Actualitate

Viceprimarul Cristian Niculae, mesagerul moşului al cărui nume îl poartă

(FOTO) Moş Nicolae la venit la timp pentru copiii care învaţă în şcolile speciale din oraş, dar nu numai. Mesagerul moşului a fost tocmai viceprimarul Cristian Niculae care le-a împărţit daruri.

„În ajunul sărbătorii Sfântului Nicolae, am avut bucuria de a-i vizita pe copiii de la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Lacrima, Fundaţia Bucuria, Liceul Tehnologic Special Sfânta Maria, Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă nr.1, Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă nr.2, pentru a le oferi mici daruri din partea Primăriei Municipiului Bistrița.

Tot azi am ajuns și la Asociaţia Nevăzătorilor, unde am stat de vorbă cu câțiva membri ai asociației, care mi-au vorbit despre dorințele și așteptarile lor.

În ciuda problemelor de sănătate pe care aceştia le au, sunt copii și oameni deosebiţi, talentaţi şi cu poveşti pline de emoţie.

Am fost plăcut impresionat de programele artistice şi colindele cu care ne-au aşteptat, pregătite împreună cu cadrele didactice din școli.

Felicit întreg personalul din aceste instituţii pentru programele și proiectele educaționale pe care le desfășoară împreună cu aceşti copii cu nevoi speciale și îi asigur de întreg sprijinul nostru, al Primăriei Municipiului Bistrița!

În preajma sărbătorilor şi nu numai, ne gândim la ei cu mult drag și încercăm să fim un sprijin pentru ei!

Le doresc tuturor ca Sfântul Nicolae să îi pomenească în rugăciunile sale iar Bunul Dumnezeu să îi binecuvânteze cu sărbători frumoase și linistite!”, a scris pe Facebook Cristian Niculae.

14 comentarii

  • Mos Nicolae/Niculae, e cam tanar.
    Oare aduce in sac proiecte multe pentru Bistrita?
    Felicitari pentru gestul frumos facut in aceasta zi speciala!

  • La multi ani celor care-si serbeaza onomastica. Suntem mereu agitati, nervosi, grabiti, stresati si uitam sa privim, sau nu vrem sa stim si de cei aflati in situatii critice. Este mai usor sa intoarcem capul, sa ne facem ca nu vedem, sa revenim la preocuparile si grijile noastre. Si totusi, mai exista si oameni cu suflet mare. Da, stiu nu a dat de la el, dar si-a facut timp, a mers, a stat de vorba cu ei, le-a daruit putina bucurie, le-a strans mana, le-a ascultat oftatul si durerea. Sunt emotii impartasite, sunt trairi si sentimente pozitive. Cel putin in preajma sarbatorilor ar trebui sa fim mai darnici si mai buni. Doamne ajuta, dl Niculae.

  • Din păcate, această vizită s-a făcut cu un scop precis, electoral (campanie începută cu mai mult de doi ani mai devreme), și nu în scop caritabil. De fapt și-a făcut doar o sarcină de serviciu, acela de a sprijini desfășurarea actului educațional în școlile unde învață copiii cu nevoi speciale, sprijin ce cade în sarcina primăriei, activitate pentru care primește salariul. Am spus din ”păcate”, deoarece își aduc aminte de această sarcină doar foarte rar, câteodată cu ocazia unor sărbători, și atunci în scop personal. Afirm acest lucru, deoarece vizita a fost anunțată din timp, pentru a avea parte de o primire adecvată evenimentului, care să atragă atenția asupra persoanei sale, pentru campania electorală. Știu că ”postacii” de serviciu vor sări la ”gâtul meu” prin dezaprecieri, dar îmi asum acest risc pentru a ”vă trezi” din amăgeli.

  • Astazi am trait o intamplare de care nu sunt deloc mandra. O tanara cersea in centrul orasului, in zona targului de Craciun. Luminitele erau aprinse, se auzeau colinde iar fata, cu o mana in buzunar, zdronganea o mana de bani, monede, maruntis….si cersea. Am trecut pe langa ea si nu i-am dat nimic. M-am indepartat de ea dar, mi-a parut rau si am intors capul. Era tot acolo, dar nu m am intors sa-i dau si eu un banut. Ma grabeam acasa… Felicitari dl viceprimar ca astazi, nu v-ati grabit spre casa

    • Simona draga, cersetoria nu trebuie incurajata!
      Persoana respectiva trebuia sa fie la munca sau la scoala nu la cersit.
      Asa ca, bine ca nu ai contribuit la degradarea societatii si rau ca mesajul tau este strict ca sa-l lauzi pe Niculae platit din banii nostrii preocupat de campanie si nu de munca.

  • Felicitari pentru gestul dvs. de a bucura sufletul si ziua acestor copilasi. Ne bucuram ca nu uitati de ei, ca reprezinta o prioritate in astfel de zile si ca prin atata multa alta treaba, reusiti sa aduceti zambetul pe buze celor care probabil…. zambesc mai putin ca noi !

  • Inteleg d- na Simona, ca d-nul viceprimar s-a întors din drumul sau grabit spre casă?! Acesta nu era in timpul orelor de program, nu era însoțit și asteptat, nu era o vizita programata, nu i-a facut cineva pozele special?! Acesta fiind pana la urma un lucru normal și firesc pentru cineva aflat în plina campanie ajutat de funcția și resursele bugetare ale primariei! Nu!!! In drumul lui au fost probabil un lung șir de manute întinse, iar el in bunătatea dumnealui le-a umplut cu cadouri pe care întâmplător sau ca de obicei le avea aspra sa… Da, mai rar asa oameni!

  • Interesant ca toti comentacii pro Niculae sunt femei, sau scriu sub nume de femei.
    Asa apreciate sa fie falcutzele si privirea prostutza?
    Sau IQ-ul sa fie de vina?

  • Daca tara ar fi condusa de oameni adevarati,patrioti,inteligenti ar trebui sa nu mai existe oameni saraci,cersetori,batrani fara niciun fel de ajutor sau cu un ajutor de aproximativ 5 lei pe zi,cel de 142 lei pe luna.

    • Serios? Și ne spui în care țară e așa de bine ? Cred că tu vorbești despre o lume ideală, poate despre Rai …

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.