La Palatul Culturii din Bistriţa este programat evenimentul ”Virginia Brănescu la 90 de ani, o viață în slujba artei”: vernisajul expoziţiei de pictură ”Plaiuri natale – Bistriţa-Năsăud” şi lansarea volumelor ”Adieri crepusculare” şi ”Albumul”, semnate de Virginia Brănescu.
Evenimentul cultural are loc vineri 9 noiembrie, ora 10.00, în sala ”Conexiuni”.
Virginia Brănescu (14.03.1928) a pus pasiunea pentru pictură pe pânză și în culori, de drag pentru frumos și locurile natale. Pensionată în urma unei cariere de profesor de limba română şi de pedagogie, dar şi de psiholog şcolar, este în prezent membră a Societăţii Literare ”Conexiuni” şi membră a ”Ligii Scriitorilor din România”. Lucrările sale au fost expuse în 14 expoziţii de pictură în ulei (12 personale) la Bistriţa, Năsăud şi Cluj-Napoca, având un album de pictură tipărit.
În ceea ce priveşte activităţile literare, Virginia Brănescu a publicat 21 volume, dintre care zece de versuri, două de proză autobiografică, un portret de pictor în proză, patru volume de eseuri publicistice, o antologie şi are în palmares şi două volume traduse în limba germană.
Virginia Brănescu are o carte de vizită impresionantă, obţinând multe premii atât pentru creaţiile sale artistice vizuale, cât şi pentru cele literare:
Pictură
• Premiul III la Festivalul Naţional „Mihai Eminescu”, Ipoteşti (pentru promovarea tradiţiilor săteşti), 2011, cu pictura PRIMĂVARA LA SALVA
• Premiul I la Festivalul Naţional „Mihai Eminescu”, Ipoteşti, 2012, ci pictura COPIL ÎN RUGĂCIUNE
• Premiul I la Festivalul „Dropia de Aur”, 2014, din localitatea Dor Mărunt – Călăraşi, cu pictura ŢESĂTOAREA
Literatură
• Premiul II obţinut de la „Societatea Scriitorilor de Limba Română fin Vancouver” – Canada, pentru volumul de poezii SPRE ZĂRI ALBASTRE (2013)
• Premiul II la „Festivalul Internaţional de Literatură” – Pamplona (Spania,2013) cu volumul SUFLETUL ÎN PALMĂ, în traducere germană MIT DER SEELE IN DER HAND
• Premiul de excelenţă la „International Festival of Literature”, Malmö, Suedia, cu volumul LA PORŢILE IUBIRII, ianuare 2014
• Premiul I la concursul OM BUN, OM RĂU, Răsunetul, 2002 – obţinut pentru proză scurtă (NECAZURILE LELII RAVECA)
• Diplomă primită cu ocazia „Galei Premiilor Culturii Bistriţene”, 2013, prin „Societatea Conexiuni”
• Diplomă Literară „In honorem”, primită din partea „Ligii Scriitorilor din România”, cu ocazia zilei de naştere a autoarei (14.03.1928).
Adaugă comentariu