Actualitate

12 partide luptă pentru 7 mandate de parlamentar. Listele complete de candidați

Până la termenul limită de depunere a listelor de candidați pentru alegerile parlamentare, programate în 11 decembrie, au intrat în bătălia electorală 13 formațiuni politice. Candidaturile unei alianțe electorale au fost respinse. Bistrița-Năsăud are o normă de reprezentare de cinci deputați și doi senatori în mandatul 2016-2020. Campania electorală se va desfășura în perioada 11 noiembrie – 10 decembrie.

Data de 29 octombrie este data până la care birourile electorale de circumscripţie trebuie să decidă asupra admiterii sau respingerii candidaturilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor, deciziile putând fi apoi contestate până la 31 octombrie. Toate contestaţiile vor trebui soluţionate de tribunal până în 2 noiembrie, iar declararea eventualelor apeluri la decizia tribunalului trebuie făcută până în 4 noiembrie. Termenul limită pentru decizia finală privind candidaturile este 6 noiembrie, astfel încât în 7 noiembrie să fie constatată rămânerea definitivă a candidaturilor. O zi mai târziu, în 8 noiembrie, listele de candidaţi şi candidaturile independente vor fi transmise Biroului Electoral Central. În 9 noiembrie, prin tragere la sorţi, va fi stabilită ordinea în care vor fi tipărite numele candidaţilor pe buletinele de vot.

Iată listele de candidați depuse la Biroul Electoral Județean Bistrița-Năsăud:

Partidul Social Democrat (PSD)

Camera Deputaților: 1. Adriana Doina Pană, 2. Vasile Daniel Suciu, 3. Alexandru Pugna, 4. Ana Gabriela Burduhos, 5. Daniel Mihai Cotul, 6. Liana Nedelea, 7. Petru Traian Pavel

Senat: 1. Ioan Deneș, 2. Ioan Claudiu Grigore, 3. Gabriela Onul, 4. Ciprian Oprea Ceclan

Obiectiv anunțat: trei deputați și un senator

candidati-psd-ap-oct-16

Partidul Național Liberal (PNL)

Camera Deputaților: 1. Robert Ionatan Sighiartău, 2. Doris Gabriela Moldovan, 3. Vasile Marc, 4. Sorin Hognogi, 5. Ovidiu Udrescu, 6. Ovidiu Iosif Florean, 7. Florin Oltean

Senat: 1. Ioan Turc, 2. Dorin Mircea Dobra, 3. Claudia Pui, 4. Ionel Ropan

Obiectiv anunțat: doi deputați și un senator

candidati-pnl-ap-oct-16

Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE)

Camera Deputaților: 1. Ioan Țintean, 2. Ioan Monița, 3. Traian Simionca, 4. Mariana Vlad, 5. Claudiu Sorin Roșu Mareș, 6. Pompei Cocean, 7. Petru Nicolae Popescu

Senat: 1. Ioan Simionca, 2. Dorel Oltean, 3. Ioan Sebastian Cifor Tiniș, 4. Simona Konradi

Obiectiv anunțat: un deputat și un senator

candidati-alde-ap-oct-16

Partidul Mișcarea Populară (PMP)

Camera Deputaților: 1. Ionuț Simionca, 2. Diana Petruța Orșan, 3. Oana Andreea Săcălean, 4. Vasile Ioan Bindea, 5. Adrian Mihai Bodiu, 6. Vlad Lucian Negrea, 7. Petrică Paul Munteanu

Senat: 1. Ioan Caius Cârcu, 2. Grigore Iuga, 3. Adrian Stoica, 4. Edith Elena Pomană

Obiectiv anunțat: un deputat și un senator

1-candidati-pmp-bn-13-oct-16

Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR)

Camera Deputaților: 1. Antal Attila, 2. Decsei Atilla-Lehel, 3. Kovacs Zsolt, 4. Papp Andrei, 5. Vaida Szilard, 6. Pașca-Biro Anna-Maria, 7. Szilagyi Ileana

Senat: 1. Borsos Karoly-Laszlo, 2. Deak Zoltan, 3. Veszi Kinga, 4. Gheorghe Reman

Uniunea Salvați România (USR)

Camera Deputaților: 1. Cristina Ionela Iurișniți, 2. Ovidiu Alexandru Dumitrașcu, 3. Ana Maria Bulbuc, 4. Dorel Gheorghe Mărgărint, 5. Tudor Petru Ștefănuț, 6. Călin Stan, 7. Ioan Emilian Gabor

Senat: 1. Toth Attila Lorand, 2. Ileana Zamfira Crișan, 3. Vasile Adrian Pintea, 4. Claudiu Dan Nistea

Partidul Ecologist Român (PER)

Camera Deputaților: 1. Mircea Archiudean, 2. Alexandru Bogdan Filimon, 3. Angelica Mihaela Homorean, 4. Mădălina Drăguș, 5. Partene Olar, 6. Ioan Deneș, 7. Viorel Grapini

Senat: 1. Teodor Ioan Mârza, 2. Adriana Ioana Cindrea, 3. Gheorghe Zbânca, 4. Daniel Sorin Toniuc

Partidul Verde (Verzii)

Camera Deputaților: 1. Ioan Lucian Moldovan, 2. Marius Horea Bălan, 3. Gavril Ioan Rusu, 4. Ștefan Sălăgean, 5. Claudia Alexandrina Creucu, 6. Georgiana Teodora Tudorache, 7. Tiberiu Costin

Senat: 1. Ioan Ștefan Anbruș, 2. Cristian Ioan Țetcu, 3. Mihaela Precup, 4. Florea Filipoi

Partidul România Unită (PRU)

Camera Deputaților: 1. Viorel Cotuțiu, 2. Viorel Feldrihan, 3. Dorina Rodica Odorhean, 4. Ioan Tîrziu, 5. Floare Pop, 6. Mirela Odorhean, 7. Dumitru Bota

Senat: 1. Ioan Mate, 2. Simion Baciu, 3. Ioan Felecan, 4. Marițica Roman

Alianța Noastră România (ANR)

Camera Deputaților: 1. Maria Floarea Acu, 2. Vasile Adrian Zegrean, 3. Octavia Pop, 4. Cristina Acu, 5. Roxana Claudia Marian, 6. Emil Someșan, 7. Sabina Maria Acu

Senat: 1. Ioan Someșan, 2. Claudia Chira, 3. Onoriu Rațiu, 4. Dana Mihaela Zdrăbău

Partidul Socialist Român (PSR)

Camera Deputaților: 1. Ioan Cherecheș, 2. Susana Lucica Marcu, 3. Elena Ana Borzași, 4. Adnan Habash

Senat: 1. Lucica Adriana Cherecheș, 2. Viorel Șomodean

 

Partidul România Mare (PRM)

Camera Deputaților: 1. Ioan Ștefan Zară

Senat: 1. Lucian Valerian Zară, 2. Lucia Zară

Candidaturi respinse

Alianța Electorală ”Alternativa Națională 2016” (AN)

Camera Deputaților: 1. Viorel Vernescu, 2. Maria Ionescu

Senat: 1. Marian Mitran, 2. Mihaela Dică.

10 comentarii

  • Asadar, PNTCD nu…!!! Oare „sufletul” -Iuliu Maniu,Ion Mihalache, Corneliu Coposu,Gabriel Tepelea ,Ion Diaconescu, Nicolae Carandino etc. ce ar glasui acum…!!! Penibil, jenant, umilitor, de neinteles…Trist

  • Castiga PSD-ul datorita prezentei foarte slabe la vot . Asistatii social si pensionarii comunisti vor impune cine va guverna Romania in urmatorii 4 ani . Asta vrem , asta meritam , o tara condusa din puscarie .

    • Marina, nici chiar așa. Mobilizează-i pe câțiva să meargă la vot, pe câțiva îi mobilizez și eu șamd, poate ne salvăm. Cine vrei să facă acest lucru dacă tu nu-l faci? Hai să fim cel puțin la fel de activi ca securiștii.

    • Tacitus sa te salvezi de cine???? Sa nu ma intelegi greșit nu sunt PSD-distribuite nici macar simpatizant dar în afară de candidații PSD te-ai uitat ce caricaturi candidează?

  • Si pt tine ovidiule avem un ciolan. Il gasesti in tomberoanele de la supercom.Si mai gasesti acolo si o reteta de tratament la tartacuta.

  • Sunt Ioan Someșan, avocat de profesie. De 3 ani am la Radio Someșul și AS-TV emisiunea Deșteaptă-te române, o emisiune informativă despre drepturi și obligații, cum să le apărăm, cum să le exercităm. Tot de 3 ani explic faptul că neprezentarea la vot este o mare greșeală, în favoarea politicienilor corupți, care ne-au condus în ultimii 26 de ani. Anul acesta voi candida pentru un post de senator în Bistrița-Năsăud din partea ALIANȚEI NOASTRE ROMÂNIA, condusă de Marian Munteanu. Parlamentul României trebuie să fie o fabrică de legi bune și drepte pentru majoritate, pentru popor, nu o fabrică de bani murdari pentru politicieni corupți. Nu urmăresc decât să-mi servesc poporul din care provin. Am fost judecător și avocat peste 35 de ani. Poate corespund pretențiilor DVS. !

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.