Actualitate

Ziua Muzeului şi Ziua Grănicerilor, în weekend la Monor

Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud împreună cu Muzeul literar şi memorial „Teodor Tanco” din Monor îşi propun ca, în fiecare an, în ultima zi din iulie să sărbătorească Ziua Muzeului din Monor. Anul acesta festivităţile dedicate Zilei Muzeului se vor îmbina cu cele prilejuite de Ziua Grănicerilor.

Prima ediţie a Zilei Muzeului din Monor a fost întârziată cu o săptămână pentru că ziua de 5 august este dedicată Zilei Grănicerilor din Monor.

”S-a dorit cumularea acestor două festivităţi pentru a face la Monor împreună cu Consiliul Local Monor, Primăria Monor, Parohia Ortodoxă Română Monor şi Şcoala Generală „Paul Tanco” din aceeaşi localitate un eveniment unic”, spune Alexandru Gavrilaş, managerul Muzeului Judeţean.

Astfel, în prima zi a evenimentului, sâmbătă 4 august, începând cu ora 10.00 vor avea loc o serie de activităţi, printre care punerea inscripţiei muzeului, sesiune ştiinţifică literară şi istorică, lansarea cărţii ”Soldaţi fără arme”, ediţia a III-a, de Teodor Tanco.

În cea de-a doua zi, dedicată Zilei Grănicerilor, de la ora 11.00 va avea loc dezvelirea şi sfinţirea Monumentului Eroilor Grăniceri din Monor, apoi un moment solemn şi omagial în memoria eroilor grăniceri (1762-1851).

Muzeul literar şi memorial ”Teodor Tanco” din Monor a fost înfiinţat la data de 1 decembrie 2002. Această instituţie de cultură este opera prof. dr. şi scriitor Teodor Tanco, născut în Monor, la 22 aprilie 1925, cel care s-a dedicat pentru scoaterea la lumină, conservarea şi valorificarea moştenirii culturale şi spirituale a ţinutului Bistriţei şi Năsăudului.

Din Monor s-au ridicat în timp 14 doctori în ştiinţe, personalităţi culturale şi ştiinţifice marcante ale ţinutului bistriţean şi năsăudean, Paul Tanco, fiind primul român doctor în matematică. Pentru toate aceste personalităţi bistriţene şi năsăudene, cât şi monorene, Teodor Tanco a înfiinţat acest muzeu alcătuit dintr-o casă ţărănească de tip vechi, cu camere în linie şi cu târnaţ şi dintr-o bucătărie de vară.

Prima cameră este dedicată scriitorilor din judeţ, fiind expusă o galerie cu 76 de portrete ale unor scriitori născuţi în acest spaţiu sau care şi-au legat numele prin activitate de judeţul nostru, cum este cazul poetului şi filosofului Lucian Blaga. În mijlocul camerei se află o masă mare ovală pe care sunt expuse unele din volumele acestor scriitori. Pe o altă masă îngustă se găsesc cele 44 de cărţi editate de scriitorul Teodor Tanco. Camera din mijloc este a autorului, lânga ea un spaţiu mai mic pentru bibliotecă, având peste 1.000 de volume. Mai există o cameră mare, unde se desfăşoară sedinţe de cenaclu, prezentări de cărţi şi alte manifestări culturale. Aici, pe un perete, sunt expuse portretele celor 14 doctori în ştiinţe născuţi în Monor. În curte exista o bucătărie de vară, transformată în capelă ecumenică, în care sunt expuse mai multe icoane, precum şi un număr important de cărţi religioase, printre care şi Biblia de la Blaj, 1795, reeditată la Roma în anul 2000. Pentru perpetuarea memoriei celor 14 de doctori în ştiinţe din Monor, din iniţiativa  prof. dr. Teodor Tanco, s-au confecţionat 8 plăci comemorative cu numele acestor doctori, care apoi au fost montate pe casele în care s-au născut.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.