Actualitate

IPJ: 42 de infracțiuni, 592 de sancțiuni în valoare de 267.000 lei, 36 de permise reținute, țigarete confiscate. IJJ: Amenzi date de jandarmi

În perioada 30 noiembrie-3 decembrie, pentru siguranța cetățenilor, peste 500 de poliţişti bistrițeni au acţionat în locurile unde au avut loc manifestări publice, în zonele cu aflux mare de public, precum şi pe principalele drumuri naţionale, pentru evitarea evenimentelor nedorite, fluidizarea traficului şi pentru diminuarea riscului rutier, informează IPJ Bistrița-Năsăud.

Poliţiştii au intervenit la 150 de evenimente, dintre care 136 sesizate prin Apelul Unic de Urgență 112 și au prins în flagrant delict 10 persoane bănuite de comiterea unor infracţiuni.


În urma activităților desfășurate, în această perioadă au fost descoperite 42 de infracţiuni, dintre care 16 contra persoanei, 9 contra patrimoniului, 5 la regimul siguranței rutiere, 3 de natură economică și 9 de altă natură.

Pentru abaterile de la normele contravenţionale, poliţiştii au aplicat 592 de sancţiuni, cele mai multe fiind la regimul rutier și pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991, precum și privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, în valoare totală de peste 267.000 de lei.

Pentru neregulile constatate în trafic poliţiştii au aplicat 402 sancţiuni contravenţionale, 117 fiind pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 2 pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, cu o îmbibaţie mai mică decât cea de la care fapta este considerată infracţiune și 283 pentru alte nereguli.

Totodată, poliţiştii au retras 9 certificate de înmatriculare şi au reţinut 36 de permise de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Dintre acestea 4 au fost reținute pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi 14 pentru conducere cu viteză excesivă, restul fiind pentru alte abateri.

În perioada 1-2 decembrie, polițiștii Serviciului de Ordine Publică au desfășurat acțiuni pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice, pe raza județului. În urma activităților întreprinse, polițiștii au constatat și aplicat 5 sancțiuni contravenționale, dintre care 3 conform Legii 171/2010 și 2 conform OUG 195/2002, în valoare totală de 21.000 lei.

De asemenea, a fost ridicată în vederea confiscării cantitatea de 5,048 mc de material lemnos, în valoare de aproximativ 2.205 lei, transportat fără documente legale de proveniență. Totodată a fost confiscat un autovehicul folosit la săvârșirea uneia dintre contravențiile silvice.

Acțiuni economice de amploare desfășurate pe raza întregului județ. 24.780 de țigarete confiscate de polițiști

În perioada 30 noiembrie – 3 decembrie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au acționat pe raza întregului județ, pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.

Cu ocazia controalelor și a verificărilor de specialitate efectuate la diferite unități comerciale au fost aplicate 19 sancțiuni contravenționale conform Legii 12/1990 – privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite și 3 conform OUG 28/1999 – privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, în valoare totală de 93.000 lei.

De asemenea, în urma acestor controale economico-financiare, au fost constatate 3 infracțiuni: o infracțiune de evaziune fiscală și două infracțiuni de contrabandă cu țigarete.

Astfel, în cadrul acestor activități au fost ridicate în vederea confiscării 838 de pachete de țigarete din localitatea Rodna, respectiv 401 de pachete de țigarete din localitatea Cușma, deținute în vederea comercializării și fără a avea timbre sau banderole fiscale.

În total au fost confiscate 24.780 de țigarete în valoare de 12.390 lei, produse în valoare de 650 lei și numerar în sumă de 885,5 lei.

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice vor desfășura și în perioada următoare acțiuni specifice pe raza întregului județ, pentru prevenirea și combaterea activităților ilicite, în scopul asigurării unui climat optim de siguranță și legalitate a mediului de afaceri.

Tânăr de 23 de ani cercetat pentru infracţiuni la regimul circulaţiei

La data de 1 decembrie, pe raza localităţii Budeşti, poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Rurală Bistriţa au identificat un autoturism cu numere de circulaţie provizorie, abandonat şi care prezenta avarii. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că la data de 29 noiembrie autoturismul în cauză ar fi fost condus de către un tânăr de 23 de ani din Budeşti. De asemenea, s-a constatat faptul că tânărul în cauză nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar autorurismul avea numerele de circulaţie expirate. Poliţiştii au întocmit dosar penal și efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

3 dosare penale pentru conducere cu alcoolemie peste limita legală

La data de 1 decembrie, în localitatea Maieru, poliţiştii l-au depistat în trafic pe un bărbat de 58 de ani din Maieru, în timp ce conducea o autoutilitară, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice. De asemenea, la data de 3 decembrie, în municipiul Bistriţa, poliţiştii au depistat în trafic doi bărbaţi, de 34 de ani respectiv 43 de ani, ambii din Bistriţa, în timp ce conduceau autoturisme. Cei trei au fost testaţi cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost pozitive și li s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiilor. Poliţiştii au întocmit dosare penale pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.

Sancțiuni date de jandarmi

În ultimele zile, jandarmii bistrițeni au întocmit actele de sesizare pentru infracţiunea de furt pe numele unei persoane care s-a ales cu dosar penal pentru sustragerea de pe rafturi şi neachitarea la casă a unor produse nealimentare, ascunse şi neachitate la casa de marcat. Actele de sesizare au fost predate Poliţiei conform procedurilor legale în vigoare, pentru continuarea cercetărilor, informează IJJ Bistrița-Năsăud.

De asemenea, în week-end-ul trecut jandarmii au asigurat ordinea şi liniştea cetăţenilor care au participat la manifestările organizate în Bistrița de Ziua Naţională, nefiind constatate probleme deosebite.

Totodată, jandarmii au aplicat în ultimele 48 de ore, amenzi în valoare de 2.200 lei. Faptele sancţionate de către oamenii legii au fost: cerşetoria, consumul de băuturi alcoolice în spaţiul public neamenajat, aruncarea cu obiecte asupra unor persoane, adresarea de injurii şi tulburarea ordinii publice, conform prevederilor legii nr. 61 din 1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

1 comentariu

  • După câte se observă din comunicatele IPJ şi IJJ a crescut numărul dar şi suma amenzilor (de cca 3 ori) în ultima perioadă, prin care putem să ne dăm seama că se apropie sfârşitul anului şi există o determinare pentru îndeplinirea planului de încasări la bugetul, care suferă de „goliciune” din cauza politicii majorităţii, care a determinat această „foame de bani”, consecinţa străduinţei guvernanţilor de a ascunde neputinţa de a îndeplini promisiunile făcute în timpul campaniei electorale (fără o fundamentare ştiinţifică, bazată pe ideea „să ne vedem cu sacii în căruţă” că ne-om descurca cumva (a se citi minciunile) cu care i-au amăgit pe cei 1,8 milioane de alegători care i-au ajutat să ajungă la „ciolan”, ceea ce ne arată dealtfel, că „majoritatea” este doar iluzorie, datorită lipsei celor mulţi (care astăzi se află în stradă, arătându-şi nemulţumirea faţă de alianţa ajunsă „cu mâna pe pâine şi cuţit” şi taie din ea, fără să măsoare. Cei care se găsesc în stradă au ajuns în situaţia în care se găsesc, adică de nemulţumiţi, ca o consecinţă a faptului că nu şi-au exercitat dreptul şi „obligaţia” constituţională, de a alege şi a fi aleşi, „după faptă şi răsplată”!!!!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS