Ordinea pe buletinul de vot
Pe prima pagină a buletinului de vot sunt imprimate opt patrulatere cu numele următorilor candidaţi: Kelemen Hunor (UDMR), Klaus Iohannis (Alianța Creștin Liberală PNL-PDL), Dan Diaconescu (PP-DD), Victor Ponta (Alianţa Electorală PSD-UNPR-PC), William Brînză (PER), Elena Udrea (PMP), Mircea Amariţei (Partidul Prodemo) şi Teodor Meleşcanu (independent).
Pe pagina a doua a buletinului de vot sunt înscrişi candidaţii Gheorghe Funar (independent), Zsolt Szilagyi (PPMT), Monica Macovei (independent), Constantin Rotaru (Partidul Alternativa Socialistă), Călin Popescu Tăriceanu (independent) şi Corneliu Vadim Tudor (PRM).
Patrulaterele cu numele candidaţilor, înscriși pe buletinele de vot în ordinea stabilită prin tragere la sorți, sunt înscrise pe două coloane, numerele impare în partea stângă, iar cele pare în dreapta.
Cum votăm
Accesul alegătorilor în sala de vot are loc în serii corespunzătoare numărului cabinelor. Alegătorul prezintă actul de identitate preşedintelui biroului electoral al secţiei de votare sau membrului desemnat de acesta, care verifică dacă alegătorul este înscris în copia de pe lista electorală permanentă, după care alegătorul semnează în listă la poziţia destinată acestuia. În baza semnăturii în copia de pe lista electorală permanentă sau în lista suplimentară, după caz, preşedintele sau membrul biroului electoral al secţiei de votare desemnat de acesta îi încredinţează alegătorului buletinul de vot şi ştampila cu menţiunea „Votat”, pe care acesta o va aplica pe buletinul de vot.
Sunt nule buletinele de vot pe care nu a fost aplicată ştampila de control a secţiei de votare, buletinele de alt model decât cel legal aprobat, buletinele pe care nu a fost aplicată ştampila cu menţiunea „Votat”, buletinele de vot la care ştampila cu menţiunea „Votat” este aplicată pe mai multe patrulatere sau în afara acestora.
Votul este valabil exprimat în cazul în care, deşi ştampila cu menţiunea „Votat” aplicată a depăşit limitele patrulaterului, opţiunea alegătorului este evidentă, în cazul în care tuşul s-a imprimat şi pe cealaltă parte a foii pe care a fost aplicată ştampila cu menţiunea „Votat”, precum şi în situaţia în care ştampila a fost aplicată de mai multe ori în acelaşi patrulater sau atât într-un patrulater, cât şi în afara oricărui alt patrulater.
Se poate vota și la altă secție decât cea unde este arondat alegătorul
Alegătorii votează de regulă la secţia de votare unde sunt arondaţi potrivit domiciliului. Alegătorii care în ziua votării se află în altă localitate decât cea de domiciliu îşi pot exercita dreptul de vot la orice secţie de votare, după ce declară în scris pe propria răspundere că nu au mai votat şi nu vor mai vota la acel tur de scrutin.
Secții de votare
În județ sunt 313 secții de votare, din care 57 în municipiul Bistriţa, 26 în orașele Beclean, Năsăud și Sîngeorz-Băi și 230 în comune.
AICI secțiile de votare din municipiul Bistrița.
AICI secțiile de votare din Beclean, Năsăud și Sîngeorz-Băi.
AICI secțiile de votare din comune.
Peste 260.000 de cetățeni din județ au drept de vot
Numărul alegătorilor din Bistrița-Năsăud înscrişi în listele electorale permanente este de 261.957, iar totalul alegătorilor posesori de cărţi de identitate este de 237.452.
Pentru Bistriţa-Năsăud au fost tipărite, la Regia Autonomă Monitorul Oficial Bucureşti, 288.621 de buletine de vot, iar numărul de timbre autocolante repartizate este de 261.404 bucăţi.
Bugetul alocate de Ministerul Afacerilor Interne Instituţiei Prefectului pentru pregătirea, organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru preşedintele României este de 2.077.000 lei (plăţi pentru indemnizaţiile membrilor Biroului Electoral Judeţean, membrilor birourilor electorale ale secţiilor de votare, personalul tehnic auxiliar şi statisticieni).
Bistrițenii își pot face buletin și în ziua alegerilor
Serviciile publice comunitare locale de evidenţa persoanelor, respectiv: Beclean, Bistriţa, Năsăud, Sîngeorz-Băi si Livezile vor elibera acte de identitate şi în ziua alegerilor.
Ordine la secțiile de votare
În ziua votării, între orele 7.00 – 21.00 sunt interzise comercializarea şi consumul băuturilor alcoolice în spaţiul de protecţie al secţiei de votare, respectiv pe o rază de 500 de metri.
Persoanele care nu respectă dispoziţiile preşedintelui biroului electoral al secţiei de votare în ce priveşte asigurarea ordinii în sediul în care funcţionează secţia de votare şi în împrejurimi poate fi sancţionat cu amendă de la 1.500 la 4.500 de lei.
Persoanele care votează de două sau de mai multe ori, ori votează fără a avea acest drept riscă între şase luni şi trei ani de închisoare. Aceeaşi pedeapsă este prevăzută şi pentru persoanele care oferă bani, ori diverse bunuri pentru a convinge alegătorii să voteze sau nu un anumite candidat.
Turul 2 al alegerilor
În cazul foarte probabil al unui al doilea tur de scrutin, campania electorală va începe vineri 7 noiembrie şi se va încheia sâmbătă 15 noiembrie, la ora 7.00. Al doilea tur va fi duminică 16 noiembrie, între orele 7.00 – 21.00.
Cum a fost în 2009
La precedentele alegeri prezidențiale, în 2009, în Bistrița-Năsăud procentul prezenței la vot a fost de 55,41% (144.407 de alegători) în turul I și de 60,82% (158.485 de alegători) în turul II.
Votati cu Johannis daca vreti ca un primar sa conduca tara asta. Fara experienta in plan politic cu siguranta vom ajunge departe. Daca ne gandim si la gafele pe care le face tot din lipsa experientei, avem deja un raspuns clar. Nu vom vota Johannis!
Votam Victor Ponta Presedinte!
Bineinteles ca voi vota Victor Ponta! Nu o sa permit ca in fruntea tarii sa fie un primar, care nu are experienta necesara pentru a conduce tara, numai pt ca e sas.
VICTOR PONTA PRESEDINTE!
filiala RAHOVA
VICTOR PONTA PRESEDINTE!
E SIMPLU! E CEL MAI BUN!
Stilul de conducere al unui primar nu este potrivit pentru conducerea unei natiuni. Un primar nu cunoaste problemele nationale, nu are experienta in conducerea unei natiuni.
mincinosi psd filiala RAHOVA
Vrem sa fim condusi de un presedinte adevarat, nu de un primar! Ponta ar avea 40 % conform exit poll uri lor. Hai Victor Ponta!