Actualitate

www.enfe.ro, un proiect nou, pentru noul elev aflat în faţa provocării examenelor naţionale

Dacă examenele naţionale, atât cele pentru absolvirea clasei a VIII-a şi intrare în liceu, cât şi cele de bacalaureat, au scos în evidenţă, mai ales în ultimii ani, dificultăţile pe care le au elevii, în proporţie tot mai mare, o nouă iniţiativă vine în sprijinul acestora, o iniţiativă adaptată valului informaţic pe care societatea contemporană îl traversează.

Proiectul ENFE (evaluare, notare, feedback personalizat), oferă doritorilor posibilitatea de a-şi măsura „forţele” (cunoştinţele şi competenţele necesare obţinerii unor rezultate bune la examenele naţionale). Noutăţile absolute sunt feedbackul personalizat şi procesarea online a întregului parcurs de evaluare.

Mai exact, pe site-ul www.enfe.ro, elevii îşi pot face un cont, iar apoi au acces la o serie de simulări ale examenelor naţionalela disciplinele limba şi literatura română, respectiv matematică. Evaluările se desfăşoară în etape, fiecare dintre acestea acoperind părţi din materia de examen. După cum se precizează în descrierea de pe site, testele ”se aplică eşalonat, urmărindu-se parcurgerea progresivă a programei şcolare pentru examenele naţionale. Testele respectă întocmai structura subiectelor de la examenele naţionale.”  În ziua fixată pentru susţinerea unei examinări, în intervalul orar corespunzător examenului, elevii pot descărca şi rezolva subiectul. Rezolvarea se încarcă apoi tot pe site, în format doc, pdf sau scanată ca jpeg,iar lucrările sunt corectate de către profesori experimentaţi, într-un sistem randomizat de asociere.

Interesant este mai ales rezultatul. Elevii vor primi un feedback personalizat. Aşa cum se precizează pe site, acesta ”va fi detaliat, acoperind toate componentele subiectului de examen, cu explicarea punctajului acordat”. Ca atare, elevilor li se va explica unde au greşit, care sunt mecanismele acestor greşeli şi li se vor oferi sugestii de îmbunătăţire a performanţelor.

Sunt oportunităţi pe care noul elev le poate valorifica, pe care le poate simţi ca fiindu-i proprii, în concordanţă cu stilul său de viaţă, legat de internet şi de nevoia de a i se oferi cât mai multe informaţii, din care să disocieze şi să aleagă.

Succes aşadar elevilor la examenele naţionale, succes iniţiativei propuse de www.enfe.ro!

Prima simulare se va desfăşura în 14 decembrie la limba şi literature română.

Etichete

1 comentariu

  • O initiativa laudabila. Dar nu vad eu ce profesori experimentati vor face acea munca voluntara, titanica, de-a corecta si, mai mult, de-a da explicatii unde s-a gresit si-a indica solutii de imbunatatire a pregatirii elevului. Profesorii fac oricum prea mult, fata de ce feed-back primesc de la societate, in general, si de la guvern, in special.
    In alta ordine de idei, cei ce nu-si iau examenele sunt cei carora „li se rupe”, pentru acestia orice masuri sunt inutile. Or fi avand unii IQ scazut, dar nici eforturi nu fac spre a se ridica, se complac in mediocritate, sunt copia „modelelor” pe care le au.
    E evident ca programa e criminala, daca si profesorul are impresia ca materia sa e cea mai importanta, ca elevul trebuie sa-si insuseasca, pentru 10, toate cunostintele pe care el le detine, daca elevul prinde 5 astfel de profesori, dintre care cel de muzica , cel de desen, cel de religie, copilul va fi sufocat, descurajat ! E reteta clasica de-a se obtine contraferformanta !

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS