Actualitate Recomandări

2200 de doze de vaccin antigripal vor ajunge în județul Bistrița-Năsăud

În județul Bistrița-Năsăud vor ajunge, săptămâna viitoare, încă 2200 de doze de vaccin antigripal pe care Direcția de Sănătate Publică le va distribui medicilor de familie.

Prefectul Ovidiu Frenț s-a întâlnit, la București, cu ministrul Sănătății, Sorina Pintea, care l-a asigurat că nu vor fi probleme în ce privește aprovizionarea cu vaccin antigripal.

”Având în vedere că ultimele două săptămâni au fost declarate săptămâni epidemice în Europa, numărul cazurilor de gripă depășind deja la nivelul României 5.800 de cazuri din care 36 de decese (în județul nostru fiind înregistrate deocamdată doar 5 cazuri și niciun deces), prefectul Ovidiu Frenț s-a întâlnit cu Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, pentru a se asigura că în Bistrița-Năsăud vor fi completate stocurile de vaccin antigripal, la Direcția de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud, astfel încât să fie asigurat necesarul pentru toate categoriile de persoane vulnerabile.

Ministrul Sănătății Sorina Pintea ne-a confirmat că cele 2.200 de doze de vaccin antigripal, comandate de către DSP Bistrița-Năsăud prin grija dr. Anca Andrițoiu, vor începe să ajungă în județul nostru săptămâna viitoare, urmând a fi imediat distribuite medicilor de familie, conform solicitărilor. De asemenea, farmaciile din județ pot să își completeze stocurile de vaccin antigripal lansând comenzi către furnizorii autorizați”, anunță Instituția Prefectului pe Facebook.

În acest sezon rece, în județ au mai fost distribuite prin DSP alte 16.000 de doze de vaccin antigripal.

Doctorul Adrian Streinu Cercel, manager al Institutului Naţional de Boli Infecţioase “Prof. Dr. Matei Balş”, spune că lumea nu ar mai trebui să blocheze spitalele cu teste pentru gripă, deoarece simptomele sunt usor de recunoscut de oricine.

”Diagnosticul de gripă nu este foarte complicat. E un diagnostic simplu: febră peste 39 de grade, dureri musculare, dureri articulare, dureri de cap, te simți ca bătut sau lovit de tren. Aia e gripă. (…) Nu trebuie să alergăm înebuniți să facem teste. Le facem degeaba”, a spus doctorul Cercel, vineri, într-o conferință de presă.

De asemenea, medicul s-a arătat contrariat de faptul că populația s-a speriat din cauza numărului cazurilor de gripă, blocând activitatea unor spitale cu cererile de realizare a testelor.

”E clar că dacă ai simptomele astea, ce să vezi? E iarnă și iarna e gripă. E secretul lui Polichinelle. Deci trebuie să fim raționali, fiindcă altfel blocăm toate unitățile de primiri urgențe .. cu ce? Cu persoane care doresc să-și facă un test de gripă. Eu am dat dispoziție la Balș să nu se mai facă la cerere test de gripă. Nu facem așa, de dragul de a face!” – a mai spus șeful Institutului Naţional de Boli Infecţioase “Prof. Dr. Matei Balş”

Etichete

1 comentariu

  • Cum sa nu se sperie lumea cand pe toate posturile tv se da cu insistenta apropierea epidemiei de gripa.E o alerta generala.Si atunci oamenii ce sa faca? Se duc disperati ori sa faca vaccinul,ori teste,ori ,ori…

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.