Actualitate Recomandări

Zece percheziții în Bistrița-Năsăud, șapte arme ridicate de polițiști

Polițiștii structurilor arme, explozivi și substanțe periculoase, sprijiniți de alte structuri cu atribuții pe linia poliției judiciare, sub coordonarea Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din Poliția Române au pus în executare, vineri, sute de mandate de percheziție domiciliară în toate județele, inclusiv în Bistrița-Năsăud.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.

Polițiștii au documentat activitatea infracţională a unei societăți comerciale din afara teritoriului țării, care, prin intermediul unui site, ar fi comercializat, pe teritoriul României, către persoane fizice, arme din categoria celor supuse autorizării şi diferite tipuri de muniţie aferente acestora, fără a respecta condiţiile legii privind regimul armelor şi al muniţiilor. Activitatea s-ar fi desfăşurat prin plasarea de comenzi către magazinul online, iar societatea în cauză ar fi livrat armele şi muniţiile către cumpărătorii români, prin intermediul firmelor de curierat care introduc bunurile în ţară, fără a declara acest fapt autorităţilor vamale şi fără a îndeplini condiţiile solicitate de legislaţia naţională în acest domeniu.

Acţiunea a vizat creşterea gradului de siguranţă şi scoaterea din circuitul ilegal a unor arme supuse autorizării.

În Bistrița-Năsăud, polițiști din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, sub coordonarea Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase – I.G.P.R., au pus în executare 10 mandate de percheziție domiciliară, pe raza județului.

În urma activităților desfășurate, polițiștii au descoperit și ridicat 7 arme neletale, 4 lungi și 3 scurte, cu aer comprimat, supuse autorizării, a precizat Poliția.

De asemenea, vineri au avut loc acțiuni de tip razie, în toată țara, în scopul prevenirii faptelor antisociale.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.