Actualitate

Voluntarii Tăşuleasa Social au plantat copaci în Timiş, judeţ codaş la suprafaţa împădurită

Judeţul Timiş, aflat pe locul 30 la nivel naţional după suprafaţa împădurită, are de sâmbătă două hectare de pădure tânără în plus graţie Asociaţiei Tăşuleasa Social. Circa 250 de voluntari din mai multe judeţe, inclusiv din Bistriţa-Năsăud, au plantat într-o zi 6000 de puieţi. Subprefectul Ovidiu Frenţ a pus şi el umărul.

Asociaţia Tăşuleasa Social a organizat sâmbătă acţiunea de împădurire din judeţul Timiş cu sprijinul a 250 de voluntari, dar şi a Coca-Cola Hellenic, Ocolului Silvic Stejaru, Şcolii Waldorf, EcoStuff şi a Festivalul Plai.

„Deşi ceaţa şi răcoarea au ţinut acasă o parte dintre timişorenii înscrişi, la acţiune s-au strâns aproape 250 de voluntari: 30 de voluntari veterani din Bistriţa – inclusiv subprefectul Ovidiu Frenţ –  şi Cluj, 80 de liceeni din Oradea, dar şi alţi voluntari din Arad, Bucureşti, Piatra Neamţ, precum şi angajaţi ai Coca-Cola Hellenic şi localnici din Stanciova şi Recaş. S-au plantat aproximativ 6000 de puieţi pe două hectare de teren”, scrie Tăşuleasa pe pagina de Facebook.


După o zi de muncă, surpriza a venit din partea trupei Sonatic. Membrii ei au intrat „în scenă” cu două căruţe, locaţia nefiind accesibilă pentru autoturisme”, se mai arată aici.

Următoarea acţiune de plantare va fi Budeşti Fânaţe, în 21 martie. Împreună cu Banca Transilvania, Tăşuleasa Social va extinde Pădurea Transilvania pe încă 10 hectare.

„Aşteptăm mulţi, mulţi voluntari din Cluj, din Bistriţa şi Mureş, dar nu numai. Tăşuleasa asigură transportul din aceste oraşe până la Budeşti Fânaţe şi înapoi, sandwichul, apa, uneltele de lucru, puieţii şi voia bună. Întoarcerea se va face în jurul orelor 16.00 – 17.00, în funcţie de finalizarea plantării. Echipamentul obligatoriu de participare este: încălţăminte adecvată unei plantari (cizme cauciuc sau bocanci), haină de ploaie şi haina călduroasă. Plecarea din Bistriţa se va face la ora 08.30, din faţa Palatului de Justiţie”, a precizat Tăşuleasa Social. Înscrieri se pot face online.

Fotografii de Andrei Dăscălescu

Tasuleasa Timis 5 Tasuleasa Timis 1 Tasuleasa Timis 2 Tasuleasa Timis 3

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS