Actualitate

Ziua Independenței, Ziua Victoriei și Ziua Europei, sărbătorite la Bistrița

(FOTO-VIDEO) Cu ocazia Zilei Independenţei (proclamată în 1877), Zilei Victoriei (Victoria Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial, în 1945) şi Zilei Europei, la Monumentul Eroilor din Piața Petru Rareș a avut loc un ceremonial militar-religios.

Ceremonia a cuprins acordarea onorului, intonarea Imnului Naţional al României, oficierea serviciului religios, alocuţiuni, depunerea unei coroane de flori la Monumentul Eroilor din parcul cu același nume și defilarea gărzii de onoare.


La eveniment au participat prefectul Ovidiu Frenț, președintele Consiliului Județean, Radu Moldovan, primarul Ovidiu Crețu, locțiitorul comandantului Brigăzii 81 Mecanizată ”General Grigore Bălan”, col. Ioan Cristurean, deputatul Doina Pană, viceprimarul Cristian Niculae, președintele PNL BN, Ioan Turc, șefi de instituții, consilieri locali și județeni, elevi.

4 comentarii

  • Frumoasa Dăncila noastră,
    Scoate capul pe fereastră,
    Klaus nu-i frumos,
    Dragnea-i luminos.
    Au, inima mea,
    Ce mi-a făcut Dragnestea,
    Că eu cât trăiesc
    Flaușat iubesc!

  • Errare humanum est sed perseverare diabolicum –(A greşi e omenesc, dar a persevera este diabolic). Este vorba de asa-zisa tripla semnificaţie a zilei de 9 Mai. Controversa este legata de Ziua Independenţei, de stat a Romaniei, care in realitate este pe 10 mai. Dupa cum se stie, România îşi câştigă independenţa faţă de Imperiul otoman ca urmare a contribuţiei semnificative din cadrul războiului ruso-turc (1877 – 1878), iar pe 10 mai 1877, Senatul ţării votează proclamaţia de independenţă, care a fost apoi aprobată în 1878 în cadrul Congresului de la Berlin. De altfel, până în 1947, Ziua Independenţei, de stat a Romaniei a fost sarbatorita pe 10 mai. Dar, dupa instaurarea comunismului, sărbătoarea legată Ziua Independenţei, de stat a Romaniei a fost falsificata de comunisti fiind mutată pe 9 mai, invocand discursul lui Mihail Kogălniceanu din Parlament, rostit la 9 mai 1877. Chiar si in prezent se mentine confuzia introdusa de comunisti, când vine vorba despre Independenţa Romaniei si se face trimitere la data de 9 mai 1877, cu toate ca în anul 2015, Camera Deputaţilor a adoptat Legea nr. 103/2015 prin care 10 Mai îşi recâştigă statutul de sărbătoare naţională, marcând cele trei momente istorice – începutul domniei lui Carol I, Independenţa de stat şi încoronarea primului rege al ţării.

  • Ziua Victoriei în Europa este 8 Mai
    *
    Toata Europa sărbătorește Ziua Victoriei în Europa în data de 8 Mai încă din 1945. Doar țările din orbita Moscovei sărbătoresc aliaților asupra Germaniei fasciste în data de 9 Mai, data impusa de Stalin. De altfel, la prima paradă de 9 Mai (1945) unul dintre cele două batalioane care au defilat prin faţa Regelui și a Comisiei Aliate de Control aparţinea NKVD.
    Dintre țările Uniunii Europene singura care marchează ziua victoriei in 9 Mai este Bulgaria. Țara care încă din 1963 vrea sa devină a 16 republica sovietică. După 1990 țările care și-au dorit sa scape din orbita Moscovei: Polonia, Cehia, Slovacia, Tarile Baltice, Ungaria au abandonat celebrarea comunista. Până si Republica Moldova a marcat în anii trecuți (înainte de alegerea lui Dodon), Ziua Victoriei in Europa pe 8 Mai. Doar Romania si Bulgaria au rămas neclintite. Bulgaria din interes pro-rusesc, Romania din inerție, comoditate și multă prostie.
    **
    La 2 mai 1945 Helmuth Weidling a capitulat și a predat Berlinul necondiționat sovieticilor. Hitler se sinucisese în 30 Aprilie.
    La 7 mai 1945 la ora 02.41, la Reims, la sediul Cartierului General Suprem al Forţelor Expediţionare Aliate din Franţa, Germania a capitulat fără condiţii. Actul a fost semnat de către generalul Alfred Jodl, şeful operaţiunilor Statului Major german. Generalul american Bedell-Smith, şeful Statului Major aliat, şi generalul Susloparov, şeful misiunii militare sovietice în Franţa, au contrasemat documentul, la fel ca şi generalul francez Sevez, invitat în ultimul minut să semneze ca martor.
    Semnarea actului capitulării l-a înfuriat pe Stalin care dorise o capitulare în capitala Reichului învins şi ocupat de Armata Roşie. De aceea s-a semnat un al doilea act al capitulării la scurtă vreme după ora 0:00 a zilei de 8 mai într-o suburbie a Berlinului. Ceremonia semnării a avut loc la sediul Statului Major al armatei sovietice într-o vila din Karlshorst, unde se află în zilele noastre Muzeul Rus de război. După ce mareșalul Jukov a deschis ceremonia, reprezentanții germani feldmareşalul Keitel, şeful Statului Major al Wehrmachtului amiralul von Friedeburg, din cadrul Kriegsmarine, şi generalul Stumpff pentru Luftwaffe au semnat Actul final al capitulării. Pentru Aliați au semnat mareşalul sovietic Jukov, în numele lui Stalin, şi mareşalul britanic Tedder, pentru Eisenhower. Generalul american Spaatz şi generalul francez Jean de Lattre de Tassigny au semnat ca martori.
    Atât instrumentul capitulării de la Reims cât și cel de la Berlin stipulau că forțele sub control german vor înceta orice operațiune la ora de 23.01 CET în data de 8 Mai. Datorită diferenţei de fus orar la Moscova era deja data de 9 Mai. Acesta este motivul pentru care aliaţii occidentali au sărbătorit Ziua Victoriei în Europa în 8 mai, iar Uniunea Sovietică a sărbătorit Ziua Victoriei împotriva Germaniei fasciste pe 9 mai.
    La ora 15.00 a zilei de 8 mai, Truman, Churchill şi De Gaulle au anunţat oficial victoria. În 8 Mai 1945 în Paris, Londra și New York mulțimi uriașe de oameni sărbătoreau pe străzi Victoria. În Londra, un număr foarte mare de persoane s-au adunat în Piața Trafalgar și lângă Palatul Buckingham, unde regele George al VI-lea, regina Elisabeta și Winston Churchill au mers la balcon și au salutat mulțimea de oameni. În Statele Unite, președintele Harry Truman a „dedicat” victoria memoriei predecesorului său.
    După 74 de ani noi sărbătorim VE – Day împreună cu „marele prieten de la răsărit” și, în mod ironic facem asta chiar în timpul campanei electorale pentru alegerea Parlamentului European, în timp ce la Sibiu se desfășoară reuniunea informala a șefilor de stat sau de guvern din Uniunea Europeană, în timpul ce România asigură președinția Consiliului Uniunii Europene.

  • sarbatoriti?
    comunismul care a urmat si ne-a scurtat speranta de viata cu 20 de ani?
    ce …pla mea sarbatoriti?
    daca eram ca in suedia sau norvegia …..recunosc puteam sarbatori…atata timp cat suntem ultimii in europa ..noi sarbatorim…CAT NE E DE BINE……..imi bag…pl….a in ea de sarbataori si de tot ce ….aveti…de sarbatoirit….
    aaa..scuze…bugetarii sarbatoresc,,,,au motive.,…..in…p…z…da….mammiiiii lorcine le-ao facut viata frumoasaaa

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS