Actualitate

Fotbal lângă biserică. Când va fi făcut şi unde terenul de sport la Viişoara

Viişoara, unde s-au construt multe locuinţe noi în care s-au mutat familii cu mulţi copii, duce lipsă de un teren de sport în care aceştia să-şi petreacă timpul liber. Localnicii au cerut în repetate rânduri municipalităţii să amenajeze unul, dar, la fel ca şi în cartierul Subcetate, există planuri în acest sens, dar se trece extrem de greu la fapte.

Delegatul sătesc al localităţii componente Viişoara, Mircea Moldovan, a anunţat Consiliul Local că, din cauza lipsei terenului de sport, în parcul de lângă blocurile ANL copiii joacă fotbal, iar adulţii se ceartă din cauza aceasta.

„Într-adevăr, în zona ANL-ului sunt foarte mulţi copii şi nu au unde să se joace, joacă fotbal în parc. Nu te poţi duce cu un copil mic acolo. Chiar şi eu când am stat odată acolo, am luat o minge în cap, apoi domnul administrator şi pe urmă un cetăţean mai în vârstă după 10 minute care venea de la magazin cu pâinea, a mai luat şi dânsul o minge în cap. După ce le-am spus copiilor că acolo este parc de joacă şi nu teren de fotbal, au venit câţiva dintre părinţi foarte revoltaţi, pentru că, poate au şi dreptate, copiii nu au unde să se joace, într-adevăr”, a spus Moldovan.

Totodată, a adăugat el, „când nu sunt copiii cu mingea, tinerii, adolescenţii, sunt acolo două bănci unde servesc câte o bere şi tot felul de la magazin şi aruncă ambalajele în curtea bisericii peste gard”.

„Acolo, rugămintea mea este dacă porţiunea de la colţ şi până la colţul blocului ANL, dacă s-ar putea înălţa cu o plasă de sârmă, este un gard de lemn cam la 1,5 metri, ca să nu mai avem de adunat în fiecare sâmbătă seara sau duminică dimineaţa înainte de a se intra în biserică, tot felul de ambalaje de bere şi altele”, a spus Mircea Moldovan.

Primarul Ovidiu Creţu i-a răspuns că în cartier va fi amenajat un teren de sport însă abia anul viitor.

„Intenţia mea era să proiectăm acest teren de sport în spaţiul din centru de lângă biserică. În discuţiile pe care le-am avut cu cetăţenii din Viişoara, mi-au solicitat căutarea unei alte locaţii, ca să lăsăm zona respectivă totuşi liberă. Am identificat un spaţiu care nu este al nostru, este al Bisericii Evanghelice, în spatele grădiniţei şi a şcolii. O să vin cu propunerea în Consiliul Local ca să cumpărăm acel teren, astfel încât să putem amplasa anul viitor un teren sintetic în zonă centrală, dar nu chiar lipit de biserică. Sigur că asta va fi o altă discuţie”, a spus primarul.

4 comentarii

  • vermesanul cu cimpoiul pana la buric promite orice numai ca sa-l voteze indoeuropenii. tertipuri ceausiste de rahat in ambalaje expirate. aaa…lipseste balan sa-l laude.

  • Cel mai potrivit loc pentru teren de sport la Viisoara este in zona Heidenfeld, unde cu timpul poate fi amenajat si un parc inspre raul Bistrita.

  • La Viisoara este teren de fotbal lângă vechiul poligon auto… Doar trebuie voinţa pt a fi amenajat. Restul sunt poveşti de doi bani a lu Cretu.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS