Actualitate Recomandări

39 de infracțiuni, 550 de sancțiuni, amenzi de 226.000 lei, 40 de permise reținute în perioada sărbătorilor

Pentru siguranţa cetăţenilor, în zilele de Paște poliţiştii bistriţeni au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor nedorite şi pentru fluidizarea traficului şi diminuarea riscului rutier. În urma activităților desfășurate, au fost sesizate 39 de infracțiuni și au fost aplicate peste 550 de sancţiuni contravenţionale, informează IPJ BN.

În perioada 14-17 aprilie, pentru asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică, polițiștii au desfășurat 29 de acțiuni și controale, intervenind la 209 de evenimente sesizate prin SNUAU 112.

În urma acţiunilor desfăşurate, au fost sesizate 39 infracţiuni, dintre care 13 contra persoanei, 12 contra patrimoniului, 13 la regimul siguranței rutiere şi 1 pentru alte genuri de infracţiuni.

Polițiștii au intervenit și au aplicat 568 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 71 pentru sancționarea faptelor de încalcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, 39 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite și 6 la alte acte normative.

În urma acțiunilor pentru prevenirea accidentelor rutiere, au fost aplicate 452 de sancțiuni privind circulația pe drumurile publice (4 pentru consum de alcool și 183 pentru viteză).

Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de 226.819 de lei.

Ca măsuri complementare, au fost reținute 40 permise de conducere, din care 4 pentru consum de alcool, 13 pentru viteză şi 13 pentru alte abateri, fiind retrase 5 certificate de înmatriculare.

Exemplificări

La data de 14 aprilie a.c., poliţiştii Biroului Rutier au depistat în trafic un bărbat de 27 ani din Bistriţa, în timp ce conducea un autoturism pe raza localităţii, fără a deţine permis de conducere. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind pozitiv. În cauză s-a întocmit dosar penal.

De asemenea, la data de 17 aprilie a.c., poliţiştii Biroului Rutier au depistat în trafic un tânăr de 26 ani din Bistriţa în timp ce conducea un autoturism, prin localitate, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice. Tânărul a fost condus la spital, unde i-au fost prelevate două mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal.

La data de 16 aprilie a.c., poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Rurală Bistriţa, au identificat în trafic un bărbat de 28 ani din Şieu Măgheruş, în timp ce conducea un autoturism, pe raza localităţii, fără a deţine permis de conducere. În cauză s-a întocmit dosar penal.

La data de 17 aprilie a.c., poliţişti din cadrul Poliţiei oraşului Beclean, au identificat în trafic un tânăr de 23 ani din Spermezeu, în timp ce conducea un autoturism, pe raza oraşului Beclean, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice. Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul cu alcoolemie.

La data de 16 aprilie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Năsăud, au identificat în trafic un tânăr de 22 ani din Gersa 1, în timp ce conducea un autoturism, prin localitate, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice. În cauză s-a întocmit dosar penal.

Totodată, la aceeaşi dată, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Sîngeorz-Băi, au depistat în trafic un bărbat de 26 ani din Sîngeorz-Băi, în timp ce conducea un moped, prin oraş, fără a deţine permis de conducere şi aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.

La data de 17 aprilie a.c., poliţiştii Secţiei 4 Poliţie Rurală Beclean au depistat, pe DJU 172 E, pe raza localităţii Matei, un minor de 16 ani, în timp ce conducea o motocicletă neînmatriculată şi fără a deţine permis de conducere. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul neînmatriculat, respectiv conducerea unui vehicul fără a deţine permis de conducere.

La aceeaşi dată, poliţiştii Secţiei 6 Poliţie Rurală Năsăud au depistat în trafic un bărbat de 58 ani din Năsăud, în timp ce conducea un autoturism, pe raza localităţii, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice. Acestuia i-au fost recoltate două mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. S-a întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.

La data de 18 aprilie a.c., un tânăr de 18 ani, în timp ce conducea un autoturism prin localitatea Prundu Bârgăului, a pierdut controlul volanului şi a colizionat cu partea din faţă a autoturismului, balustrada podului, aflat în afara părţii carosabile. În urma verficărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că tânărul se afla sub influenţa băuturilor alcoolice şi nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Cercetările continuă de Secţia 2 Poliţie Rurală Prundu Bârgăului sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolemiei şi conducerea unui autovehicul fără a deţine permis de conducere.

Etichete

1 comentariu

  • Si apoi ne mai mira si ii compatimim ca mor pe capete in accidente…la urma urmei e selectia naturala, actualizata la secolul 21.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS