Colegiul Naţional “George Coşbuc” din Năsăud aniversează, astăzi, 153 de ani de la înfiinţare. Şcoala în care au învăţat 17 dintre cei 21 de...
Arhiva - 2016
Dorin Grigore Sima, zis “Vampiru”, autorul jafului de la o agenţie Raiffeisen Bank de pe Calea Moldovei din Bistriţa, a fost trimis în judecată de...
Ministerul Mediului a anunțat că ordinul privind derogările vânătorii pentru speciile urs, lup şi pisică sălbatică nu va mai fi emis, în sprijinul acestei...
Procurorii anticorupție au documentat faptul că membri ai partidului aflat atunci la putere, dar și din zona Administrației Prezidențiale, au intervenit direct...
În cadrul Festivalului ”Bistrița Armonia Jazz”, ediţia a II-a (7-10 octombrie), Biblioteca Județeană ”George Coșbuc” deschide în Parcul Municipal ”sala de...
Angajaţii din administraţia publică locală vor relua acţiunile de protest, iar în 31 octombrie vor declanşa greva generală pe perioadă nedeterminată, a...
Cu ocazia Zilei internaționale a persoanelor vârstnice, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Bistrița-Năsăud a organizat un...
Am asistat azi la deschiderea noului an universitar la UBB Bistriţa. Mi s-a părut destul de deprimant şi lipsit de solemnitate acest moment, începând cu ţinuta...
Președintele CJ Radu Moldovan a anunțat că s-a făcut ”încă un pas mare” spre declararea localității Colibița stațiune turistică de interes local. ”În urma...
”Stop numirilor politice! Avem nevoie de oameni competenţi la conducere. Salut decizia domnului Dragomir Câmpan de a demisiona din funcţia de director al ADI...







