Vezi cu ce maşină se sortează merele în ferma de la Ciceu Mihăieşti!

Am stat de vorbă cu directorul SC Pombis SA Bistriţa, Aurel Onigaş.

Aţi făcut o investiţie importantă cumpărând această maşină de sortat mere.

E cea mai importantă investiţie pe care am făcut-o. Poate trebuia mai întâi să înfiinţez livezi, dar la merele pe care le avem noi, în livezi bătrâne, pentru că majoritatea sunt îmbătrânite, e foarte utilă. Ce face maşina? Spală merele, le usucă şi le calibrează. E o maşină foarte performantă, de ultimă generaţie, achiziţionată din Olanda. Sortează circa cinci tone de mere pe oră. Totul este informatizat. Scanează, le sortează după culori şi după mărimi şi scoate defectele. De asemenea, le şi numără. Noi suntem implicaţi în programul guvernamental „Mere în şcoli” şi e important să sortăm foarte bine. Utilajul face toată treba pe care o făceau altădată oamenii ce nu puteau avea precizia şi randamentul unei maşini.

Această maşină face treaba câtor oameni?

Ca să răspund clar, ea face cam de trei ori mai mult decât oamenii. Adică, un om sortează maxim trei boxpaleţi pe zi, iar maşina, raportat la numărul de oameni care o deservesc, sortează nouă-zece boxpaleţi. Când spun zi, mă refer la aceste zile de iarnă când lucrăm dimineaţa ceva mai târziu fiindcă nu putem deschide uşile, iar după-amiaza nu putem lucra mai târziu de ora 16.00. dar nu neapărat randamentul e cel care ne-a determinat să cumpărăm maşina, ci calitatea sortării şi calibrării. Oricât ar fi omul de performant, nu poate aprecia diferenţe de milimetri, dar maşina poate. Sortăm merele pe câteva categorii. Cele mai mici de 60 de mm merg la fabrica de suc, mere între între 60-64 pe care le vindem pe piaţă şi peste 65 de mm pe care le vindem în hipermarket-uri sau pe pieţe mai pretenţioase.

Aici, la fermă, aţi făcut multe investiţii cu bani europeni. Şi maşina aceasta tot aşa aţi cumpărat-o, printr-un proiect?

Nu, din păcate fiindcă nu mi-a venit ideea să o trec în proiectul cu fabrica de sucuri. Se putea foarte bine să prindem şi maşina care să spele, să calibreze şi să sorteze merele pentru fabrică, iar cele mari pentru consum, dar nu am făcut-o. Mi-am dat seama cam târziu că nu mai pot schimba lucrurile, aşa că am cumpărat-o din surse proprii.

Sunt puţine astfel de utilaje în România?

Nu ştiu exact, poate cinci sau şase. În Transilvania sunt două. Mai există una la Reghin, acolo am văzut-o şi mi-a venit ideea să cumpărăm şi noi. Nu ştiu să mai fie în altă parte. E maşină de ultimă generaţie, informatizată. Nu sortează cântărind merele, ci scanează fiecare măr care trece pe sub ecran, iar computerul ştie fiecare măr ce dimensiune are şi la ce ieşire trebuie să îl scoată.

În felul acesta agricultura parte să facă un pas mare înainte.

Face nu un pas, mulţi. Progresul nu stă neapărat într-o maşină. E foarte utilă pentru mere cu calităţi deosebite, dar mai ales pentru cele care nu sunt uniforme. Cel mai mult ar asigura progresul pomiculturii introducerea în legislaţie sau în practica noastră a reînfiinţării livezilor vechi pe modelul viilor. E vorba de aşa zisa reconversie care se discută demult şi cred că intră în vigoare din 2014. Ar fi un ajutor substanţial pentru pomicultură să putem înlocui livezile bătrâne cu altele tinere, cu soiuri performante, moderne, care se consumă la ora aceasta, dar, în acelaşi timp, să păstrăm şi soiurile vechi.

Ar însemna un sprijin din partea statului?

În special din partea UE e sprijinul. De câţiva ani se practică la vii. Se înlocuiesc cele bătrâne prin programul de reconversie şi se dau 12.000 de euro pentru un hectar de vie să defrişezi via veche şi să faci alta nouă. Eu am văzut în Germania la nişte fermieri. Ei primesc 6500 de euro să înfiinţeze un hectar de livadă. Cu o astfel de sumă, ne-am descurca şi noi foarte bine dacă am primi cât ei.

Cam cum mai stau lucrurile în privinţa livezilor în Bistriţa-Năsăud?

Noi am avut 14.000 de hectare, dar acum cultivăm doar 1000 cel mult în condiţii de tehnologie modernă. Eu nu sunt un nostalgic şi nu sunt de acord cu cei care spun că înainte era mai bine. Acele livezi erau îmbătrânite şi trebuia să fie înlocuite. Ce se face acum se face mai bine, cu soiuri mai moderne, cu utilaje de înaltă productivitate. Eu sunt convins că, dacă ar intra programul de reconversie, s-ar schimba mult lucrurile. Nu trebuie să ajungem la ce-a fost în privinţa suprafeţelor. Ar suplini diferenţa de suprafeţe producţiile mari care s-ar obţine, iar cantităţile de fructe ar ajunge la fel ca înainte de 1989 dacă s-ar da drumul la programul de reconversie a plantaţiilor îmbătrânite.

Ce fel de soiuri sunt căutate pe piaţă?

Se caută şi soiurile mai vechi. De exemplu, eu am adus din Olanda, şi vom planta în primăvară, 11 hectare din soiurile Edenred, Golen Raiden şi un soi care e nou în România, nu cred că se cultivă, îi spune Red Jona Prince. E un măr roşu, aduce a Jonathan ca şi aspect, un soi aromat şi mai mare ca Ionatan ca dimensiune şi se mai bine. Ar mai fi la modă Gala, pe care îl avem şi noi în cultură într-o livadă înfiinţată cu câţiva ani în urmă, Breborne şi de asemenea se caută foarte bine combinaţiile de Ionatan cu Golden şi Ionagored. Şi mai sunt şi alte soiuri, dar acestea se caută acum mai bine pe piaţă.

E profitabilă pomicultura? Aţi sfătui tinerii fermieri să intre în domeniu? Se poate trăi din pomicultură?

Răspunsul este da fără rezerve. Nu mă plâng că se fac importuri. E normal să fie, dar normal ar fi să fim ajutaţi şi noi ca şi fermierii de afară şi nu ar mai fi nevoie de importuri fiindcă am produce fructe de calitate. Dacă nu ar fi profitabil, eu nu puteam ce am făcut, dar sunt ani şi ani în toată agricultura. Anul trecut a fost unul bun, dar anul acesta mă aştept să fie unul dificil fiindcă e şi criza, a fost secetă mare în toamnă. Niciun an nu e ca altul. În fiecare an, cheltuim aceleaşi sume, iar apoi ce ne dă Dumnezeu. E profitabilă pomicultura, încurajez tinerii să se ocupe de asta şi dau un exemplu: în Germania, un om are 18 hectare de livadă din care trăieşte el bine cu familia, are un tractor nou, umblă cu o maşină luxoasă şi merge în fiecare an, la schi, în Canada. Acolo lucrurile sunt mai aşezate, dar de al cinci hectare de livadă în sus, o familie poate să trăiască foarte bine, exceptând anii grei în care poate fi îngheţ, grindină sau ploi. Una peste alta, eu zic că se poate trăi din pomicultură. În ferme mici, ai venituri mai mici, dar şi pagubele sunt mai mici. În fermele mari, pierderile sunt mai mari.

Mai multe fotografii, găsiţi pe pagina noastră de facebook.

Interviu de realizat de Cristiana Sabău