Dacă voi nu îi vreţi, ei vă vor

Scandalul acesta post-electoral din PNL e ridicol. O mână de perdanţi tot agită apele în speranţa că cineva va face să dispară cumva alegerile de sâmbătă cu tot cu rezultatul dezastruos pentru ei. Dacă ar fi contestat rezultatul vreunul dintre candidaţii la funcţiile cu greutate – preşedinte sau prim-vicepreşedinţi – era ceva, dar nemulţumit e un domn care a vrut să fie membru în birou şi nu ştie exact dacă l-au votat sau nu prietenii lui. Nici dacă i s-ar da dreptate, a spus că mai vrea în acest BPJ pentru că el, de fapt, a susţinut alt candidat de preşedinte şi ar fi ridicol să facă parte din echipa adversarului său.

Fără să-şi dea seama probabil a pus exact degetul pe rană. Când a pierdut omul (a se citi proiectul, că sună mai bine în urechile unora care se cred politicieni) pe care l-ai susţinut, trebuie să pleci şi tu, nu să tot zgârii uşa partidului ahiat după funcţii, orice fel de funcţii şi să vrei să te incluzi în orice fel de proiect. Pentru că e de prost gust, e penibil, e lipsit de demnitate. De-asta, când pierde un partid alegerile, ar trebui să plece cu el toţi numiţii în funcţii de prin toate instituţiile, nu să dea din cozi pe lângă liderii altor partide că doar, doar îi vor lăsa şi pe ei să fie şefi de servicii sau directoraşi de cabinete, orice, dar să fie ceva. Mi-e silă de specia asta oportunistă. E formată dintr-o largă categorie de lipitori de afişe care s-au trezit la un moment dat în posturi de conducere, fără niciun merit şi nicio competenţă, iar apoi au început să creadă exact opusul, cum că ar fi mega competenţi şi de neînlocuit. Specia asta nu e vânătoare de funcţii politice din simplul considerent că e „din administraţie” şi, vezi Doamne, e apolitică, dar are grijă să nu lase hăţurile din mâini că nu se ştie niciodată când e nevoie de votul unuia din familie sau al unui aghitant. Aşa se face că vom vedea, de regulă, partenerii propulsaţi în funcţii pe la partide.

Din aceeaşi categorie de joasă speţă mai fac parte însă şi alţii cu profesii mai liberale aşa, cărora nu le trebuie joburi de-astea de mâna a doua, ci mari demnităţi. Ei sunt candidaţii la orice funcţii. Dacă sunt alegeri locale, ei vor să fie primari, dacă sunt parlamentare, se visează deputaţi şi senatori. Dacă vin europarlamentare, ei vor şi acolo. În caz că nu ajung nimic din toate acestea, se pun pe listele de aşteptare, primii, la numiri. Vor să fie prefecţi dacă partidul câştigă alegerile sau măcar subprefecţi dacă e vorba de vreo alianţă. În nebunia lor, îşi fac cabinetele înainte ca măcar să-i întrebe cineva de sănătate. Dau telefoane, se duc la Bucureşti cu jalba, fac lobby, merg în stânga şi în dreapta, doar-doar le va ieşi măcar de data aceasta combinaţia. Numai că, aş acum se întâmplă de obicei, o iau în bot.

De multe ori m-am întrebat de ce tot timpul planurile ultrambiţioşilor ăstora eşuează. De ce pricepuţii ăştia la toate, veşnicii candidaţi, nu sunt iubiţi de oameni şi nu sunt votaţi nici de propriul lor partid şi nu le iese nimic. În timp am aflat şi răspunsul: pentru că vor totul numai pentru ei, se cred buni la toate şi orice om de bun simţ ştie că nu ai cum să fii bun şi de primar, şi de parlamentar, şi de europarlamentar, şi de prefect. Trebuie să alegi în viaţă ce vrei să fii. Să mergi pe un drum şi să faci paşi mici spre direcţia pe care ţi-ai ales-o. În traducere liberă, trebuie să construieşti. Atunci când vrei să ajungi de toate nu mai apuci să construieşti nimic, singura ta preocupare fiind aceea să dărâmi ca să ajungi unde speri. Cu această activitate se îndeletnicesc unii din PNL care nu ştiu să piardă şi, ca nişte disperaţi, se agaţă de orice mizilic, doar, doar cineva le va da dreptate. Eu mă întreb la ce e bună dreptatea dacă toţi sunt oricum împotriva ta? Probabil că formula lui Lăpuşneanu „dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu” a ţinut cândva, dar astăzi trăim într-o altă epocă. Aproape 400 de delegaţi liberali şi-au ales conducerea. Marii învinşi, Robert Sighiartău şi Vasile Silaşi, au recunoscut victoria lui Ioan Turc. George Gaftone şi Octavian Ganea au avut decenţa să nu mai ceară voturi pentru funcţiile de prim-vicepreşedinţi din moment ce proiectul pe care l-au susţinut ei nu a câştigat. Decent era să facă la fel şi ceilalţi. Din păcate însă, decenţa este o floare rară, iar disperarea îi împinge pe unii în situaţii ridicole.

Nu ştiu cum se va încheia tot acest tărăboi liberal şi nici nu îmi pasă foarte tare. Văd că nevoia unora de a fi băgaţi în seamă e mai mare decât aerul pe care îl respiră. Ar face orice ca să conteze fără să se gândească măcar o clipă la ei înşişi, la ceea ce i-a adus în situaţia de a nu fi votaţi de colegi. Fiindcă, până la urmă, despre asta este vorba. Au pierdut pentru că nu i-a vrut majoritatea, au pierdut pe limba lor şi decent ar fi să plece. Dacă sunt lideri şi sunt valoroşi, cineva îi va urma în altă parte. Dacă nu le calcă nimeni pe urme, ar trebui să lase baltă această îndeletnicire şi să-şi vadă de vieţile lor. Se poate trăi şi dacă nu eşti în centrul atenţiei. Uneori chiar mai bine.