Vizita Principelui Nicolae şi balul de caritate

În urmă cu mulţi ani, în judeţul Bistriţa-Năsăud a venit Majestatea Sa Regele Mihai. La vremea aceea, lucram la un ziar local şi îmi amintesc faptul că s-au făcut demersuri oficiale pentru ca să-i luăm un interviu Majestăţii Sale. Ni s-a răspuns politicos că protocolul Casei Regale presupune ca Regele să se adreseze ţării atunci când consideră de cuviinţă. Urmare a acestui fapt, reprezentanţii redacţiei l-au însoţit pe Regele Mihai în vizita sa în judeţ, dar atât. Între timp s-au mai schimbat puţin lucrurile, dar s-a păstrat obiceiul, bun de altfel, ca membrii Casei Regale să nu exprime oriunde, la orice colţ de stradă. Bine ar face şi politicienii să le urmeze exemplul, să vorbească mai puţin şi să facă mai multe.

Mă bucură faptul că Principele Nicolae şi-a găsit răgazul să vină în Bistriţa-Năsăud, indiferent de motiv, şi nu îmi permit să judec aici nici scopul, nici durata vizitei Alteţei Sale Regale. Poate că unii au crezut că vine şi face un tur al televiziunilor, dă interviuri la toate publicaţiile, se fotografiază cu toţi de pe stradă şi eventual încinge şi o horă în jurul bradului fără lumini de pe pietonal. Nu îi judec fiindcă şi eu am crezut cândva, în naivitatea mea, că Regele dă interviuri oricui, dar cred că, după atât de mulţi ani, toată lumea ar trebui să înţeleagă faptul că familia regală nu face aşa ceva.

Cred că simpla prezenţă a Principelui în judeţul nostru, chipul său luminos care apare în fotografiile transmise de Tăşuleasa Social e un dar pentru noi şi ar trebui să-l luăm ca atare fără prea multă zarvă. Poate că ne plac darurile voluminoase, pline de funde şi sclipici, dar istoria ne demonstrează că cele extrem de simple ascund valori mult mai mari. Vizita decentă, simplă, lipsită de tărăboi a  Principelui exact în ziua onomasticii sale mi se pare un lucru extraordinar pe care prefer să-l privesc şi să mă abţin de la orice alte comentarii.

Şi acum despre balul de caritate. Vă spun sincer că nu-mi plac balurile de caritate, nici să particip la ele, nici să asist. Detest licitaţiile, momentele stânjenitoare în care se aşteaptă cu sufletul la gură ca unul să dea mai mult, repetarea de trei ori a ultimului preţ. Eu văd altfel implicarea oamenilor în ceea ce numim facerea de bine. Poate şi fiindcă am trăit experienţe în ultima perioadă care mi-au schimbat profund punctul de vedere asupra acestor lucruri. Am cunoscut oameni care au văzut că e nevoie de implicarea lor, şi-au suflecat mânecile şi au trecut la treabă. Au ridicat case, au mutat munţi. Nu au participat la niciun bal, nu s-au prefăcut nici mai buni, nici mai generoşi decât sunt ei cu adevărat. Pur şi simplu au făcut ceea ce le-a dictat conştiinţa. Dar ei sunt oameni care au ceva aparte, credinţa, cea care îi obligă să se poate ca nişte adevăraţi creştini.

Pe de altă parte, cum la noblesse oblige, îmi dau seama că toţi oamenii invitaţi la balul de caritate s-au prezentat nu fiindcă nu mai puteau ei de nerăbdare să liciteze, ci pentru că, atunci când ai un anumit nivel social şi material, trebuie să te ridici la înălţimea lui, să-ţi onorezi condiţia. Oricât de stânjenitoare ar fi, aceste baluri sunt organizate fiindcă la noi, din păcate, nimeni nu merge din proprie iniţiativă să doneze unei organizaţii o anumită sumă de bani. Nu avem această cultură, suntem în continuare plini de prejudecăţi, indiferenţi, convinşi că totul ni se cuvine nouă, iar alţii care au parte de o viaţă mai grea, mai încărcată de durere, nu au decât să se descurce cu ea sau să meargă şi să ceară ajutor statului căruia noi îi plătim taxe şi impozite.

Ştim cu toţii că nu e deloc aşa. Banii aruncaţi în coşul mare al bugetului ajung te miri unde numai la amărâţi nu. Tocmai de aceea, organizaţiile creează evenimente de tipul balului de aseară pentru ca să-şi poată continua activitatea. Nu ştiu cine şi pentru ce a licitat şi nici nu mă interesează. Nici ce sumă s-a strâns nu vreau să ştiu pentru că sunt convinsă că ultimul leu adunat va fi folosit cu chibzuinţă. Fundaţia Inocenţi a făcut întotdeauna acest lucru şi nu văd de ce nu ar continua să procedeze la fel.

Dacă m-aşi fi numărat printre invitaţi, nu mi-ar fi plăcut nici mie să mă văd la toate televizoarele în timp ce licitam pentru un obiect, aşa că îi înţeleg foarte bine pe cei care au evitat să se dea în spectacol. Din păcate, şi în acest caz ca şi în multe altele, nu vedem pădurea de copaci. Scopul unui bal caritabil nu este acela de a face show pentru media, ci acela de a determina societatea să vadă care este obiectul de activitate al unei fundaţii pentru a o susţine în aceste vremuri grele pentru toată lumea.

În ce-i priveşte pe „inocenţi”, copiii cu nevoi speciale, vom avea ocazia să-i mai întâlnim la olimpiada făcută pentru ei probabil şi cu banii adunaţi de la bal. Atunci vom şti că orice a meritat pentru ca noi să putem citi bucuria în ochii lor.

Cristiana Sabău