Actualitate

Vești bune pentru peste 61.000 de bistrițeni. Începând de joi, primesc bani mai mulți

Peste 61.000 de locuitori ai județului Bistrița-Năsăud primesc, începând de joi, 12 ianuarie, bani mai mulți. În cursul zilei de astăzi, au fost operate transferurile prin intermediul Trezoreriei Bistrița, iar în după-amiaza zilei de joi, vor putea ridica din bănci cu 12,5% mai mulți bani față de luna trecută.

Este vorba despre pensionari, peste 61.000 în județul Bistrița-Năsăud, care beneficiază de luna aceasta de o valoare a punctului de pensie 1.785 de lei.

Astfel, cele mai mici pensii de 1000 de lei ajung la valoarea de 1125 de lei, potrivit directorului CJP Bistrița-Năsăud, Sanda Vișan.

Conform instituției, miercuri 11 ianuarie 2023, au fost operate transferurile prin intermediul Trezoreriei Bistrița, astfel ❗️ JOI 12 IANUARIE ❗, în cursul după-amiezei, vor fi alimentate conturile de către bănci.

Conform sursei citate, 52% dintre pensionarii din județ își primesc banii în cont bancar.

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat că, odată cu cuponul de pensie pentru prima lună a anului, pensionarii cu venituri mici vor primi şi ajutoarele sociale promise diverselor categorii aflate în dificultate, în ianuarie fiind acordată prima dintre cele două tranşe semestriale.

Pensionarii cu pensii de până în 1.500 de lei vor beneficia de o majorare ”într-un procent real, net, nominal de peste 40 şi procentul scade uşor către 20% până la 3.000 de lei”.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.