Cooperativa „Zestrea” din comuna Chiochiş a preluat brutăria din comună şi va începe să producă pâine fără aditivi pentru întreaga comunitate, dar şi pentru pieţele din Beclean, Bistriţa sau Cluj. Primarul Vasile Silaşi a postat, vineri, primele fotografii cu pâinea făcută în brutărie.
„Fosta Cooperaţie din Chiochiş a deţinut această brutărie, iar noi am decis să o preluăm pe Cooperativa Zestrea, nou înfiinţată. Azi am făcut primele probe cu reţete noi de pâine fără aditivi. Sunt mulţumit de calitate, dar şi de gustul pâinii. Am făcut şi de 600 de gr, de 800, de 1 kg şi 1,6 kg. Am făcut şi chifle. O facem cu făină cumpărată la moară de la Beclean. Nu vrem să folosim făină din import. Diferenţa între pâinea cu aditivi şi aceasta este că se foloseşte mai multă făină ca să avem acelaşi volum. Intenţia mea este să producem o mie de pâini zilnic, să le vindem iniţial în comună, iar apoi să la Beclean, Bistriţa şi chiar Cluj. Intenţionăm să mai facem şi cozonac şi, de ce nu, o coradă cu brânză”, a spus Silaşi.
Dacă totul va merge bine, iar Cooperativa „Zestrea” va reuşi să acceseze bani şi să dezvolte şi alte proiecte, pâinea de Chiochiş va face parte dintr-un coş tradiţional ce va putea fi comandat.
„Ideea mea e să o pun într-un coş cu încă ceva şi să o trimit la Cluj, la Bistriţa sau unde vor exista solicitări. Dacă ne iese proiectul pe GAL să facem carmangeria, atunci vom pune slănină şi cârnaţi de casă, miere, caş şi brânză de vaci”, a declarat Vasile Silaşi.
La brutărie vor lucra zece oameni din comuna Chiochiş care vor fi plătiţi de Cooperativa „Zestrea”.
Despre Cooperativa din Chiochiş am scris în luna mai a acestui an când primarul Vasile Silaşi ne-a declarat: „Am văzut că, în Occident funcţionează cooperative la scară destul de mare. Şi atunci am adunat câţiva oameni cărora am încercat să le explic că singura şansă de a revigora zona ca economie şi locuri de muncă este o cooperativă. Acolo să fie angajaţi oameni care să ne spună cum să ne vindem produsele, să ne facă marketing şi autorizarea produsului. Asta a fost ideea de la care am pornit în cooperare cu Grupul de Acţiune Locală Ţinutul Haiducilor. În prima fază, am gândit să facem o fabrică de brichete-peleţi din resturi vegetale, din spinii de pe păşuni, ca să avem un venit constant şi să putem angaja personal care să se ocupe de marketing, de autorizarea produselor, etc. După ce avem un venit permanent să depunem la GAL Ţinutul Haiducilor – eu sper în cursul lunii septembrie octombrie când va fi gata strategia – un proiect să facem şi un abator-carmangerie fiindcă e o zonă în care se cresc mulţi porci. Ar fi mult mai eficient ca oamenii să crească porcii, să-i aducă la abator, să prelucrăm carnea şi să o vindem mai departe”.
În prima fază, edilul a găsit 25 de localnici care s-au raliat ideii sale. E conştient însă că exemplul lucrului bine făcut îi va atrage şi pe alţii la aceeaşi masă.
„Trebuie să pornim de undeva. Noi înfiinţăm cooperativa ca să creăm plus valoare comunei, să asigurăm locuri de muncă, iar membrilor ei un profit anual care să le dea stabilitate financiară. Am finalizat înfiinţarea cooperativei, întăbulăm un teren de la primărie şi îl concesionăm către această cooperativă ca să putem să îi asigurăm utilităţile şi apoi să facem proiectul pentru hala de producţie şi să achiziţionăm fabrica de peleţi sau de brichete (cumpărată deja şi în curs de punere în funcţiune -n.r.)”, a spus primarul comunei Chiochiş.
Ce sa spun,primarul se stie si la facut paine.Vb. numai prosti,cica la painea fara aditivi trebuie mai multa faina,total fals.La un kg. de paine trebuie tot atata faina si daca este cu amelioratori si fara.Acuma primarii se pricep la toate,adica la nimic.
Trebuia sa fie si o petarda!!!!
Adevarul doare ,și tu ești culmea ,comentezi asa pe fata ,mai bine le explicați că paine fara aditivi toate brutariile au,doar ca nu produc toata pâinea fara aditivi pentru-ca e democratie si unii clienti o preferă pe cea cu aditivi(mai moale mai pufoasa ,o poate consuma o săptămână daca e tinuta la rece)
Daca vreti paine fara aditivi trebuie sa verificați lista de ingrediente sigur o sa găsiți în toate magazinele ,sau întrebați vanzatorii
ROATA NU AM INVENTAT-O NOI!!!
SI NICI ALTII DIN ZILELE NOASTRE !
Aici e vorba de volum, nu de masa, d-le Pop. Ai de la mine un 3 la fizica.
Pai daca ii pui mai multa faina ,o dată cu volumul nu ii creste și masa?te dai destept da esti păpădie…in 100 de kg de faina se baga 80 de grame de amelioratori ,și atunci ii creste doar volumul ,sunt multe metode de a creste volumul paini ,nu doar amelioratori fac chestia asta,dar in nici un caz daca pui mai multa faina:)) ,nu a inteles omu ce ia explicat brutaru,si acum,masa tu o decizi dupa ce faci amestecul,este o vorba „e mai usor sa te înțelegi cu un bețiv decât cu un om prost,asta se mai trezeste din beție dar omu din prostie niciodată,sa faci paine nu e un lucru usor ,un brutar face paine ,un primar face politică
Iar ne incurcam in lucruri mici?!In loc sa apreciem ca omul are idei si vrea sa le puna in opera,noi venim cu imaginea primarilor comunisti,atoatestiutori.Am stat pana la 14 ani in comuna ,acum 50 de ani si stiu cu cata greutate se gasea o paine.Daca as fi ma aproape m-as inscrie in aceasta cooperatie.Felicitari,dle primar si pentru asfaltul de la Jimbor ,pe care sper sa-L FINALIZATI.
Felicitări, domnule primar! Cu așa idei la mulți ani în primărie. Vă rog nu ne lăsați cu drumul neterminat la Jimbor Fanate.
eu unul abia astept sa aduca pâine din asta adevarata si la Bistrita, sunt un client sigur.
m-am saturat sa manânc gunoaiele pline de amelioratori si alte rahaturi.
mai bine dau 5 lei sau cât o fi pe o pâine din asta adevarata, si sa stiu ca-mi permit doar 6 felii pe zi dar macar sa stiu ce manânc.
îmi aduc aminte cu tristete de franzela aia semi (si cu restrictii, ca se dadeau maxim 2) de pe vremea raposatului, care era acra a doua zi, ca era naturala, acuma poti sa o pui în vitrina si sa te uiti la ea o luna întreaga, ca nu se strica.
Ai paine fara aditivi pe vatra făcută cu maia in bistrița la tot pasul,unele magazine de paine au scris mare sa vada tot …nici nu are rost…
Am sa fiu placut impresionat sa gust aceasta paine ca pe vremea copilariei mele cand veneam la bunici.
Daca fotografiile sunt reale, pita arata foarte bine, te imbie din priviri sa rupi o bucata si s-o ungi cu-n ptic de untura de porc Bazna ori de Mangalita, sa infigi si niste ceapa de apa in ie, on pricut de sare, s-apoi mama ii!!!
Domnie ajuta-va pa cum vi gandu’!