”La solicitarea Patriarhiei Ortodoxe Sârbe, în urma inundaţiilor devastatoare, Patriarhia Ortodoxă Română, în semn de solidaritate cu cei aflaţi în necaz, a făcut apel preoţilor şi credincioşilor de a organiza o colectă benevolă de alimente neperisabile, pături şi haine. Protopopiatul Ortodox Bistriţa, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, a colectat cu ajutorul şi sprijinul credincioşilor bistriţeni aproximativ 8 tone de alimente şi haine”, informează Radio Renaşterea.
Ajutoarele colectate vor fi trimise în zilele următoare în Serbia, acolo unde populaţia se confruntă cu cele mai grave inundaţii din ultimii 100 de ani.
Pr. Emanuel Vidican a precizat: ”La apelul făcut de Înaltpreasfinţitul Andrei de a fi solidari cu sinistraţii din Serbia, credincioşii din Protopopiat au răspuns pozitiv la acest apel umanitar şi la îndemnul preoţilor au adunat alimente neperisabile şi haine. Toate aceste donaţii au fost centralizate la Protopopiatul Bistriţa. Ele au constat în pachete cu zahăr, ulei, făină şi conserve, aproximativ o tonă şi jumătate de alimente în valoare de 13.000 de lei, la care s-au adăugat alte tone de haine”.
Protopopiatul Bistriţa a organizat în ultima perioadă colecte şi pentru sinistraţii din sudul ţării şi din Siria.
Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) estima la sfârşitul lunii mai la peste trei miliarde de euro pagubele produse în Serbia şi Bosnia în urma celor mai grave inundaţii din regiune. În total, 77 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma inundaţiilor din Serbia, Bosnia, Croaţia, dintre care 51 în Serbia.
Adaugă comentariu