncarea care se aduce din Olanda e tot mai scumpă că e în euro, iar euro s-a scumpit și de-asta urcă prețul. Noi aducem cantitate mare de la Făgăraș, prea puțin luăm din zona noastră, dar nu prea au. La sărbătorile de iarnă a fost 27 de lei kilogramul, iar de atunci s-a scumpit cu un leu. O să treacă și de 30 de lei kilogramul pentru că nu se prea găsește. Ai noștri din zonă nu au nici pentru ei, de-asta au și închis. Chiria a fost mare. Oamenii cumpără câte 2-3 bucăți, rar care iau 5 bucăți, puțin, pentru că li s-au terminat oamenilor banii. Eu lucrez cu soția mea, dacă ar fi să angajez oameni, ar trebui să închid și eu. Noi supraviețuim că lucrăm noi de dimineața până seara. Avem și producătorii care vând cantități mari și își permit să nea un preț bun. Acum ce mai vindem, de Buna Vestire, în rest lumea cumpără foarte puțin pește. Cam o persoană la două ore vine”, a spus Costică Moldovan.

Oamenii cu care am stat de vorbă ne-au spus că au plătit 28 de lei pe kilogramul de păstrăv viu fiindcă țin la tradiția de a mânca pește de Blagoveștenie.

Pe Facebook, Păstrăvăria Rin de la Romuli anunță că nu are pește viu de vânzare.

https://www.facebook.com/pastravaria.romuli/posts/1737434923097791

10 comentarii

  • La 28 lei/ kg/viu, după ce-l cureți de cap, măruntaie, înotătoare, ajungi la un preț de peste 40 lei pe kg, aproape dublu față de cel eviscerat din Kaufland sau Lidl. E preț bun? Da, e bun pentru cine vinde, nu pentru cine cumpără. Dar dacă cumpărătorul e mulțumit, restul nu contează.

  • no ! nu-i normal? la noi toate se scumpesc inainte de ceva1 numai guvernantilor li se pare ca totul este foarte bine!!! sa cumpere dreku!!!!

  • cel mai bun peste e ala care are salar sau pensie seciala si incepe cu litera p….. si se numesc politicieni!
    pentru ca prosti sunt destui care fac trotuarul/ sa lucreze pentru ei!

  • Sa- i bage-n c….r comerciantii ! Clenii de pe Sieu si Budac is hai mai buni si nu manca granule toxice si canceroase !

    • si tu ai cumparat cu 27 lei /kgr?
      eu am cumparat cu 27 lei/kg!
      TE-A PACALIT FRAIERE
      PENTRU CA…stiai ca kgr=kilogramul romanesc e mai usor decat kg=kilogramul de un kil?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS