Actualitate

Ziua Armatei, sărbătorită la Monumentul Eroilor. Creţu: Aducem un pios omagiu jertfei lor!

Primarul Ovidiu Creţu, subprefectul Ovidiu Frenţ şi doi reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud au depus, duminică, o coroană la Monumentul Eroilor din Piaţa Petru Rareş cu ocazia Zilei Armatei Române după ce, în preaelabil, a avut loc un ceremonial militar şi religios.

Ziua Armatei 2 Ziua Armatei 3 Ziua Armatei 4 Ziua Armatei 5

În numele autorităţilor publice locale, primarul Ovidiu Creţu le-a transmis militarilor „respect şi recunoştinţă”.

„Ziua Armatei este legată efectiv şi afectiv de Transilvania, leagănul genezei şi evoluţiei istoricea  poporului român. (…) Ziua Armatei înseamnă jertfa a peste 800.000 de militari români care au căzut la datorie, dispăruţi sau răniţi în cel de-al Doilea Război Mondial. Ea ne trimite cu gândul la Războiul de Independenţă din 1877 şi la Primul Război Mondial undea ceeaşi Armată, care prin tradiţie a apărat interesele poporului ropmân, şi-a făcut datoria. (…) Au fost momente după începutul democraţiei din 1989 în care Armata Română şi-a dovedit capacitatea de a apăra interesele statului român şi dincolo de frontierele ţării. Prezenţa militarilor români din Garnizoana Bistriţa în cadrul misiunilor internaţionale nu numai că ne onorează, dar este şi dovada faptului că noi, aici, la Bistriţa, participăm la eforturile României de a fi unul dintre furnizorii importanţi de securitate în regiunea Mării Negre şi a Balcanilor.

Profesionalismul militarilor bistriţeni în teatrele de operaţii a demonstrat că România e un partener apreciat şi credibil de militarii NATO, dar şi de poopulaţia aflată în zonele unde şi-a desfăşurat activitatea. Participarea militarilor din garnizoana Bistriţa la misiunile de menţinere a păcii a fost nu numai una profesionistă, ci şi eroică. Pentru liniştea noastră, a celor de aici, şi-au dat viaţa eroii bistriţeni căpitan Cătălin Ţifrea în Angola 1998, slt. Cristian Filip şi Florin Marius Sfechiş în Afganistan 2010. Aducem, cu această ocazie, un pios omagiu jertfei lor. Fie-le ţărâna uşoară şi memoria binecuvântată! Misiunile Armatei Române au fost în deplin acord cu interesele ţării, iar astăzi la zi de sărbătoare doresc, în numele cetăţenilor Bistriţei, să mulţumesc Armatei Române pentru ce a făcut în istorie şi pentru modul în care şi-a îndeplinit misiunile în aceşti 25 de ani de după 1989. Dumnezeu să ocrotească Armata României şi să o poarte mereu spre biruinţă. La mulţi ani, Armată Ropmână!”, a spus Creţu.

Deşi absent de la ceremonial, preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan, a transmis şi el un mesaj Armatei Române.

„Astăzi este o zi specială pentru fiecare dintre români! Ziua armatei reprezintă jetfa a peste 800.000 de militari români care au căzut la datorie sau care au foat răniți în teatrele de operațiuni în cel de-al Doilea Război Mondial. Mă adresez cu respect celor care și-au pus viața in pericol pentru a apara țara. Daca acum 70 de ani ultima palmă de pamânt romanesc era eliberată, simpla mențiune a acestei date este cu siguranță mult prea puțin fată de ceea ce Armata a făcut pentru istoria României.

Astăzi, mai mult ca în oricare zi din an, este momentul să ne gândim cu respect la militarii care ne asigură securitatea atât în ţară, cât şi în teatrele de operaţiuni internaţionale, la militarii care își riscă viața clipă de clipă în cele mai periculoase zone ale mapamondului pentru a sluji principiului libertății omului.

Doresc să îmi îndrept atenția către militarii Brigăzii 81 Mecanizate ”General Grigore Bălan”, o structură profesionistă care a făcut cinste județului Bistrița-Năsăud atât în țară, cât și peste hotare.

Astăzi, la ceas aniversar, doresc să mulțumesc tuturor cadrelor militare din județul nostru pentru sacrificiile care le fac zi de zi, pentru siguranța noastră a tuturor, și să îi felicit pentru performanțele obținute de-a lungul timpului.

”La mulți ani” Armatei României! Dumnezeu să binecuvinteze Armata României, Dumnezeu să binecuvinteze România!”, a transmis Emil Radu Moldovan printr-un comunicat.

La Ziua Armatei au participat şi vicepreşedintele PSD, deputatul Doina Pană, şefi de instituţii ale statului, cei doi copreşedinţi ai PNL Bistriţa-Năsăud, deputaţii Ioan Oltean şi Stelian Dolha, mai mulţi liberali.

Ziua Armatei 6 Ziua Armatei 7 Ziua Armatei 8 Ziua Armatei 9

6 comentarii

  • Sa fie sănătos la multi ani dar sa nu uitam cu ce garnitura de tren a părăsit România cu bogatiile noastre ca sa trăiască ei bine ce au facut pt romania ????

    • asta cu garniturile nu crezi ca e putina propaganda bolsevica?!?… sau crezi ca bolsevicii au facut o exceptie in legatura cu Casa Regala a Romaniei si au spus adevarul si numai adevarul?!?

  • Nu sunt eu acela care sa diminueze in vreun fel rolul, jertfa si sacrificiile poporului roman de-a lungul istoriei. Sunt in schimb doritor de adevar istoric, pentru care, incerc sa fac efortul de care sunt capabil, ca orice om sanatos la cap, adica sa gandesc logic… Daca doar pierderile Armatei Române ar fi fost de 800.000 de soldati atunci presupunând că nu ar fi fost anihilată complet, ar fi trebuit să fie de cel putin 2 sau poate chiar 3 ori mai mare, adica undeva la 2.000.000 de soldati, cel putin… Cu un asemenea efectiv militar sunt absolut sigur ca nu ne mai anexa nimeni nimic niciodata… România a avut undeva peste 500.000 de victime, militari si civili din care aprox. 300.000 de militari si aprox. 200.000 civili, ceea ce ne plasează pe locul 8 in calsamentul tarilor cu cele mai multe pierderi umane, inaintea Marii Britanii sau chiar si a SUA… Nimic nu poate egala sau in vreun fel cinsti cu adevarat memoria, sacrificiul si tragediile prin care au trecut acei oameni, militari si civili deopotriva, dar 800.000 de victime este un numar ireal și problema este doar strict legată de faptul că prin informații de genul acesta se rescrie practic istoria și asta îmi dă un sentiment de neliniște… Trăiască România, Trăiască Armata Română, Trăiască Regele…

  • Mai importante decat discursurile mediocre, fara continut si limbajul de lemn al politicienilor de astazi. sunt gândurile M.S. regelui Carol al II-lea, scrise la sfârșitul celui De-al Doilea Război Mondial, când el se afla în exil în Portugalia:

    „Cu toate succesele și cu ajutorul incontestabil ce l-au dat sovieticii în desfășurarea războiului, mare bucluc vor avea Națiunile Unite din cauza lor, tare mi-e teamă că pacea nu va fi pace dacă URSS va avea mult de zis în alcătuirea ei.”

    „Ca și la sfârșitul Primului Război Mondial, suntem puși în fața marii probleme: ce va da și ce va cere URSS? Azi este mai puternică decât atunci și prin acțiunea ei militară a căpătat prestigiu pe care nu-l avea înainte. Dacă pacea se obține datorită marii ei victorii din acest an împotriva Germaniei, în ciuda promisiunilor ce se fac, nu va fi decât iluzorie, fiincă în locul dictaturii nazisto-hitleriste vom avea una comunisto-stalinistă.”

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS