Actualitate

Ziua Drapelului Național, sărbătorită în Piața Centrală din Bistrița

(FOTO-VIDEO) Ziua Drapelului Național, 26 iunie, a fost celebrată în Piața Centrală din Bistrița, la statuia poetului Andrei Mureșanu.

Ieri, tricolorul a fost coborât de pe catarg, în cadrul unui ceremonial la care au luat parte oficialitățile județului.


   

Astăzi, drapelul a fost sfințit în Biserica Protopopiatului Ortodox și adus în în Piața Centrală.

   

Ceremonia publică de înălțare a Drapelului Național a început cu acordarea onorului militar și salutul Drapelului de Luptă, continuând cu primirea drapelului, binecuvântarea acestuia și sărutul Drapelului Național de către autoritățile publice locale, protopop și comandantul garnizoanei.

 

Concomitent cu intonarea Imnului Național, tricolorul a fost înălțat pe catarg.

 

Defilarea gărzii de onoare a pus punct festivității.

”Astăzi, de Ziua Drapelului Național, ne amintim cu respect și onoare de românii care au dat dovadă de curaj și patriotism în apărarea valorilor națiunii române. Drapelul tricolor este simbolul național care ne aduce în suflete momentul de unire a românilor, fiind martorul tuturor faptelor istorice petrecute de-a lungul istoriei neamului nostru. Cele trei culori ale drapelului național care simbolizează frăția, bogăția și libertatea ne reamintesc că suntem români! Lucru cu care merită să ne mândrim și să stăm drepți în fața lumii! La mulți ani România! La mulți ani Drapelului Național!”, a menționat președintele Consiliului Județean, Radu Moldovan.

Ziua Drapelului Naţional a fost proclamată prin Legea nr. 96/1998 şi se sărbătoreşte în fiecare an la data de 26 iunie. Ziua Drapelului Naţional a fost instituită pentru a marca ziua de 26 iunie 1848, când Guvernul revoluţionar a decretat că tricolorul – roşu, galben şi albastru – va fi steagul naţional al tuturor românilor. Cele trei culori împărţite în mod egal reprezintă principiul egalităţii, orientarea culorilor în sus semnifică verticalitatea, iar cifra trei este numărul perfect. În afară de România, mai există alte trei ţări europene cu steagul tripartit în mod egal şi vertical: Franţa, Italia şi Belgia.

5 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS