Actualitate

Campania de sterilizare gratuită a câinilor şi pisicilor din Bistriţa, un succes!

Un număr de 250 de câini şi pisici, majoritatea de rasă comună, au fost sterilizaţi de o echipă de echirurgi veterinari ai Asociaţiei americane Romania Animal Rescue în timpul unei campanii organizată de Asociaţia T.O.R.A. Bistriţa şi Asociaţia Animaterra Bistriţa în colaborare cu GAL Ruralis şi cu alţi parteneri.

Sterilizarea, coordonată de doamna Nancy Janes, a avut loc în perioada 25-27 iulie 2012, la Bistriţa în cadrul platformei industriale Oxigenul S.A. Parteneri în cadrul campaniei au fost Asociaţia G.A.L. Ruralis pentru Dezvoltare Durabilă în Microregiunea Bistriţa-Şieu-Someş, Asociaţia chinologică din România – filiala Bistriţa-Năsăud, Asociaţia Carpatin Club – România, Federaţia Naţională pentru Protecţia Animalelor (FNPA), medici veterinari şi voluntari persoane fizice cu expertiză în domeniu.

“Procedura lansată în cadrul campaniei de sterilizare gratuită a câinilor cu şi fără stăpân din municipiul Bistriţa şi judeţul Bistriţa-Năsăud a constat în consult medical, sterilizare, vaccinare antirabică şi polivalentă, deparazitare externă şi internă, identificare în baza de date PETgest, marcare prin crotaliere/cipare, eliberare carnet de sănătate.  Toate operaţiunile asumate în cadrul campaniei de către iniţiatori au fost realizate în mod gratuit, cu bani proveniţi din sponsorizări şi nu din bugetul local, cu ajutorul voluntarilor şi nu a specialiştilor plătiţi. Cu această ocazie dorim să le mulţumim medicilor chirurgi şi asistentelor, voluntari din cadrul Asociaţia Romania Animal Rescue (RAR), Ştefan Aurelian, Ştefan Petrişor, Rutth Osborn şi Roxana Stan”, se arată într-un comunicat dat publicităţii de cei implicaţi.

Potrivit sursei citate, operaţiunea nu ar fi putut avea loc fără ajutorul organizaţiei non profit T.O.R.A. Bistriţa – Alina Oros, Aniela Manea, Daciana Fetti, Radu Ciolpan, şi al membrilor organizaţiei non profit Animaterra Bistriţa – Rozina Bachner, Gabriela Mălinaş, Elena Pop, respectiv fără implicarea Asociaţiei G.A.L. Ruralis, Ştefan Anbruş şi Cristian Ţetcu (foto) în calitate de manager de proiect. 

“În mod cu totul special mulţumim voluntarilor datorită cărora campania a funcţionat exemplar, fiind un  model de bune practici pentru orice acţiune similară din România. Îi numim astfel pe Viorica Silaghi, Karina Şerban, Runa Căldare şi studenţii colaboratori de la Secţia de medicină veterinară din cadrul Universităţii SAMV Cluj Napoca. Mulţumim DSV Bistriţa Năsăud, în mod particular doamnei Rodica Gherman, şi medicilor veterinari Octavian Pop şi Călin Sas deoarece au fost alături de organizatori facilitând astfel buna desfăşurare a campaniei. Mulţumim echipei de administrare a adăpostului pentru câinii fără stăpân din cadrul Direcţiei Servicii Publice a Primăriei Bistriţa pentru sprijinul acordat şi înţelegerea de care au dat dovadă”, se mai arată în comunicat.  

În “PETgest – program virtual de gestiune a câinilor/pisicilor cu şi fără stăpân” au fost înregistrate 250 de animale, dintre care 235 câini şi 15 pisici. Majoritatea câinilor sterilizaţi (84%) au fost de rasă comună (metis). Au fost înregistraţi şi sterilizaţi din adăpostul aflat în gestiunea Direcţiei Servicii Publice din cadrul Primăriei Bistriţa un număr de 92 câini comunitari.

Înainte de înregistrarea acestor 92 de câini comunitari din adăpost proporţia animalelor după criteriul talie era de: 42% talie mică, 35% medie, 23% talie mare. După înregistrarea acestora în baza de date proporţia sa modificat, crescând considerabil în favoarea câinilor de talie medie şi mare, respectiv 19% mică, 46% medie şi 35% mare.

Astfel, majoritatea câinilor din adăpost sunt de talie medie sau mare, deoarece în mod eronat aceştia sunt consideraţi potenţial agresivi (mărimea animalului declanşează instinctele umane spre frică).

De asemenea, dacă la înregistrarea câinilor cu stăpân peste 80% erau femele, după înregistrarea celor 92 de câini comunitari, această proporţie scade la 68%, chiar dacă raportul femelă/mascul în cadrul adăpostului era aproape egal (47 femele şi 45 masculi). 

După finalizarea campaniei de sterilizare (la aproximativ 36 de ore) a existat un deces, comunicat de către proprietar, care a fost înregistrat şi în baza de date. La solicitarea proprietarului nu a fost efectuată autopsia pentru a se constata cauzele decesului, însă se presupune că ar fi fost o problemă cardiacă necunoscută de către stăpân la completarea datelor despre sănătate şi a consimţământului de participare la procedurile derulate în cadrul campaniei de sterilizare.

Mai multe informaţii pe www.vinovatiifaravinabn.ro

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS