Actualitate

Uniformele, mândria rebreniştilor, vândute la jumătate din preţul iniţial la un târg

Uniformele, mândria rebreniştilor, nu merită să ajungă la coşul de gunoi, mai ales dacă sunt făcute din materiale vesele, în culorile colegiului care au devenit imposibil de găsit anul acesta. Aşa s-a ajuns la ideea organizării unui târg de uniforme, o iniţiativă a cadrelor didactice din ciclul primar care a prins foarte bine atât la copii, cât şi la părinţi.

Prima ediţie a Târgului de uniforme a avut loc vineri după-amiaza la parterul şcolii primare a CNLR Bistriţa unde s-a creat forfot mare. Mai mulţi copii din clasele I-IV au venit chiar ei să-şi vândă uniformele şi au fost foarte bucuroşi pentru că nu au stat prea mult până să vină cumpărătorii. Şi părinţii au fost încântaţi de oportunitate.

uniforme 1 uniforme 2 uniforme 3 uniforme 4

Profesoara Dalia Chira, şefa catedrei pentru învăţământul primar de la Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” Bistriţa, organizatoarea evenimentului, a măturisit pentru Timp Online cum i-a venit ideea organizării târgului.

„Furnizorul nostru de uniforme m-a informat că nu mai găseşte materialul de care Dalia Chiraaveam noi nevoie pentru uniformele fetiţelor pentru că acolo era problema. Am fost nemulţumită fiindcă materialul era în culorile galben-albastru, culorile şcolii. N-a oferit o alternativă sobră cu care nu prea am fost de acord pentru că e totuşi ciclul primar, fetiţele mai ales abia aşteaptă să vină la şcoală cu codiţe, cu fundiţe, şi era mult prea tristă culoarea materialului respectiv. Eu nu sunt o persoană tristă. Îmi place să râd cu copiii şi m-am gândit că trebuie să găsim o soluţie. I-am întrebat pe copii dacă au uniforme care le-au rămas mici şi am aflat că da, aşa că m-am gândit că nu e o idee rea să-i învăţăm să le vândă. Am propus asta şi părinţilor şi au fost de acord. Şi direcţiunea a fost de acord să organizăm un târg. Am început destul de timid, dar cred că se va dezvolta evenimentul acesta în fiecare an la începutul şcolii. Cred că e o idee bună”, a spus Dalia Chira.

Dacă iniţial sarafanul fetelor a costat 90 de lei, la târg s-a vândut cu mai puţin de jumătate, respectiv cu 40 de lei. Pantalonii, cămăşile şi tricourile s-au vândut tot aşa, la jumătate preţul.

„Copiii sunt foarte încântaţi de uniforme. De mici le inducem ideea să fie mândri că învaţă în această şcoală. Arată tuturor, prin uniformă, că ei fac parte din categoria rebreniştilor, şi sunt foarte mândri  de asta. Din punctul meu de vedere, uniforma e elegantă. Toţi, în clasă, sunt impecabili, le place să poarte uniforma şi o îndrăgesc”, a spus Chira.

În timp ce copiii au vândut uniformee, părinţii au socializat la o cafea şi un ceai pe holurile şcolii.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.