Actualitate

Vine, vine ”Camionul de Crăciun”!

Asociaţia Tăşuleasa Social, în parteneriat cu organizaţia germană Die Johanniter, desfăşoară şi în acest an acţiunea de distribuire a cadourilor cunoscută sub numele “Camionul de Crăciun”. Scopul acestei acţiuni care implică mii de voluntari, camioane, aventură, zâmbete şi lacrimi, este bucuria directă oferita din partea unui copil german unui copil român.

”Ne pregătim pentru ”Camionul de Crăciun”, acțiunea cea mai dragă din an. Împreună cu Johanniter-Unfall-Hilfe e.V. vom împărți cadouri tuturor copiilor școlari la care vom ajunge în 28 decembrie. De sărbători toți voluntarii Tășu își vor dărui din timpul lor pentru a străbate drumuri din zone greu accesibile”, a anunțat Asociația Tășuleasa Social.


Anul trecut, peste 20.000 de copii din 168 de localități, majoritatea din Bistrița-Năsăud, au primit daruri din „Camionul de Crăciun. Copiii care au primit cadou au plantat câte un copac în cursul lunii martie a.c., de Ziua Arborelui, în semn de apreciere pentru darurile făcute de voluntarii Tășu.

În fiecare an, înainte de Crăciun, copiii cuminţi din Germania îl ajută pe Moş Crăciun să pregătească darurile pentru copiii cuminţi aflaţi la kilometri distanţă, în Romania, cadouri donate de asociaţii non-guvernamentale, şcoli, biserici şi supermarketuri. Zeci de şoferi de camioane conduc mii de kilometri pentru a duce cadourile la copiii care le aşteaptă. Şoferii conduc prin întreaga Germanie până în Ajun pentru a colecta cadourile. Apoi, în dimineaţa celei de-a doua zile de Crăciun, se întâlnesc, îşi iau rămas bun de la familii şi pornesc în călătoria lor magică.

Foto arhivă: Facebook Tășuleasa Social (Andrei Dăscălescu)

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS