Nu vorbim despre orice fel de drum, ci despre unul care duce la căsuţa orfanilor familiei Ganea din Coşbuc pe care, vara aceasta, oameni cu suflet mare s-au străduit să o ridice. Ştiu că se află pe un vârf de munte, că e aparent cel mai nepotrivit loc în care să-ţi ridici o casă, dar, în acelaşi timp mai ştiu şi că cei şapte pititici se simt în paradis în locul unde s-au născut. Au pădurea în preajmă, muntele, apă curată de izvor, dragostea tatălui lor şi o văcuţă pe care au primit-o în dar vara aceasta de la Fundaţia Postprivatizare Bucureşti care s-a gândit să nu le ofere peşte, ci să-i înveţe să pescuiască. Au de toate şi le place căsuţa lor de pe un vârf de munte. Drumul până la ea este însă groaznic. Din relatările lui Marian Ganea am aflat că nu a fost întotdeauna aşa. Nişte ploi torenţiale l-au spălat şi l-au făcut imposibil de urcat anul acesta. Doar tractorul improvizat mai poate găsi spaţii potrivite printre stânci ca să nu se răstoarne. Nici măcar cu maşini 4×4 nu urcă oricine, ceea ce e păcat fiindcă Marian Ganea e un mecanic priceput şi ar putea câştiga singur bani pentru copiii lui dacă şi-ar putea amenaja un atelier în preajma căsuţei celei noi.
În luna iunie, Primăria Coşbuc se lăuda că au început lucrările la drumul care duce spre casa familiei Ganea. Fiind vorba de câteva sute de metri, până acum ar fi trebuit să fie gata, dar nici vorbă de aşa ceva. S-a lucrat pe o uliţă din sat şi gata. Nimeni nu a mai continuat lucrările din motive total necunoscute. Din păcate, aşa se întâmplă în ţara în care locuim. Toţi promit că vor face şi vor drege, încep unele lucruri ca să ne arate că nu sunt vorbe goale şi apoi le abandonează. Aşa s-a întâmplat şi la Coşbuc unde s-a început un lucru bun, dar nu l-a mai continuat nimeni cât a fost vară. Acum vine iarna. E greu de crezut că se va îngrăşa porcul în ajun.
Ca urmare, ca să nu lăsăm treaba neterminată, eu lansez azi o provocare pentru candidaţii din Colegiul 2 Camera Deputaţilor în care se află şi satul Coşbuc: să facă aşa cum vor şti ei mai bine şi să găsească un buldozer cu care să niveleze drumul până la casa familiei Ganea. Cine va reuşi această minune, să-şi activeze relaţiile pentru a netezi câteva sute de metri de pământ, va demonstra că e în stare să se aplece asupra lucrurilor mici, aşa că merită încrederea că le va putea face şi pe cele mari. Să nu uităm niciodată că bănuţul văduvei a fost mai valoros decât sumele mari ale bogaţilor, că grija pentru un orfan e mult mai apreciată decât cea pentru propriul copil.
Aşa că mă gândesc la Daniel Suciu, tată de gemeni, candidat USL în Colegiul 2 Camera Deputaţilor şi sper că îşi va face timp să treacă prin Coşbuc să-i viziteze pe cei şapte orfani de mamă. Mi-ar plăcea să nu plece de acolo până nu dă un telefon care să mişte lucrurile. Mă mai gândesc şi la Vasile Marc (PDL), candidat în acelaşi colegiu, un om cu multă influenţă pe care nu l-ar costa mai nimic să facă un lucru mare. Mai e şi tânărul inginer Teodor Mârza de la Beclean, candidat PER, care mi-a făcut o impresie foarte bună, şi Gabor Feher de la UDMR, ca să nu mai vorbesc de Ştefan Todea (PP-DD). Toţi sunt oameni care pot face lucruri bune dacă vor.
Satul Coşbuc e totodată în Colegiul 2 Senat. Aşa că lansez aceeaşi provocare pentru Cristian Florian (PDL) despre care am auzit că e un om de acţiune, dar şi pentru Ioan Deneş (PNL). E binevenit să pună osul şi domnul Deneş Balasz de la UDMR sau Maxim Gagea de la PER sau poate chiar domnul Vasile Cremene de la PP-DD.
Personal nu mă pricep nici la drumuri, nici la buldozere, dar văd pe lista de candidaţi oameni care sunt capabili de lucruri măreţe, cum să nu fie în stare să niveleze un drum de câteva sute de metri?
Mi-am propus ca, în această campanie electorală să nu influenţez votul nimănui, dar dacă cineva va face lucruri bune, dacă vreun candidat va face drumul spre căsuţa orfanilor, nu voi ezita să-l laud cu toată puterea mea şi să vă încurajez să îl votaţi dacă sunteţi din zonă. Cred că a venit vremea să demonstrăm cu fapte că suntem în stare de lucruri mari făcându-le mai întâi pe cele mici. Ştiţi ceva? Cel mai mult mi-ar mai plăcea să-i văd pe toţi cei zece candidaţi lucrând împreună pentru şapte orfani de mamă al căror tată vrea să nu ceară ajutorul nimănui să îi crească. Nu asta îşi doreşte şi stânga, şi dreapta şi orice om de bun simţ de pe acest pământ? Această campanie electorală poate fi una a micilor victorii care, în final, va duce spre cea mare. Aşadar vă întreb, stimaţi candidaţi: cine poate nivela o bucată de drum?
Cristiana Sabău
Felicitari pt provocare,taaaare sunt curioasa cine va raspunde :))
dolha…..dolha deja are pregatiti sacii cu piatra si …..magarii sa ajunga sus!
adica….dolha deja e…..cu sacii in caruta……pentru ca magarii il vor trage sus!
Să vină. În fond e vicepreşedinte al CJ. Are tot dreptul măcar să afle de ce Primăria Coşbuc bate pasul pe loc. Eu mai degrabă i-aş sugera administratorului judeţului să se ocupe de lucruri de genul acesta în loc să stea în strane pe la biserici. În fond ia salariu ca să administreze sau nu am înţeles eu bine fişa postului său?
administratorul?…….ala macar sa-si schimbe ..”vestonul” care suna a…”supunere”! dupa aceea putem sa-i dam si alte sarcini!
si SA-SI RADA BARBA…e penibil
si…la drumul din poza nu-i trebuie decat……un sant! (asa cum la o casa protectia fundatiei este ceternea asa si la drum protectia lui e ….santul)
Doamna Cristiana imi place cum va alegeti subiectele seriozitatea cu care le abordati si consecventa de a duce la sfarsit lucrurile incepute
Sunt in colegiul 2 si cred ca acel candidat care dovedeste credinciosie in lucrurile mici merita stapanire peste un colegiu
Provcarea pare interesanta si cred ca fiecare dintre candidati are intre sustinatori resursa sa poata peticii acel capat de drum (inteleg ca este nevoie de un buldozer) mai trebuie doar vointa
Astept sa scrieti cine i acel om competent si empatic pe care l recomandati
Insistenta în a face viaţa mai uşoară unor copii merită apreciată. Să nu aşteptăm prea multe de la de iubiţi noştri politicieni, cel mult câteva explicaţi de ce nu se poate face. Cât despre administratorul judeţean, nu se cade ca barbişonul elegant să se arate pe astfel de drumuri, este ocupat cu întâlniri simandicoase şi prezenţa în faţa camerelor tv.
administratorul vreţi sa faca ceva ????? dupa ce ani la rindul ne povestea in emisiuni tv ce trebuie facut si cum .Acum are ocazia. daaaa …. dar acum il doare gura de la atita vorbit, si in consecinţa……! aaaa…. şi sa nu uit , ca sa faca ceva trebuie sa treaca peste tatucul \şef peste tot/ ştiţi voi cine este. aşa ca …….va doresc o seara placuta !!!!
Extrem de scazut nivelul, extrem de scazut!!