Actualitate

Veşti bune pentru şoferi. Policlinica Bistriţa îi evaluează medical la cel mai mic preţ din judeţ

Începând cu ziua de marţi, 1 martie 2016, la Policlinica Spitalului Județean de Urgență Bistrița, situată pe str. Gării nr. 9-11, se pot efectua fişe medicale auto la prețul de 50 de lei/fişă, anunţă directorul administrativ al unităţii medicale, Gabriel Lazany, pe pagina sa de Facebook.

Potrivit acestuia, preţul este cel mai mic din judeţ. Cei interesaţi trebuie să mai reţină că programul de efectuare a fișelor medicale auto este de luni până vineri între orele 12:30-14:00.

Fișa medicală auto necesară pentru obținerea /preschimbarea permisului de conducere (autovehicul, motocicletă sau moped) presupune consultații medicale pentru specialitățile reglementate prin lege (medicină internă, ortopedie, neurologie, psihiatrie, oftalmologie, ORL), fiind închisă de către medicul coordonator și ștampilă unității medicale, autorizată de către Direcția de Sănătate Publică și Poliția Rutieră – Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.

Fișa medicală tip (analizele medicale permis auto) se efectuează înaintea începerii de către cursant a orelor propriu zise de pregătire teoretică și practică, din cadrul școlii de șoferi.

1 comentariu

  • Am nevoie adeverinţă medicala de la medicul de familie înainte dea face restul de analize pt schimbare permis multumesc.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS