Cu o floare nu se face piaţa mai frumoasă, dimpotrivă!

Noul monument de la Prefectură – să mă ierte oricine, dar nu îi pot spune Palat Administrativ acestei relicve a comunismului – “Floarea Transilvaniei”, ar fi arătat minunat în Manhattan. Aici însă, biata, zici că a picat ca asteroidul din cer. Ca să înţelegeţi tabloul, în preajmă mai avem, în afară de edificiul comunist, o cruce din lemn dedicată eroilor Revoluţiei, un monument ca un par peste drum, două blocuri mov, o clădire a poştei veche şi sinistră plină de antene pe ea, un panou luminos al ATOP complet inutil şi strălucior ca un sidef şi, până ieri, un struţ. Probabil acum s-a ascuns cu capul pe sub vreo bordură, de jenă pentru cum arată toată această varză urbanistică.

Nu mă pricep la artă şi vă spun sincer că nici nu l-am ascultat pe criticul de artă Oliv Mircea când a ridicat-o în slăvi din simplul considerent că urăsc exprimarea domnei sale în neologisme pe care şi le inventează singur. În opinia mea, o lucrare valoroasă este cea care e atât de clară încât fiecare înţelege ceva când o priveşte. Dacă nu ştiam că artistul vrea să reprezinte o floare, m-aş fi gândit la cu totul altceva. Acum că ştiu, am impresia că nu mă mai pot gândi la nimic, nu mi se pare a fi floare, dar nici altceva. Oricum, nu-mi place nici culoarea aleasă, mi se pare una agresivă care dă ca nuca în perete cu faianţa albastră de la baza fântânii arteziene, una care-mi aduce aminte de bazinele de înot din vremea comunismului. Dacă ziua mai e cum e, seara e ghiveci total. Luminiţele care au devenit o temă obsedantă anul acesta la toate aşa-zisele fântâni din oraş, o fac să arate cu adevăr kitschos.

Dacă tot am ajuns aici, simt nevoia să spun că, dintre toate fântânile din oraş, o prefer pe cea de la Han. Mi se pare singura potrivită în context, chit că au făcut-o comuniştii. Vara simţi răcoarea apei, mai înveţi ceva uitându-te la ea în sensul că are scrise punctele cardinale. I-aş da o notă bună şi celei de lângă sediul BRD  şi cam atât. Noile construcţii de pe pasaje nu se pot numi fântâni. Sunt nişte chestii din care curge apă, din câte am înţeles, după program. Nu ştiu cine a avut ideea asta, dar e bizară rău. Cum naiba să porneşti instalaţiile la 12 ziua şi să le închizi la 22 seara? Cea mai bizară dintre toate mi se pare cea de pe pietonal. Seamănă cu o troacă în care ţăranii din satul meu îşi adăpau vitele.

În schimb, toate au luminiţe ceea ce face ca peisajul să fie cu adevărat unul monoton  şi aproape greu de îngurgitat. Imaginaţi-vă o femeie frumoasă, îmbrăcată într-o rochie să-i zicem decentă, dar care îşi dă pe la ochi cu mult sidef. Ce vă sare în ochi mai întâi? Frumuseţea ei, rochia decentă sau sideful odios? Mie îmi sare în ochi ceea ce nu se potriveşte cu restul tabloului şi cred că la fel li se întâmplă tuturor, chiar şi celor care nu recunosc.

Nu fac parte din categoria celor care nu vor să se facă nimic şi care consideră că nimic nu e bine. Cred însă că ce e prea mult devine obositor şi enervant. Sunt prea mulţi struţi în oraş – am tot sperat că îi va duce cineva într-o bună zi în locurile de joacă şi vom scăpa de ei, însă degeaba – prea multe mere de plastic, prea multe luminiţe şi prea multe jgheaburi din care curge apă la care unii le zic fântâni.

De asemenea, sunt prea multe lucrări de artă nepotrivite trântite în tot soiul de locuri şi, peste toate, prea mult prost gust. Devine agasant să circuli pe străzile oraşului printre blocuri roz, mov, negre, reabilitate de la jumătate în sus, cu lucrări făcute pe jumătate. Din câte ştiu eu, acasă, când ne apucăm să facem curăţenie, aspirăm, ştergem praful, spălăm, lăsăm lună şi bec în spatele nostru. În oraş, dacă se face reabilitarea termică a unui bloc, parterul rămâne de izbelişte, zona din jur praf şi pulbere, nu se duce “curăţenia” până la capăt. Reabilitarea în sine nu e rea, dar ar trebui ca, acolo unde s-au modernizat blocuri, să se intervină mai departe în ambientul zonei, la spaţiile verzi, să rămână armonie, un loc din oraş în care ţi-e drag să mergi.

Tot aşa şi cu lucrările astea de artă. Ele în sine sunt frumoase, dar nu e de ajuns.  Dacă nu le pui într-un context arată ca şi cum ar fi căzut din cer. În ce priveşte floarea de la Prefectură, eu m-aş fi aşteptat ca toată zona aceea să fie modernizată şi armonizată cumva cu ceea ce există acolo. Când ai în preajmă Hotelul Coroana de Aur, un exponent al Mitului Dracula, un magnet pentru turiştii din lumea întreagă, trebuie să găseşti o soluţie în armonie cu această poveste, nu care să se bată cap în cap cu ea.

Oricât de onorant este pentru un oraş faptul că un artist vrea să-şi doneze o lucrare, totuşi nu cred că trebuie acceptată orice donaţie, doar acelea care se potrivesc în contextul actual sau cu ceea ce se doreşte să se facă.Personal nu am văzut până acum niciun concept clar pentru Piaţa Petru Rareş. Fiecare primar a făcut ce l-a dus capul. Vasile Moldovan a amplasat o cruce din lemn într-un colţ, Ovidiu Creţu o floare în alt colţ şi un struţ la mijloc.

Să dai jos crucea pare să sune azi o blasfemie, să o ţii e bizar rău. Toate acestea pentru că nu a existat nicio viziune pentru locul respectiv aşa cum nu există nici pentru alte zone din oraş. Nici nu ştiu dacă merită să sperăm că va exista vreodată. Am tot mai mult convingerea că dezastrul va continua.