Această sărbătoare a fost introdusă mai întâi la Antiohia, în secolul IV şi mai apoi s-a răspândit în întreaga Biserică creştină.
Sinaxarul acestei duminici ne spune că ”sărbătorirea Duminicii Tuturor Sfinţilor, după Pogorârea Sfântului Duh, arată că venirea Preasfântului Duh a lucrat prin Apostoli lucruri atât de mari, încât a sfinţit şi a înţelepţit pe semenii noştri şi, aşezându-i pe aceeaşi treaptă cu îngerii, i-a adus, prin Iisus Hristos, la Dumnezeu: pe unii, prin mucenicie şi sânge, iar pe alţii prin trăire şi viaţă virtuoasă, Duhul Sfânt săvârşind, astfel, fapte mai presus de fire. Prăznuind această săr-bătoare, cinstim şi pe mulţi alţii, care, deşi au bine-plăcut lui Dumnezeu prin virtuţile lor, totuşi, din cauze necunoscute, au rămas neştiuţi de nimeni. De asemenea, prăznuirile Sfinţilor, ce se fac în fiecare zi în parte, trebuiau adunate într-o singură zi spre a se arăta că ei au luptat pentru un singur Hristos şi că toţi s-au găsit pe aceeaşi cale a virtuţii, şi astfel s-au încununat după vrednicie, ca nişte slujitori ai unui singur Dumnezeu. Totodată, astăzi mai prăznuim toate câte Duhul Sfânt a sfinţit: cele nouă cete îngereşti, pe strămoşi şi patriarhi, pe prooroci şi pe sfinţii apostoli, pe mucenici şi ierarhi, pe sfinţii mărturisitori şi pe cuvioşii mucenici, pe cuvioşi, pe drepţi şi pe toată ceata sfintelor femei şi pe toţi ceilalţi Sfinţi necunoscuţi, împreună cu care să fie şi cei ce se vor adăuga în viitor. Dar, mai presus de toţi şi între toţi şi cu toţi Sfinţii, pe Sfânta Sfinţilor, pe Preasfânta şi de Dumnezeu Născătoarea şi pururea Fecioara Maria”.
Prin aceasta se arată că rostul venirii Sfântului Duh în lume este sfinţirea oamenilor. În duminica pomenirii tuturor sfinţilor, cunoscuţi şi necunoscuţi de oameni în timpul istoriei sau încă nerecunoscuţi oficial de către Biserică, dar cunoscuţi de Dumnezeu, creştinii sunt invitaţi să mediteze asupra învăţăturii Bisericii referitoare la sfinţenie.
Cuvântul sfinţenie şi adjectivul sfânt, precum şi verbul a sfinţi sunt limbajul cel mai specific şi mai popular al Bisericii creştine, în general, şi al Bisericii Ortodoxe, în special. Într-un sens general, totul este sfânt în Sfânta Biserică, în Una Sancta, sau totul trebuie sfinţit: spirit şi materie, oameni şi activităţi, timp şi veşnicie, casă şi cosmos.
Sfinţenia este vădită de Dumnezeu şi nu este un apanaj de moment al umanităţii. Dumnezeu îi ştie pe oamenii sfinţi şi îi arată oamenilor atunci când au nevoie ca vieţuirea lor să le fie exemplu şi să îi întărească în faţa diferitelor frământări ale timpului şi societăţii. Sfinţii, după cum îi numeşte Sfântul Apostol Pavel, sunt prietenii şi casnicii lui Dumnezeu, iar pentru oameni sunt modelele de urmare a Domnului şi Mântuitorului Iisus Hristos.
Basilica.ro
Adaugă comentariu