Actualitate

Viitorul nu sună prea bine. Doar 43,5% dintre elevii de a VIII-a au obţinut medii peste 5 la simulare

Ministerul Educaţiei Naţionale a centralizat rezultatele examenelor din cadrul simulării naţionale la clasa a VIII-a. Cu medii peste 5 în proporţie de 43,5% şi cu doar 24,7% la matematică, Bistriţa-Năsăud e în ultimele zece în clasamentul pe judeţe. În urma rezultatelor la nivel naţional, ministerul a dispus implementarea mai multor măsuri pentru remedierea situaţiei.

Scopul simulării a fost aducerea în atenţia elevilor şi a profesorilor lor a situaţiei reale privind pregătirea înainte de evaluarea naţională din vară.

La nivel naţional, din totalul celor 187.886 de elevi înscrişi, 177.946 (94,7%) au participat la toate probele. Dintre aceştia, 86.893 (48,8%) au obţinut medii peste 5.

În Bistriţa-Năsăud 43,5% dintre elevi au luat medii peste 5: 64,1% la limba română, 24,7% la matematică şi 84,1% la limba maternă. La simulări au participat 3.241 de elevi din cele 164 de clase a VIII-a.

După Bistriţa-Năsăud (43,5%), în clasamentul judeţelor se află Teleorman, Dâmboviţa, Mehedinţi, Vaslui, Arad, Botoşani, Tulcea, Caraş Severin şi Călăraşi.

La limba maternă, cel mai mare procent s-a înregistrat în Bistriţa-Năsăud, unde prezenţa elevilor la simulare a fost de 100%.

Ca urmare a situaţiei înregistrate, conducerea MEN a decis adoptarea mai multor măsuri de remediere a situaţiei, care urmează să fie aplicate, pe verticală, la nivelul fiecărui judeţ. În acest fel, de la inspectorat, până la şcoală şi elev, se vor întreprinde următoarele: inspectoratele şcolare vor prezenta situaţia reală tuturor directorilor de şcoli şi vor aduce la cunoştinţa acestora măsurile dispuse de MEN şi, după caz, a celor adoptate la nivel local. De asemenea, inspectoratele vor monitoriza implementarea acestora; la nivelul şcolii, va fi analizată situaţia şi se vor lua măsurile impuse de MEN, dar şi alte măsuri suplimentare pentru pregătirea elevilor, acolo unde şcoala consideră necesar; părinţii vor fi informaţi asupra situaţiei elevilor, în cadrul şedinţelor cu părinţii. Tot atunci, li se vor prezenta soluţiile pe care şcoala le are în vedere pentru fiecare elev în parte; lucrările fiecărui elev vor fi analizate la nivelul clasei, pentru a se identifica punctele slabe şi, în consecinţă, pentru a putea corecta neajunsurile înregistrate; se vor efectua ore de pregătire pentru examinarea naţională din vară.

Începând din acest an, în admiterea la liceu media de la evaluarea naţională va avea o pondere de 75% (faţă de 50% cât a fost până acum), iar media generală de absolvire a gimnaziului va fi în proporţie de 25%. Decizia a fost luată în urma rezultatelor slabe de la evaluarea naţională 2013.

2 comentarii

  • Viitorul nu sună prea bine de cativa ani buni ! Este in principal, efectul politicilor in domeniul educatiei, politici promovate cu rare exceptii de tot spectrul politic de dupa ’89. Pentru a ocoli fatidicul 6% din PIB, clasa politica se deda la tot felul de tertipuri.Spre exemplu a) Lovituri din toate directiile in corpul profesoral (considerand coruptia din sistem o regula nu o exceptie).
    b)Elevul intodeauna are dreptate si nu trebuie stresat Doamne fereste. c)Parintii elevilor nu sunt niciodata vinovati de ce li se intampla copiilor.d)In scoala trebuie sa se faca orice, in afara de instructie si educatie (facem ore de sexologie, ore de antidrog, ore de toleranta si integrare a rromilor, valentine’s day, etcccc), e)punem directori pe baza de criterii politice, si ajungem cu criteriile pana la femeia de serviciu.f) nu mai avem uniforme in scoala…si as putea continua mult si bine dar nu vreau sa plictisesc cititorii. LA CERERE VOI DETALIA.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISSFM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS