Actualitate Economie

Xeroxul familiei Cucea – Sânpetrean, de peste drum de APIA, riscă falimentul

Se apropie o nouă sesiune de depunerea cererilor pe suprafaţă la Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură (APIA) Bistriţa-Năsăud, dar nu va mai fi nevoie ca fermierii să se înghesuie peste drum de APIA să cumpere dosare de la xeroxul familiei Sabin Cucea- Codruţa Sânpetrean.

APIA Bistriţa-Năsăud, în fruntea căreia se află acum Florin Căpraru, a comandat propriile dosare personalizate cu numele instituţiei. Acestea sunt de culoare galbenă ca să se evidenţieze.

Directorul APIA Bistriţa-Năsăud Florin Căpraru a declarat pentru Timp Online că licitaţia a fost organizată pe SEAP, iar dosarele au fost cumpărate la preţul de 37 de bani bucata.

„Am cumpărat 37.000 de dosare pentru toţi fermierii. De asemenea, le-am mai recomandat tuturor colegilor din centrele locale să le copieze fermierilor actele în cazul în care aceştia nu au pregătit tot ce trebuie la dosar. Fireşte că nu putem interzice nimănui să se ducă să-şi copieze actele unde doreşte, dar putem veni în ajutorul celor care au nevoie de acest serviciu. Nu le vom lua bani fiindcă nu avem voie să facem venituri extrabugetare”, a declarat Căpraru.

Potrivit sursei citate, Sabin Cucea, fostul director executiv adjunct al APIA, proprietar al biroului de copiat acte de peste drum de instituţie, s-a autosuspendat din funcţie timp de trei ani ca să-şi îngrijească părinţii. Între timp, fostul director general Emil Scurtu e cercetat de comisia de disciplină a APIA Bucureşti. Doar Codruţa Sânpetrean, nepoata lui Scurtu şi soţia lui Cucea, mai lucrează efectiv la APIA Bistriţa-Năsăud.

2 comentarii

  • Stiati ca la Directia Agricola „competentele” in controlul in teren al proiectelor pe masura 141,au fost decise de Mititean Pop Valentin prin tragere la sorti din sapca inginerului Sos Ioan?? Cine din presa locala are „virilitate jurnalistica” sa faca niste investigaii pe aceasta tema??? Prin intrarea in vigoare a Acordului de Delegare care la A.P.D.R.P. a avut nr. P 89/ 20.12.2012iar la D.A.J. BN a primit nr 2255/27.12.2012 ,script semnat de Director General A.P.D.R.P. Ovidiu Turtoi si Director Executiv D.A.J.BN. Nutu Tabara ,activitatea de verificare din anul al patrulea a stadiului de realizare a proiectelor finantate prin masura 141 a fost delegata Directiei Agricole.Li s-a fluturat la fraierii lacomi din D.A.J. ca li se vor mari salariile cu 75% In temeiul H.G. 606/2009 si respectiv nr. 8/2009 privind aplicarea L.nr. 490/2004. Apoi Nutu Tabara a fost inlocuit in functie de dl. Mititean Pop Valentin care aplica aceste prevederi legale dupa gandirea ilustra si clar-vazatoare a domniei sale. Atentie Presa– daca afla cei de la U.E. cum se face in teren controlul la proiectele 141, iese mai rau decat cu Botis si cu proiectele POSDRU. Asa ca sugerez acelora dintre ziaristii locali care se pretind c-ar avea o farama de virilitate jurnalistica sa investigheze pe acest subiect. Mai ales ca, exista la D.A.J. multe persoane mai ales de sex feminin nemultumite ca n-au iesit din sapca lui Sos.

  • Am auzit si eu ceva despre controalele BANILOR EUROPENI de pe masura 141,facute de Directia Agricola. Din tot ce-am auzit cel mai tare e ca directorul Mititean de acolo vrea marire de salariu de 75% numai pentru ca-si pune semnatura pe dosarele de control facute de subalternii lui. Am mai auzit ca din clop ar fi iesit si ing Istrate Beniamin din Maieru,dar acesta a fost „lamurit”de Mititean sa renunte in favoarea ing Sabadas Grigore.De ce? Simplu Sabadas Grigore ocupa temporar postul de la inspectii de pe care o fost promovat Mititean director.In caz ca totusi US-L-ului ii vine mintea la cap si-l schimba pe Mititean din postul care-i este atat de drag Mititean trece inapoi pe post de inspector,iar Sabadas merge in pensie. Dar acel post e comunicat la Bucuresti ca fiind cu atributii de control cheltuire bani EUROPENI.S-ar parea ca Sabadas are cam de mult varsta de pensionare. Dar cine poate verifica? Horticultoare cred ca are dreptate cand scrie ca daca USL-ul il mai lasa mult pe Mititean director s-ar putea sa iasa mai rau decat a iesit cu Botis. Ca si-aici ca si-n acel caz e vorba de cheltuirea banilor EUROPENI.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS