Actualitate

VEZI toate măsurile și restricțiile valabile începând de luni, 9 noiembrie

Ordonanța de Urgență și Hotărârea de Guvern care au fost publicate în Monitorul Oficial și au intrat în vigoare luni, 9 noiembrie, ora 0.00, stabilesc o serie de restricții la nivel național, legate de portul măștii de protecție, circulația pe timp de noapte, activități economice, după cum urmează:

– Purtarea măștii de protecție în spațiile publice, comerciale, mijloace de transport în comun și la locul de muncă devine obligatorie pe tot teritoriul țării, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani.

– Sunt interzise reuniunile prilejuite de sărbători/aniversări/petreceri atât în spații închise, cât și deschise, atât în spații publice, cât și private.

– Se interzice circulația persoanelor în afara locuinței în intervalul orar 23.00 – 05.00, cu excepția deplasărilor în interes profesional, pentru asistență medicală sau achiziționarea de medicamente, pentru asistența unor persoane cu dizabilități, persoane vârstnice, pentru îngrijirea copilului sau în caz de deces al unui membru de familie. Tot o excepție reprezintă și călătoriile, precum cele cu trenul, avionul, autocare sau alte mijloace de transport, care se desfășoară în intervalul orar 23.00 – 05.00, având ca justificare biletele sau modalitatea de achitare a călătoriei.

Pentru justificarea circulației în intervalul restricționat, persoanele sunt obligate să prezinte, după caz, legitimația de serviciu, adeverința eliberată de angajator sau o declarație pe propria răspundere.

– Angajatorii dispun organizarea muncii în regim de telemuncă, acolo unde specificul activității permite acest lucru.

– Programul de lucru al instituțiilor sau din sistemul privat unde își desfășoară activitatea cel puțin 50 de salariați trebuie organizat astfel încât personalul să înceapă, respectiv să termine activitatea la o diferență de cel puțin o oră.

– Activitățile economice din piețe agroalimentare care se desfășoară în spații închise, târgurile, bâlciurile, talciocurile sunt suspendate. Prin spații închise se înțelege cele care au un acoperiș, plafon sau tavan și sunt delimitate de cel puțin 2 pereți, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent.

Piețele care au pereți rabatabili vor fi deschise. Acolo unde piețele nu se pot deschide, mesele alocate producătorilor agricoli vor fi scoase în spațiile publice, pe alei sau pe străzile din proximitatea piețelor, cu restricționarea accesului auto în spațiile respective. Unde nu există nici această posibilitate, primăriile vor trebui să organizeze piețe agroalimentare volante în aer liber pe alte amplasamente.

– Operatorii economici care desfășoară activități de comerț sau prestări servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, au obligația de a-și organiza și desfășura activitatea în intervalul orar 05.00 – 21.00.

– Unitățile de învățământ preuniversitar trec în scenariul roșu (lecții online)

– Farmacile, benzinăriile și operatorii economici care au ca activitate livrarea de produse la domiciliu își pot desfășura activitatea în regim normal, cu respectarea normelor de protecție sanitară.

– Prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice sunt PERMISE în spațiile special destinate în EXTERIORUL clădirilor, ÎN AER LIBER. Este necesară asigurarea unei distanțe de minimum 2m între mese și este permisă participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite.

Noile reglementări sunt valabile 30 de zile, urmând ca la finalul acestei perioade, în funcție de evoluția situației epidemiologice, să se hotărască, după caz, menținerea, eliminarea sau modificarea acestora.

Ordonanța de Urgență și Hotărârea apărute în Monitorul Oficial:

CITEȘTE ȘI:

https://www.facebook.com/PrefecturaBN/posts/3202160146580120

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS