Până vineri, 8 mai, pe teritoriul României au fost confirmate 14.811 de cazuri de persoane infectate cu virusul Covid-19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 6.423 au fost declarate vindecate și externate iar 923 au decedat.
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică ieri, au fost înregistrate alte 312 de noi cazuri de îmbolnăvire. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 237.280 de teste.
În județul Bistrița-Năsăud numărul cazurilor a crescut cu 10: au fost confirmate 257 de cazuri de infectare cu Covid-19 (față de 247 până ieri), inclusiv 19 cadre medicale (7 medici + 12 asistenți), 7 infirmiere, 5 polițiști (3 polițiști locali + 2 polițiști din cadrul IPJ), 10 angajați ai ITM, 2 pompieri, o persoană angajată la Primăria orașului Năsăud, un jandarm.
Dintre cazurile confirmate, 137 de persoane au fost declarate vindecate (față de 128 până ieri), iar 19 au decedat.
Printre persoanele vindecate, 14 din cadrele medicale + personal auxiliar (9 până ieri, iar dintre cele trei persoane care urmau să fie externate ieri, una a rămas internată, rezultatul testului fiind neconcludent), toți cei zece angajați ai ITM Bistrița-Năsăud, un polițist local, doi polițiști din cadrul IPJ (unul până ieri).
Situația la SAJ, transmisă de Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud: ”În urma confirmării prezenței coronavirusului la un angajat al Serviciului de Ambulanță Județean, în seara zilei de 03.05 au fost recoltate probe de la 33 de salariați, din două ture operative și o parte din ne-operativi. Aceste probe au fost duse la laboratorul de testare în dimineața zilei de 04.05. Dintre acestea, 2 au fost pozitive, iar restul de 31 negative. În 04.05, au mai fost recoltate probe de la alte 34 de persoane din cadrul Serviciului de Ambulanță, probe ce au intrat în lucru în cursul zilei de marți, 05.05, toate rezultatele fiind negative. În 05.05, au mai fost recoltate probe de la 28 de persoane din cadrul Serviciului de Ambulanță, și au fost prelucrate în zilele de 06.05 (11) și 07.05 (17), toate rezultatele fiind negative. În 07.07 au mai fost recoltate 22 de probe de la angajați ai Substației Beclean, probe care vor fi prelucrate în cursul zilei de azi”.
306 persoane sunt în carantină, iar 402 în izolare la domiciliu.
Până acum au fost anunțate oficial, de către Grupul de Comunicare Strategică, 19 decese ale unor persoane infectate cu Covid-19 din județul Bistrița-Năsăud (16 bărbați și 3 femei).
”Situația epidemiologică la nivelul județului Bistrița-Năsăud, astăzi, 08.05.2020, este următoarea: * 306 persoane în carantină * 402 persoane în izolare la domiciliu * 257 cazuri confirmate de Covid-19 * 19 decese * 137 persoane vindecate.
* Trei persoane dintre cele confirmate cu coronavirus la nivel de județ sunt polițiști locali. Una dintre acestea a fost declarată vindecată * Două persoane sunt polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean. Ambele au fost declarate vindecate * Două persoane dintre cele confirmate cu coronavirus sunt din cadrul Secției de Pompieri Năsăud * O persoană dintre cele confirmate cu coronavirus este din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean * Zece angajați ai ITM Bistrița-Năsăud au fost confirmați pozitiv la testarea cu coronavirus. Toți au fost declarați vindecați * Până în prezent, 19 cadre medicale (șapte medici, 12 asistenți) și șapte persoane parte din personalul auxiliar (infirmiere) au fost confirmate cu coronavirus. Dintre acestea, 14 au fost declarate vindecate * O persoană bolnavă de Covid-19 face parte din personalul Primăriei Năsăud”, a informat Instituția Prefectului.
Stai sa vezi de acuma cati se vor infecta după ce Curtea Comunista a Romaniei a zis ca amenzile sunt neconstitutionale.
Sigur, acele amenzi erau pe post de vaccin! Lasă propagandă nerușinată! Motivul de necinstitutionaliratea a fost cuantumul amenzilor!
Neconstitutionalitate am vrut sa scriu, dar a iesit altceva.