Actualitate

Vocile străzii. Vasile Hrişman: Sistemul acesta trebuie înlocuit

Vasile Hrişman (53 de ani), pensionar din Ministerul Apărării Naţionale, a ieşit să protesteze împotriva Guvernului încă din seara în care executivul a dat Ordonanţa 13, convins că „nu se poate şi că trebuie să reacţionăm cumva” şi continuă să vină în piaţă seară de seară ca să-şi arate nemulţumirea „aceea când te simţi păcălit şi vrei să arăţi că îi vezi şi nu mai poţi fi păcălit şi a doua oară”.

De ce aţi ieşit în stradă? 

Am ieşit în prima noapte, în 31 ianuarie, pentru Ordonanţa 13 care a apărut aşa, peste noapte şi despre care au spus că nu o să o dea şi tot au dat-o. Ea are ca prim scop scăparea unei cloace politice care cam mulţi ani de când e la noi în ţară. În prima seară am ieşit 40 de oameni şi un căţel, nu acesta (din braţe, pe nume Lucy-n.r.), altul. A doua zi am venit cu toată familia. Am ieşit pentru că sistemul acesta trebuie înlocuit. Nu am ieşit să înlocuiesc ceea ce s-a câştigat la votul din 11 decembrie. Nu e problema mea cine conduce: PSD, PNL sau USR. Problema mea e ca atunci când cineva a greşit să facă un pas în spate şi să lase pe alţii din acelaşi partid sau din altele să conducă mai departe. Deci nu se poate merge pe o greşeală şi apoi să continui ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic.

Deci nu v-a impresionat că au retras-o, că au dat Ordonanţa 14?

Încă nu au retras-o, încă se chinuie. Ordonanţa 14 e încă în comisii. Pe urmă a fost secvenţa aceea în care au dat afară un procuror din şedinţă pentru că efectiv îi încurca ştiind despre ce e vorba. Aroganţa lor a ajuns la o limită prea mare. Nu trebuie să fii arogant, ci să fii un om normal care să faci legi corecte. Nu vii după 4-5 mandate de parlamentar şi îmi spui mie că erau necesare acum. Tu erai acolo, puteai să le faci. Nu te-a oprit nimeni să faci legi, să se schimbi cum vrea Curtea. Nu asta este problema mea.

Aţi prins şi Revoluţia. Aţi simţit acum ceva similar de aţi ieşit şi acum în stradă? 

Da, în stradă am prins Revoluţia, dar nu e acelaşi lucru. Atunci nu puteai vorbi, atunci riscai să ajungi în închisoare. Au murit oameni. Acum am simţit cu totul altceva, dar am ieşit pentru că nu am mai putut, deşi acasă era destul de bine şi cald, iar afară era foarte frig. Mi-am spus că nu se poate şi că trebuie să reacţionăm cumva. Am ieşit şi mă aşteptam să găsesc aici cel puţin câteva mii şi am găsit doar şase oameni. Mi-am spus că asta e. Fiecare are dreptul la opinie, să gândească cum vrea. Asta înseamnă democraţie. Oamenii trebuie să fie mai responsabili atunci când este un vot, trebuie să îl exprime indiferent cu ce partid, dar trebuie să îşi asume o responsabilitate şi să voteze. Acum, dacă de exemplu ar fi participat la alegeri peste 60% din populaţie – 70% nici nu avea rost să mai ies fiindcă ei au vrut un anume partid. Bineînţeles că, dacă făceau legea asta, iar ieşeam pentru că orice partid ar fi la conducere nu are voie să conducă aşa cum vrea el. Ei conduc, dar trebuie să facă legi drepte, nu doar pentru unii.

Acum că s-a împuţinat numărul manifestanţilor, credeţi că strada mai poate schimba ceva? 

Nu neapărat să schimbăm ceva. Faptul că strada încă mai are un cuvânt – chiar dacă în oraşul nostru suntem mai puţini – , dar faptul că în Braşov, Cluj, Timişoara şi Bucureşti este o mare masă de oameni care protestează înseamnă că totuşi mai există o nemulţumire. Nu e nemulţumirea aceea când vrei ceva, ci aceea când te simţi păcălit şi vrei să arăţi că îi vezi şi nu mai poţi fi păcălit şi a doua oară. Văd că doi din dosarul şefului tău au recunoscut şi tu te prefaci că nu vezi şi nu pleci.

Speraţi să plece Liviu Dragnea înţeleg? 

Mi se pare absolut normal când au ieşit 600.000 de oameni în stradă, PSD să facă o restructurare la nivelul conducerii, Guvernul care a fost în unanimitate de acord cu Ordonanţa 13 să plece în totalitate, să pună alt guvern şi să continue guvernarea, iar noi să ne putem vedea de viaţa noastră, nu să stăm toată ziua cu ochii pe ei fiindcă aşa nu vom ajunge la un rezultat bun. Acum suntem la faza în care să vedem care oboseşte primul. Să vedem cât mai pot sta ăia în stradă, dacă nu cumva renunţă. Au programat dezbaterea pe 21, o tot lungesc, deşi sunt lucruri pe care le puteau rezolva foarte repede.

6 comentarii

  • Este impresionant, chiar incredibil, cat de clar vede lucrurile d-l Hrisman, avand in vedere ca provine din randurile MAN, acolo unde 99% erau „setati” sa sustina „ciuma rosie” si sa respinga aproape tot ce-i legat de civilizatia euro-atlantica. Romania profunda cuprinde, in egala masura, tineri si varstnici, oameni liberi, hotarati sa aseza tara in Europa civilizata.

  • Oare de ce protestează domnul Hrisman ? Că are doar 53 ani și este de mult timp în pensie, cu o pensie cu mult, mult mai mare decât mulți alții care au lucrat mai mult ca el și în condiții poate mult mai grele. Cei care protestează , ca și el sau cum apărea în ziar, unii ca Flrin Iliescu, Mihai Mureșan sau alții ar trebui să tacă și să se uite în ograda proprie. Îl întreb pe Hrișman , de ce nu a protestat când s-a dat legea cînd poate ieși la pensie și cu câți bani ?

  • domnul a protestat si cand s-au votat pensiile miliatarilor???ca ar fi putut sa iasa si sa spuna ca nu e corect…ca se diminueaza bugetul si mno….si ca vrea pensie mai mica!chestia cu oug 13 este clara. trebuie dezbatuta in parlament!

  • Domnule protestar.
    De ce incurcati lucrurile?
    De ce nu protestati si impotriva abuzurilor in servici, pensiile militarilor la 40 de ani, evaziune si alte asemenea lucruri, de care sunt sigur ca le stiti?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS