Toate partidele politice sunt pline de trădători care, aşa cum se ştie, “nu s-au mai regăsit” pe unde au fost. Dacă vorbim de simpli membri, oameni care ar fi vrut să facă ceva, dar nu au fost lăsaţi de clica din jurul preşedintelui – fiindcă există aşa ceva în toate partidele – mai că am înţelege. Domnule, omul a vrut, dar nu a putut, s-a dus în altă parte unde crede că are şanse mai multe. Trădătorii sunt însă în majoritatea cazurilor oameni care au primit foarte mult de la partidele lor. Unii au deţinut funcţii politice importante, alţii funcţii administrative, unii au ocupat locuri de muncă bine plătite doar pentru că i-a propulsat partidul, nu pentru că erau singurii competenţi de pe pământ. Ştim cu toţii de ce trădează: pentru că vor mai mult pentru ei. Ce ne amuză este cum fabulează cu toţii în momentul în care trec dintr-o parte în alta, seriozitatea cu care fac dezvăluiri, feţele străbătute de riduri cauzate de grija pentru interesul public. Chiar ne credeţi proştii proştilor?
Senatorul ex PNL, actual PSD Ioan Deneş măcar a fost sincer. El a declarat că oamenii l-au votat ca să fie la putere. E convingerea lui proprie şi personală după circa doi ani de mandat. Până la urmă ce să facă în opoziţie? Ar fi chiar culmea să-i cerem să militeze pentru comunitatea de afaceri, pentru reducerea taxelor şi impozitelor, pentru profesiile liberale. Cine ne dă nouă dreptul să-i cerem aşa ceva câtă vreme primarii l-au trimis în Parlament cum singur a spus-o? Cu ei se consultă, de la ei ia mandate, nu de la votantul de rând. Cui îi pasă de el vreodată? E trist că, măcinat de grija faţă de omul simplu, PSD nici măcar nu a schiţat vreun gest că ar fi deranjat de aceste declaraţii din ciclul “l-a luat gura pe dinainte”. E limpede pentru electoratul liberal că nu a pierdut nimic şi e limpede şi pentru cel social-democrat că nu a câştigat nimic.
Alt partid plin de trădători e PDL. În anii de domnie ai lui Liviu Rusu, formaţiunea lui Ioan Oltean i-a luat “de buni” pe Vasile Negruşeri şi Vasile Marc de la PSD, cei mai activişti dintre toţi activiştii roşii. Negruşeri a ajuns administrator public deţinător de Duster- funcţie din care nu a făcut nimic, iar Marc mare şef la ISJ unde a politizat tot ce i-a ieşit în cale. Şi-au luat partea leului pentru ei şi găştile lor, iar PDL s-a ales cu un mare nimic. Niciunul nu a adus electorat, nu a câştigat vreun scrutin sub noile culori ale PDL sau ARD. Au învrăjbit numai partidul şi au făcut tot felul de democrat-liberali să-şi ia lumea în cap şi să plece cât văd cu ochii. Orice trădător e ca o molimă: îmbolnăveşte tot în jur. Şi e firesc să fie aşa din moment ce alţii, devotaţi, muncesc în partidele lor aştepând degeaba să observe cineva, în timp ce trădătorii intră pe uşa din faţă şi dau năvală pe jilţuri de pe care nu se mai dau jos în vecii vecilor amin.
Noul partid plin de trădători este Mişcarea Populară. După ce ani la rândul a mimat că e purtător de cuvânt la CJ-ul lui Liviu Rusu, că face strategii pentru turism, că munceşte de se speteşte ca vicepreşedinte al PDL, Geea Balaszy-Titieni şi-a dat, brusc, seama că în partidul lui Ioan Oltean e “dictatură”. Sigur că nu a avut revelaţia aceasta în timp ce se afla pe scaun, la coafor, în timpul serviciului şi nici când spera prin faţa Primăriei Bistriţa că va deveni consilier municipal PDL bodogănind că Vasile Moldovan nu îşi dă demisia aşa cum i-a promis. Adevărul care o măcina de ani întregi şi-a făcut loc la suprafaţă abia acum când PDL nu i-a mai dat funcţii şi nici nu a mai băgat-o în seamă. Fireşte că toţi cei care au trâmbiţat că Mişcarea Populară e partidul oamenilor care nu au făcut politică şi care vor binele acestei ţări sunt foarte bucuroşi acum că o văd pe Geea instalată în funcţia de prim-vicepreşedinte al filialei judeţene. Mai ales dacă nu ai făcut niciodată politică, văzând ce se întâmplă, cu siguranţă că te ia entuziasmul. Sau poate că sila!
În marea familie a trădătorilor iată-l intrând şi pe absolventul de Teologie Ortodoxă, Vasile Borş, nepopit, dar mare cântăreţ la strană. Dânsul a condus ani la rândul Primăria Maieru, a primit toată încrederea PDL şi a lui Ioan Oltean să candideze pentru şefia CJ. Ce-i drept, a cam pierdut cam peste tot, dar nu din vina lui, Doamne fereşte! Dânsul e o personalitate de dreapta, nu face şedinţe în ocoale silvice să împartă voturi cu PSD, e iubitor de dreptate şi adevăr. Dacă nu credeţi, să ştiţi că acum a pus totul pe o carte. A făcut marele sacrificiu şi a renunţat la funcţia de viceprimar fiindcă el crede că adevărata politică de dreapta e în PMP. Dacă PDL îi dădea mai mult – deşi nu văd ce i-ar mai fi putut da, poate cel mult un vot dacă evolua la Eurovision – rămânea acolo.
Dânsul s-a simţit “marginalizat”. Of, of, măi, măi! Şi noi care l-am văzut mereu în Like Zone, în centrul atenţiei, mereu pe scenă, mereu cu microfonul în mână, gata să ne dea sfaturi creştineşti. Azi, în prima zi din Postul Mare oare spune adevărul sau ne serveşte aceleaşi gogoşi umflate pe care ni le-a băgat sub nas în ultimii ani? Întrebăm şi noi, ca păcătoşii, cei care am votat oameni crezând în ceea ce ne-au spus la momentul potrivit când jurau cu mâna pe Biblii că vor face totul pentru noi numai să-i votăm.
În privinţa primarilor PDL care dau târcoale Fundaţiei Mişcarea Populară, cică, aş spune doar atât: dacă sunt cei care dau din coadă şi pe lângă PSD, atunci ne-am lămurit. În mâinile unor oameni destoinici, verticali, corecţi şi demni stă viitorul acestei ţări. Votaţi-i în continuare, oameni buni, pe „marginalizaţi”, persecutaţi, inadaptaţi, frustraţi şi atunci, cu siguranţă, vor curge râuri de lapte şi miere şi cu greu ne vom vedea unii pe alţii de munţii de mămăligă.
Cristiana Sabău
Superfain articolul! Adevarat si scris cu foarte mult „umor” mai mult englezesc! Mie mi-a placut!
perfect de acord cu dna jurnalista, dar… cine conduce totusi acest partid? si aici, dar si la Bucuresti!
Un talent literar deosebit.Eu insa sunt nedumerita:daca cineva a
fost senator,sa zicem,sau orice alta functie inalta,ales da un partid,cand paraseste partidul care l-a propulsat,si trece la alt partid,n-ar trebui sa paraseasca si functia pe care a primit-o de la partidul parasit?
Legea împotriva migraţiei politice îi vizează doar pe aleşii locali. Parlamentarii au avut grijă să nu voteze o aşa sancţiune gravă pentru ei. Fireşte că şi aleşii locali o respectă în felul lor. Unii sunt de formă în partidele lor. În realitate, dănţuiesc bine merci cu alţii.
jos palaria
ps incepe sa imi placa de Geea
sincer
D-na Sabau,de ce nu scrieti si despre „marea tradare” pe care Ponta impreuna cu PSD-ul ne-a dat-o azi:alianta cu UDMR?D-le Moldovan,transmiteti-i lui Ponta ca pentru nerusinarea cu care ne-a mintit si pentru nepasarea cu care ne-a vandut,ii uram ca intr-un an istoria sa uite de el si PSD!Sunteti un cosmar urat pentru noi ardelenii si sper sa ne trezim cu totii cand vor fi urmatoarele alegeri!
Nu am scris fiindcă nu e opera celor de la Bistriţa. De-asta, dar aţi scris dvs. şi e foarte bine.
Si din pacate, traim momente in care sa-ti iubesti tara este un „defect”! Pe zi ce trece ma scarbesc de caracterul omenesc, unde a disparut bunul simt ?
Ne-au vandut pentru o ciozvarta,ungurilor.Cand au facut planul pentru dezvoltarea Romaniei,banii pentru marile proiecte i-au dat in sud,lui Dragnea…Radule,pentru ce ne-ai cerut votul?
am votat senator pnl nu psd cu toate explicatiile si scuzele de rigoare
Excelent articol!
Ati uitat insa sa mentionati ca dl. Bors iubeste mai mult bautura decat functiile.
Balada Senatorului liberal,
scrisa aztazi 03.03.2013,
De stai cuminte-n banca ta
Nu-ti poate spune lenes,
Dar daca fugi la PSD
E clar Te cheama Denes!
Din pacate nici acest articol nu va schimba realitatea in care traim, cu absolut nimic.Degeaba ne” razvratim ” cu cate un articol de genul, nu ne mai socheaza absolut nimic .Increderea in exponentii alesi , a ramas o amagire frumoasa.
udmr, bleah
Pe Vasile Bors i-l cunosc de mic.A fost si este un oportunist,un mare mincinos,un fariseu si un fatarnic.Din pacate in ultima vreme iubeste mai mult sticluta si pe Getuta decit pe nevastuta.
„Iubesc tradarea… dar ii urasc pe tradatori!”
Toata politichia romaneasca ii plina de astfel de oameni, pe care ii doare undeva de principii, de vocatie, de mai binele semenilor si implicit al tarisoarei.
TOtul se invarte in jurul ciolanului… s-atat!
Analiza trădării în partidele locale este făcută de Dvs. excelent, la obiect, cu curaj, realism şi profesionalism. Va fi aprobată de alegători, dar refuzată sau ignorată de trădători. În politica românească trădarea se consideră ceva firesc. Interesele personale de conjunctură doboară şi principiile corecte după care se conduce un partid adevărat. Cel care trece prin trădare la alt partid în timpul mandatului pentru care a fost ales îşi trădează şi cetăţenii care l-au ales şi votat. Ruşine pentru acest gest nu mai există! O chestie elementară, de bun simţ: un membru adevărat rămâne şi la greu sau în opoziţie în partidul din care face parte!