Social

16 MHC-uri în arii protejate. APM a respins cinci acorduri de mediu

Șaisprezece microhidrocentrale construite în Bistrița-Năsăud sunt amplasate în situri Natura 2000.

11 sunt în Situl Cușma, 3 în Situl Someșul Superior, iar 2 în Parcul Național Munții Rodnei, a precizat șeful Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Bistriţa-Năsăud, Sever Roman.

Începând cu 2008, APM Bistriţa-Năsăud a emis 23 de acorduri de mediu pentru construcţia de hidrocentrale, în procedură fiind acum trei astfel de proiecte.

12 microhidrocentrale au primit şi autorizaţie de mediu, necesară pentru funcționare.

Printer hidrocentralele care se construiesc în județ sunt cele de la Izvorul Băilor, în zona de dezvoltare durabilă a Parcului național Munții Rodnei, și de la Satu Nou (Cetate), parțial în situl Cușma.

APM BN a respins cinci proiecte, câte două propuse pe Râul Băilor în Valea Vinului, pe Râul Anieș în Maieru și unul pe Râul Someș în Cociu.

MHC-urile nu pot funcționa în zonele de conservare specială a ariilor protejate.

3 comentarii

  • Este ingrozitor ca platim ca sa protejeze mediul pe cineva care vorbeste cu atata nonsalanta de ecocid si face totul ca sa-l amplifice. Orice roman la care-i pasa cata de cat de natura stie ca microhidrocentralele sunt dezastre ecologice si orice rau pe care se contruieste una devine rau mort. Si orice roman care stie legislatie de mediu este constient ca toate sunt ilegale, pentru ca incalca Directiva Cadru privind Apa, devastand starea ecologica a raului.

  • Apa de ploaie ne spune APM. America si AUSTRIA renunta deja la aceste amenajari sinistre pe care le-au facut inca din anii 70. Isi dau seama de ceea ce a produs MEDIULUI, si acum au inceput dinamitarea lor si refacerea mediului inconjurator. Noi fraierii, dam autorizatii cu nemiluita, ca doar nu ne doare mana. Cine insa va raspunde peste 10 – 20 de ani, cand acesti sefi vor sta bine mersi in PENSIE ?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.