Dacă vreți să vă umpleți plămânii cu aer curat, iar sufletul cu peisaje frumoase, profitați de această minivacanță și mergeți în drumeție la munte. Dacă nu cunoașteți zona, apelați la un ghid montan sau măcar ascultați-i sfatul.
”Pentru începători, recomand ieșirile mai ușoare la baza Munților Călimani, Vârful Bistricior cu pornire din Colibița, un traseu de o zi, lejer și plăcut. Se poatea junge și pe Petrosul Călimanilor tot din zona aceea sau din Dornișoara e mai aproape. Recomand și Munții Rodnei, dar sunt destul de sălbatici și au o întindere destul de mare așa încât necesită cunoștințe și documentare. Munții Bârgăului sunt aici, mai aproape, dar sunt puțin cam împăduriți și unde e pădure deasă, opacitatea e mai mare și ne orientăm mai greu. Pe Țibleș se poate ajunge de la Zagra, de la Fiad, din partea Maramureșului, dinspre Târgu Lăpuș. Are mai multe intrări și e un munte destul de lejer”, ne-a spus Jean Cifor, ghid montan atestat.
Din experiența ultimilor 10 ani, elși-a dat seama că, pentru drumeții, oamenii preferă Munții Călimani, care sunt mai accesibili.
”Am avut grupuri pe care le-am condus și în Suhard, și în Țibleș sau Bârgău, dar în zona Piatra Fântânele, Ciosa, Lunca Ilvei, pe unde e noul traseu Via Transilvanica. Am întâlnit mulți drumeți pe Via Transilvanica. În general, cei care vin pe VT sunt români care pornesc din nord fiindcă așa este și marcat drumul”, a adăugat el.
Mai ales dacă oamenii pleacă singuri pe munte, fără ghid, Jean Cifor le recomandă să aibă la ei măcar o hartă fizică.
”E bun telefonul fiindcă sunt multe aplicații de orientare, dar se poate descărca, ți se poate sparge ecranul sau îl poți pierde, așa cel mai bine e să ai o hartă fizică în rucsac. Nu e grea o hartă. Se găsește la orice librărie. Colecția Munții noștri are tot ce trebuie pentru zona montană. recomand în buzunărel la rucsac să fie și o hartă tipărită. Plus că ea îți dă o imagine de ansamblu, unde ești, ce e în jurul tău, pe GPS îți dă doar punctul unde ești plus două, trei intersecții. E bine să știi tot timpul unde te afli. Și în viața de zi cu zi e bine să știi pe ce stradă te afli, cu ce se intersectează în față, lateral, stânga, dreapta. E un sfat pe care îl dau oricui și eu îl aplic de o viață”, a adăugat el.
Jean Cifor (63 de ani), ghid montan atestat, a condus de prin anii 1980cercul de turism ”Floarea de Colț” al BTT unde a și absolvit cursurile de ghid turistic și montan. A fost membru la Salvamont Bistrița- Năsăud, ghid turistic la OJT BN și este trainer la Școala de mers pe munte a Asociației Tășuleasa Social.
- Adresă de e-mail: jeancifor@yahoo.co.uk
- Număr de telefon: 0756/ 210 975
- Pentru mai multe informații accesați link-ul: https://www.facebook.com/jean.cifor
Total de acord, orasul e mare, parcul central e mic, nici Schullewald nu e nu su stiu ce ca suprafata, exemple sutn peste tot, doar vointa…