Actualitate

Vicepremierul Sevil Shhaideh, ministrul Dezvoltării Regionale, de Mărțișor la Bistrița

Viceprim-ministrul Sevil Shhaideh, ministrul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, vine miercuri 1 martie în vizită de lucru la Bistrița, unde se va întâlni cu reprezentanții autorităților publice locale (conducerea județului, primari) între orele 9.30 și 11.30. Discuțiile vizează în special atragerea fondurilor prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL).

Ea va susține apoi, împreună cu președintele CJ și al PSD Bistrița-Năsăud Radu Moldovan, și o conferință de presă.

Sevil Shhaideh este luni la Piatra Neamț și Bacău, iar de la Bistrița va merge la Târgu Mureș.

Ordonanţa de urgenţă 6/2017, prin care Ministerul Dezvoltării condus de vicepremierul Sevil Shhaideh primeşte 30 de miliarde de lei pentru PNDL 2017-2020, a fost aprobată marţi de Senat, deşi actul normativ a fost dur criticat de opoziţie, care l-a numit la fel de nociv precum OUG 13 pentru Justiţie.

Imediat după alegerile parlamentare, Sevil Shhaideh a fost subiect de război între coaliția de guvernare și președintele României Klaus Iohannis. Ea a fost propusă de PSD-ALDE pentru funcţia de premier, însă Iohannis a respins această nominalizare.

Sevil Shhaideh are 52 de ani, este de religie musulmană, este absolventă de ASE, iar timp de aproape 20 de ani a lucrat în Consiliul Judeţean Constanţa.

5 comentarii

  • A se citi printre randuri:
    Viceprim-ministrul Sevil Shhaideh, ministrul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, vine miercuri 1 martie în vizită de lucru la Bistrița, unde … ii va trage de urechi zdravan pe toti responsabilii cu partia aia care a tinut prima pagina a ziarelor si care a facut partidul de tot rahatul.

    • Responsabilul principal al dezastrului de partie si-a luat oamenii fideli din Primărie in Austria. Partia din wonderland ii pentu prosti, Cretu si a lui ceata schiaza in Austria.

    • Corb la corb nu-si ….am vrut sa scriou ca nu-si scoate ochii…dar mai bine e ca intre doi corbi hoitul nu miroase!!!!

  • Cand se vor vedea rezultatele atunci se poate comenta.Numai ca asteptarile de la oamenii politici au fost de atatea pri inselate incat nimeni nu mai crede pe nimeni si nimeni nu mai spera la nimic.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS