Recomandări Social

VIDEO – Controale ale Poliției Rutiere între Jelna și Budacu de Sus. Ce sancțiuni s-au dat

Polițiștii Serviciului Rutier împreună cu polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au organizat o acțiune pentru creșterea gradului de siguranță rutieră în mediul rural, activitățile desfășurându-se pe Drumul Județean 173 între localitățile Jelna și Budacu de Sus.

Întrucât nerespectarea regimului legal de viteză și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului reprezintă unele dintre cele mai importante cauze pentru producerea evenimentelor rutiere cu consecințe dintre cele mai grave, polițiștii au acționat pentru depistarea acelor șoferi care nu respectă normele legale punând astfel în pericol siguranța traficului rutier, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

În urma acțiunii, polițiștii rutieri și de ordine publică au aplicat 21 de sancțiuni contravenționale, conform prevederilor OUG 195/2002R, în valoare totală de aproape 8.000 de lei, 9 dintre acestea fiind aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză. Totodată, în urma testării cu aparatele etilotest, a rezultat faptul că doi dintre șoferii opriți pentru control se află sub influența alcoolului, fiind în aceste cazuri dispusă suspendarea dreptului de a conduce pe drumurile publice, conform prevederilor codului rutier. Față de 2 șoferi care nu dețineau Inspecția Tehnică Periodică valabilă pentru autoturismele conduse a fost dispusă reținerea certificatelor de înmatriculare.

Activitățile au fost menite să conștientizeze șoferii cu privire la pericolul la care se expun și îi expun pe ceilalți participanți la trafic, când aleg să nu respecte regimul legal de viteză sau să conducă sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Sâmbătă, la Jelna a avut loc un grav accident rutier, în urma căruia o persoană și-a pierdut viața iar alte două au fost rănite.

Etichete

4 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Bv politie Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS