În data de 15 mai 2010, Cercul de lucru de mână din cadrul Forumului German Bistrița, însoțit de preotul diasporan Johann Zey și de Thomas Hartig, directorul executiv al Forumului, au facut o ieșire turistică într-un peisaj mirific al Munților Bârgăului, la Colibița.
Invitația la această excursie a fost făcută de coordonatoarea Cercului de lucru, doamna Brigitte Mureșan.
„S-au mâncat bucate tradiționale: pâine de casă, slănină, brânză, roșii, ceapă verde și ridichi și s-a băut apă rece de izvor de lângă barajul de la Colibița, până când o ploaie de primăvară ne-a făcut să renunțăm la o zi splendidă petrecută în mijlocul naturii”, scrie Thomas Hartig pe pagina de internet a Forumului Democrat German din Bistrița.
El le-a mulțumit totodată “senioarelor” de la Cercul de lucru de mână și le-a urat multă, multă sănătate și „o bătrânețe frumoasă, precum natura în care ne-am petrecut o zi din luna mai”.
Adaugă comentariu