Actualitate

Ziua Regalităţii, sărbătorită la monumentul de la Lamă. Monarhiştii au cântat ”Trăiască Regele”

Clubul Monarhiştilor Bistriţeni a sărbătorit ziua de 10 Mai, care marchează trei momente istorice, printr-o ceremonie organizată la Monumentul foştilor deţinuţi politici din parcul de la Lamă. Nu au lipsit de la manifestare subprefectul Ovidiu Frenţ şi consilierul municipal PER Alexandru Toniuc. (FOTO)

Reprezentanţii Clubului Monarhiştilor Bistriţeni şi Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România – filiala Bistriţa-Năsăud au depus coroane de flori la monument şi au participat la un moment de rugăciune.

La final, de Ziua Regalităţii, monarhiştii, în frunte cu dr. Marius Pop, au intonat Imnul Regal – versuri de Vasile Alecsandri, cântat prima oară în 1884, la încoronarea Regelui Carol I: ”Trăiască Regele/În pace şi onor/De ţară iubitor/Şi-apărător de ţară/ Fie Domn glorios/Fie peste noi/Fie-n veci norocos/În război, război./ O! Doamne Sfinte/Ceresc părinte/Susţine cu a Ta mână/Coroana Română! Trăiască Patria/Cât soarele ceresc/Rai vesel pământesc/Cu mare, falnic nume./ Fie-n veci el ferit/De nevoi/Fie-n veci locuit/De eroi, eroi./O! Doamne Sfinte/Ceresc Părinte/Întinde a Ta mână/Pe Țara Română!”.


”Comemomăm şi să sărbătorim ziua de 10 Mai, care are o triplă conotaţie istorică, începând cu declararea ca şi principe a lui Carol I, continuând cu proclamarea Independenţei şi terminând cu încoronoarea lui Carol I. Totodată, ne aducem aminte şi cinstim sacrificiul făcut de deţinuţii politici, unii dintre ei morţi în închisorile comuniste, pentru ca noi să trăim în libertate. Au suferit pentru democraţie şi pentru credinţa lor în Dumnezeu şi în libertatea neamului. Dacă nu ne cunoaştem trecutul, nu putem merge nici spre viitor. Toleranţa şi buna înţelegere trebuie să fie valorile noastre fundamentale”, a afirmat preşedintele Clubului Monarhiştilor Bistriţeni, dr. Marius Pop.

”A devenit o tradiţie ca împreună cu monarhiştii bistriţeni să celebrăm ziua de 10 Mai la acest monument, ridicat ca un simbol al luptei pentru libertate”, a spus preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România – filiala Bistriţa-Năsăud, Florian Bor.

”Valorile adevărate continuă peste timp. Cred că nu putem vorbi de România fără să vorbim de Casa Regală, care a demonstrat că România este o ţară europeană modernă. Valurile istoriei au făcut ca dinastia regală să plece de la conducerea ţării, dar odată cu trecerea timpului ne dăm seama că adevăratele valori, în special cele morale, ale Casei Regale sunt greu de atins şi astăzi. Indiferent de ce guverne vin şi pleacă, trebuie să fim recunoscători că i-am avut în ţară, ei fac o muncă diplomatică extraordinară pentru România şi foarte mult li se datorează şi integrarea noastră în structurile euroatlantice. Avem nişte standarde care trebuie să ne călăuzească întotdeauna şi unul dintre ele este Casa Regală a României. Mă plec în faţa valorilor lor. Am venit cu o jerbă de flori la această ceremonie în memoria celor care au crezut în acele idealuri şi după ce au venit comuniştii la putere”, a spus subprefectul Ovidiu Frenţ.

Camera Deputaţilor a decis în aprilie a.c. ca data de 10 mai, care a fost Ziua Naţională a României din 1866 până în 1947, să fie zi de sărbătoare naţională, fiind ziua care marchează trei momente istorice – începutul domniei lui Carol I (1866), Independenţa de stat (1877) şi încoronarea primului rege al ţării (1881).

La data de 10 mai 1866, prinţul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a depus jurământul de credinţă în faţa Parlamentului şi a fost proclamat domnitor al României. Carol a păstrat această titulatură până în 1881. În 10 mai 1877, Senatul României a votat proclamaţia de independenţă faţă de Imperiul Otoman. Războiul  de Independenţă din 1877-1878 a beneficiat de o contribuţia decisivă a trupelor române, comandate de Carol. În martie 1881, Parlamentul a votat transformarea ţării din principat în regat, iar la data de 10 mai 1881, Principele Carol a fost încoronat Rege al României.

AICI MAI MULTE FOTOGRAFII

1 ziua regalitatii 15 2 ziua regalitatii 15 3 marius pop ziua regalitatii 15 4 ziua regalitatii 15 5 ziua regalitatii 15 6 ziua regalitatii 15 7 ziua regalitatii 15 8 ziua regalitatii 15

Eugen Gheorghe

19 comentarii

    • Ce va deranjeaza, d-le raul?
      Oamenii sunt in timpul lor liber, nu deranjeaza pe nimeni. Sunt imbracati frumos, respectuosi.
      Cred ca doar un comunist ar putea fi deranjat.

    • toti au fost comunisti si chiar securisti vad printre ei, acuma sunt REGALISTI
      iotete

  • 4….e si ziua tatalui azi si era cea mai potrivita de sarbatorit! asa cum o fac eu….oauuuu ce mici …mari!…da’ ce bere bunaaa!

  • Romanii de vita veche! Au venit saraci !!Si au plecat in 47 cu averea romanilor !Deci traiasca regele!!Imi amintesc cu placere pamfletele lui N.D.Cocea -10 mai zi de rusine ,palatul gazda de hotii, minciuna sta cu regele la masa! Virtus Romana Rediviva !

    • da da sunt convins ca in 1866, Carol n-avea nimic la el, a venit cu mana in cur si imediat s-a pus stapan pe toate bogatiile tarii, care la vremea respectiva era foarte bine dezvoltata. N-a facut nimic, nici n-a reformat institutiile, nici n-a modernizat tara si nici in obtinerea independentei tarii nu a avut nici un rol. Pur si simplu s-a imbuibat din avutia tarii pe spinarea tuturor romanilor si n-a facut nimic pentru tara. Noroc cu bolsevicii care au venit sa ne scape de sub coroana totalitarista si noroc ca ne-au deschis ochii cu propaganda lor plina de adevaruri…

  • toti postacii sunteti ca tapul la cur, adica aia aveti in cap. este valabil doar pt. cei care nu au invatat adevarata istorie a romanilor.

  • In numele Clubului Monarhistilor Bistriteni , le multumesc tuturor celor care au participat la aceasta sarbatoare nationala ! Multumesc presei pentru obiectivitatea de care a dat dovada cu ocazia fiecarui eveniment pe care l-am organizat. Credem cu tarie in viitorul acestei tari, in potentialul generatiei tinere, in adevaratele simboluri si repere morale. Istoria e numai una, trebuie sa ne-o cunoastem, trebuie doar sa construim punti de intelegere si toleranta intre noi , sa mergem mai departe, sa cautam adevarul… TRAIASCA 10 MAI – TRAIASCA REGELE ! Cu onoare si respect, MNP

  • Suntem tributari unei educați anti monarhie deșănțate dar eficientă. Acțiunile cluburilor monarhiste fără resurse nu pot schimba cu nimic în percepția generală, poate nici nu au acestă cauză. Este evident, participarea la astfel de activități elitiste devine de bonton, nicidecum educative, principiale, sau oricum altfel, pentru a devenii eficiente cu o finalitate firească.
    Regele poate uita, are acest privilegiu, dar membri clubului să fie alături de cei care au președinte de onoare, pe cel care a continuat și desăvârșit îndobitocirea maselor, este greu de înțeles.

  • Domnule Safriuc, oamenii vin la astfel de evenimente, din mai multe motive : din curiozitate, sa fie vazuti, ca asa da bine, cine stie ce interes… Oricum, sunt si oameni care vin pur si simplu pentru crezul lor. Acestia din urma sunt cei cu care interactionam. Cum ne dam seama? Incercati! Un Rege, nu uita niciodata! Virtutile fundamentale precum smerenia si toleranta fac parte din zestrea spirituala a MS Regele Mihai ! Asadar domnule, avem un model de urmat! Cu respect, MNP

  • Monarhia şi Casa de Hohenzollern au beneficiat de un mare prestigiu în ochii românilor vreme de aproximativ 100 de ani. Acest prestigiu a fost creat de Carol I care in momentul în care la 1878 ruşii au înconjurat Bucureştiul şi au ameninţat cu dezarmarea armatei române, regele Carol I a răspuns că armata română poate fi înfrântă, dar nu dezarmată. Şi era hotărât să se bată cu ruşii pentru a păstra Bugeacul. Regele Carol I a fost un adevărat conducător care a dus România în două războaie în urma cărora a avut câştiguri teritoriale.
    Prestigiul monarhic stabilit de Carol I a fost consolidat de regele Ferdinand. Nici acest membru al Casei de Hohenzollern nu a cedat. În 1917 România era înfrântă, zdrobită, insă Ferdinand nu a cedat. S-a bătut până în ultima clipă, a refuzat să-şi accepte înfrângerea dar el mai important a refuzat să părăsească România înfrântă.
    Apoi a venit Carol al II lea, care a cedat un sfert din teritoriul ţării fără să tragă un foc de armă. Amintesc si corupţia generalizată a regimului lui Carol al II lea, influenţa Elenei Lupescu etc. Carol al II lea putea salva prestigiul Casei de Hohenzollern în România prin declanşarea unui război de apărare a Basarabiei. Ar fi pierdut (sau poate nu) acest război, România ar fi putut deveni teritoriu ocupat ca şi Polonia până în 1945 – însă prestigiul Casei de Hohenzollern în ochii românilor ar fi fost intact. Însă Carol al II lea a preferat să părăsească România într-un tren de zece vagoane plin cu toate averile strânse în 10 ani de domnie.
    A doua şi ultima şansă de reabilitare a monarhiei în România a avut-o regele Mihai. Regele Mihai ar fi putut declanşa un război de gherilă împotriva sovieticilor şi ar fi fost urmat de marea majoritate a populaţiei. Putea să aleagă între a muri în acest război sau a pleca la un moment dat cu speranţa că va reveni. Putea să aleagă să fie un conducător. A ales să plece, ca şi tatăl său. Între timp a dispărut şi amintirea prestigiului pe care l-a avut Casa de Hohenzollern în România.
    Pentru ca monahia sa poata reprezenta o autentica solutie pentru Romania actuala ar trebui sa fie indeplinite doua conditii. In primul rand, Casa Regala ar trebui sa se curete ea insasi de impuritati si sa revina la principiile impuse de Carol I. In al doilea rand, ar fi nevoie de o reforma adanca a clasei politice romanesti care sa mai produca si elite. Doua conditii greu fezabile, daca nu chiar imposibile. Cu respect.

    • Aveti cateva fracturi logice in discursul dumneavoastra. Ma simt nevoit sa amendez expresia ”Carol al II lea putea salva prestigiul Casei de Hohenzollern în România prin declanşarea unui război de apărare a Basarabiei. Ar fi pierdut (sau poate nu) acest război, România ar fi putut deveni teritoriu ocupat ca şi Polonia până în 1945 – însă prestigiul Casei de Hohenzollern în ochii românilor ar fi fost intact.”
      Prestigiul unei case regale sau al unei persoane nu se poate baza pe suferintele unui popor.
      Carol al II-lea nu a fost un ideal de monarh, dar nici conditiile in care a domnit nu au fost ideale.
      Toate peste toate, monarhia constitutionala pare a fi cel mai sanatos sistem cu care am reverberat in istoria noastra.
      L-am cunoscut personal pe principele Nicolae, am petrecut o zi impreuna. Un om sobru si degajat in acelasi timp, inteligent si atent la tot ce il inconjoara.
      Sunt convins ca o sa apuc vremea in care o sa-L vad pe tronul Romaniei.
      Pare greu de imaginat acum, dar sa fim sinceri, in 1980 isi imagina cineva ca o sa cada comunismul?
      Traiasca Regele!

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui frunza verde Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS