Actualitate

VIDEO Sala Polivalentă din Unirea se înalță

Lucrările de construcție a Sălii Polivalente din Unirea, investiție derulată prin CNI, avansează. ”Sala Polivalentă din Unirea, casa sportului bistrițean, se înalță. Peste 70% din structura de beton este montată și deja se lucrează la tribune, unde se toarnă gradenele. În curând, vom vedea montat și acoperișul, instalațiile sanitare, urmând să ne gândim foarte serios la momentul primului meci găzduit aici”, spune președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan.

În toamna anului trecut, la Bistrița s-a semnat contractul de proiectare și execuție pentru Complexul Sportiv din Wonderland – Unirea, pe 3 hectare (sală polivalentă, pistă de atletism, terenuri de sport), valoarea totală a investiției fiind de 96 milioane lei (20 de milioane de euro), bani de la Guvern. Proiectul este derulat de Ministerul Dezvoltării prin Compania Națională de Investiții (CNI). Pentru realizarea proiectării și a lucrărilor a fost declarată câștigătoare asocierea de firme Frasinul – Erbașu (cea care a construit stadionul Steaua și lucrează la stadionul Rapid) – Dico – Țigănaș.

Sala Polivalentă va fi pe 7.350 mp, cu 2.675 locuri în sală (inclusiv tribună retractabilă de 640 de locuri), iar pentru concerte 5.015 locuri (2.675 în tribune și 2.340 pe teren). Sala va respecta toate standardele europene și internaționale pentru competițiile de handbal, volei, baschet și tenis. Sunt prevăzute 475 locuri de parcare auto și 10 locuri pentru parcarea autocarelor.

Prima competiție sportivă în casă nouă, o gală a sportului bistrițean, este prognozată să aibă loc la finalul anului viitor.

Ce investiții mai sunt în plan în Wonderland: stadion cu 12.000 locuri pentru fotbal, la standarde UEFA (cuprins în ”Lista Sinteză” a MDRAP), bază sportivă ”Tip 1” (teren sintetic de fotbal cu tribună de 500 de locuri, teren de minifotbal/handbal/baschet, cort vestiare) cu bani de la Guvern prin CNI, pistă de alergare și teren de iarbă (din bugetul Consiliului Județean).

Foto-Video: Consiliul Județean BN

12 comentarii

  • Ca și Ceaușescu, numai în România vezi așa ceva, atâtea vizite de lucru. Aceeași treaba ori psd ori pnl. Pârtie de schi avem, și o folosim câteva zile pe an,acum o să avem și sala polivalenta. Mai trebuie ceva locuri de muncă, s-au cel puțin să fie plătite mai bine.

  • Nastase a lansat constructia salilor de sport, in sate fara apa si canalizare, in unele sate locuite de persoane de peste 60 de ani.
    Unul din discipoli , Emil Radu Moldovan continua la alt nivel .
    Avem multe exemplele de investitii proaste marca PSD ,proiecte fara finalitate, care acum sunt in paragina.
    Nu era mai bine inainte de a construi sa ne explice si noua , celor care cotizam la aceasta sala, cum va fi aceasta investitie profitabila?

    • Este o sala de sport la Budacu de Jos care sta efectiv degeaba.
      Peste vreun cincinal o baga în reparatie capitala ca se duce dracu’ si atunci iar au de lucru firmele „prietene”.
      Astea sunt gândite ca sa se asigure niste „abonamente” lunare platite la prieteni: mai o întretinere, mai o paza, etc.

  • Cum nu e profitabila ?
    1. Zeciuială
    2. Alți angajați pt întreținerea și administrarea sălii aleși prin concurs de împrejurări
    3. Băi de mulțime mai mari la meciurile de handbal pt șefu de galerie
    4 încap mai mulți „iubitori ” de sport și fani ai șefului de galerir
    5 Posibilitatea de a distribui mai multe „invitații” (gratuitati ) la meciuri
    6 Încasari mai mari din bilete vândute, posibil cu 50% (de ex în prezent doar 2 % din bugetul echipei provine din vânzarea de bilete și abonamente, am putea ajunge la 3%)

  • Mai bine construiau un spital, o școală sau grădiniță. Sunt atâtea lucruri de care avem nevoie, dar politicieni noștri au in cap doar cum să fure!
    Ne vedem la vot!

  • Spitale grădinițe, creșe ca e vai de noi.
    Sala pt 10.000 locuri sigur o sa fie plina
    Bravooooo asta e tot ce i lipseste orasului.

    • Mai dar vouă când va convine ceva, dacă se face de ce se face, dacă nu se face de ce nu se face

  • aloo,inainte de sala polivalenta inutila din Unire mai bine faceai un sens giratoriu la iesire in drumul principal ca stau masinile si jumatate de ora sa iasa. Ganditi pesedeilor,daca ati gandit vreodata in 30 de ani de cand existati.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS