Actualitate

Zăpadă în Munții Rodnei și în Călimani, unde sunt așteptate din nou ninsori

Din această seară și până mâine dimineață, în zona montană vor fi precipitaţii mixte, iar la peste 1.400 de metri altitudine vor predomina ninsorile, local însemnate cantitativ (20 – 30 l/mp) şi se va depune strat de zăpadă mai consistent în Carpaţii Orientali. Deja, în Munții Rodnei și în Călimani, vârfurile sunt albe.

Potrivit unor fotografii postate de Albert Gavrilă, vârfurile Ineu, Ineuț și Roșu din Munții sunt acoperite de zăpadă. Fotografiile au fost realizate vineri în timpul unei drumeții în Munții Bârgăului pe traseul Pasul Blajului (172D) – Priporul – Poiana Tomnaticului (1250 m) și retur.

Și Munții Călimani sunt albi. Medicul Doina Petri, o împătimită a drumețiilor montane, a urcat în Călimani de pe Transcălimani, de sub Șaua Nicovala până pe Vârful Iezerul Călimanului (2032m) și s-a întors pe la Vârful Rețițiș (2021m). Iată câteva fotografii din drumeție:

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, atenţionări Cod galben de intensificări ale vântului ce vor viza la început trei sferturi din ţară, şi apoi jumătate din teritoriu, timp în care în zona montană înaltă se vor semnala viscol şi ninsori, valabile până duminică seara.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 11 noiembrie, ora 17:00 – 12 noiembrie, ora 8:00, vântul va avea intensificări în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, în cea mai mare parte a Transilvaniei, cu viteze de 55 – 65 km/h şi izolat de peste 70 km/h.

În zona montană vor fi precipitaţii mixte, iar la peste 1.400 de metri altitudine vor predomina ninsorile, local însemnate cantitativ (20 – 30 l/mp) şi se va depune strat de zăpadă mai consistent în Carpaţii Orientali.

Tot la munte vor fi rafale de 60 – 80 km, iar la altitudini mai mari de 1.700 de metri, peste 90 – 100 km/h şi vor fi perioade cu viscol şi vizibilitate scăzută.

ANM precizează că unele intensificări ale vântului cu viteze de 45 – 55 km/h vor fi şi în restul teritoriului. În dimineaţa zilei de duminică, în zonele joase din estul Transilvaniei şi Maramureş, trecător vor fi precipitaţii mixte.

Conform prognozei de specialitate, pe parcursul zilei de duminică, între orele 8:00 – 18:00, vântul va continua să aibă intensificări în Dobrogea, în cea mai mare parte a Munteniei şi în sudul Transilvaniei, cu viteze de 55 – 65 km/h, izolat peste 70 km/h.

În zona Carpaţilor Orientali va ninge moderat cantitativ (10 – 15 l/mp) şi se va depune strat de zăpadă. La munte vor fi rafale de 60 – 80 km, iar la altitudini mai mari de 1.700 de metri, de peste 90 – 110 km/h şi vor fi perioade cu viscol şi vizibilitate scăzută.

Etichete

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS