Timp de gândire

Nu-i mai faceţi pe şomeri primari!

O ţară cu oameni atât de inteligenţi care adesea au uimit o lume întreagă este, paradoxal, extrem de întunecată la minte. Cum să votezi în funcţii de primari nişte oameni care nu au niciun loc de muncă şi nicio meserie? Mi se pare cel mai absurd lucru cu putinţă. Ce anume e primăria? Un loc în care ei primesc ajutoare sociale sub formă de salarii ca să nu moară de foame? Mă şi gândesc la motivaţiile votanţilor: „Săracul, nu are unde lucra, să-l facem primar!”.

Într-o perioadă, nu am ratat niciun curs de business şi bine am făcut. Am învăţat multe lucruri bune şi folositoare. Unul este că fiecare câştigăm atât cât merităm. Dacă mergem acasă cu 500 de lei de la şomaj într-o lună  – sau cât o fi indemnizaţia – pentru că viaţa ne-a adus într-un moment dificil, e clar că trecem printr-o perioadă nefastă, dar, dacă nu ne găsim niciun loc de muncă ani la rând e pentru că nu suntem în stare.

Într-o lume în care poţi învăţa orice conectat la internet, inclusiv limbi străine, într-o societate în care poţi face afaceri online sau poţi contribui la dezvoltarea altora doar din spatele unui computer, în care graniţele reale şi virtuale sunt deschise, să stai şi să aştepţi indemnizaţia de şomaj arată despre tine că doar asta meriţi.

Dacă lucrezi într-o firmă şi ai cel mai mic salariu nu este pentru că patronul e un zgârcit şi are ceva cu tine, ci pentru că nu l-ai adus niciodată în situaţia să creadă despre tine că eşti mai bun decât atât şi ar fi o adevărată infracţiune să-ţi dea atât de puţini bani. Cine nu mă crede că citească „Eşti de neînlocuit?”, o carte scrisă de Seth Godin în care autorul ne învaţă cum să devenim un „cui de osie fără de care nu se poate”. Tot aici el vorbeşte şi despre cele şapte abilităţi ale omului de neînlocuit. Iată-le: furnizarea unei interferenţe unice între membrii organizaţiei, oferirea unei creativităţi unice, administrarea unei situaţii sau organizaţii extrem de complexe, ghidarea clienţilor, inspirarea personalului, furnizarea unor cunoştinţe profunde în domeniu, deţinerea unui talent unic.

Nu trebuie să intrăm în detalii ca să ne dăm seama că toate aceste abilităţi pot fi cultivate numai de individ dacă el îşi doreşte cu adevărat să fie un pion esenţial în organizaţia din care face parte fie ea instituţie publică sau firmă privată. Cel care e motivat doar de salariu şi îşi face datoria doar ca să nu-şi piardă slujba nu va deveni niciodată o persoană „de neînlocuit”. I-aş ruga pe cei grăbiţi să-mi spună că doar cimitirele sunt pline de oameni de neînlocuit să se abţină. Ştiu şi eu că toţi suntem muritori şi că oricare putem fi înlocuiţi odată ce nu mai suntem. Vorbim însă de viaţa care ne-a fost dată şi în care putem trăi luptându-ne să fim cei mai buni sau preferând medicritatea.

Departe de mine gândul să pun o ştampilă pe toţi şomerii şi să spun că nu sunt buni de nimic. Ştiu şi eu că există în viaţă momente de cumpănă şi de încercare, însă cei care rămân blocaţi în ele au propria lor vină, iar eu nu i-aş alege în ruptul capului primari pentru că nu vor face altceva decât să ne atragă şi pe noi, restul, în aceeaşi capcană.

Pot fi oameni buni, oameni credincioşi care merg zi de zi la biserică şi se roagă să-i ajute Dumnezeu, oameni răbdători, capabili să trăiască de pe o zi pe alta, dar nicidecum nu sunt nişte conducători de care să aibă nevoie vreo comunitate. Chiar şi Iisus Hristos a făcut diferenţa între credinţă şi administraţie: „Daţi Cezarului ce este al Cezarului şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!”. Neamul nostru, cu mintea întunecată de dogme şi superstiţii, preferă să ignore acest adevăr. În cuvinte puţine, cele două entităţi sunt separate. Cine vrea să aleagă calea credinţei şi aşteaptă ca Dumnezeu să-i rezolve problemele să o facă, nu ne deranjează. E dreptul fiecăruia să aleagă ce cale vrea să urmeze. Cine vrea să conducă, să fie primul gospodar al unei comunităţi, omul de „neînlocuit”, Cezarul, atunci să lupte pentru asta în fiecare secundă, să nu accepte niciodată resemnat o situaţie ca fiind dată, impusă de cineva din afară, ci să dea tot ce are el mai bun ca să o schimbe spre binele lui în primul rând şi apoi al altora. Aşa procedează un om pe care merită să îl alegem într-o funcţie publică, oricare ar fi ea. E exclus ca el să fie din rândurile şomerilor cu state vechi sau al oamenilor care trăiesc fără să poată trece în dreptul numelui lor din ce, unde lucrează, cât câştigă. Îi voi include şi pe ei în categoria mai largă a „şomerilor”, dar le putem spune la fel de bine întreţinuţi, milogi puşi în diverse funcţii de partide ca să aibă şi ei din ce trăi, un fel de căpuşe umane care stau cocoţate fie pe spatele nostru al tuturor, care le plătim indemnizaţiile de şomeri, fie al familiilor sau al unor grupuri restrânse. Nu aş vota în ruptul capului un astfel de parazit, indiferent ce mi-ar spune şi cât de mult mi-ar rânji dintr-un afiş. Nu l-aş vrea primar nicio secundă, cu atât mai puţin pentru „totdeauna”.

Pentru mine nu e important ce facultăţi a absolvit cineva la ceas de seară, la id sau ff, la 40 sau la 50 de ani, nici câte profesii fictive îşi trece în dreptul numelui, e esenţial în schimb ce face, cu ce se ocupă. Mă amuză teribil politologii care au făcut un scop în viaţă din a candida la orice şi teologii aşişderea. Frate, dacă eşti politolog, atunci hai şi arată-ne business-ul pe care ţi l-ai ridicat pe baza profesiei tale. Faci sondaje de opinie, studii de piaţă, oferi suport logistic partidelor politice care vor să ne schimbe viaţa în bine? Superb! Arată-ne cu ce te ocupi! Dacă doar candidezi când la o funcţie, când la alta, eşti doar un şomer. Orice ne-ai spune pe lângă e demagogie.

Eşti teolog? Du-te şi slujeşte lui Dumnezeu. Nu e musai să ai parohie nou înfiinţată şi nici să te pună partidul în ea cu alai de mitropoliţi. Poţi lua orfanii să te ocupi de educaţia lor, poţi să le porţi de grijă văduvelor şi bătrânilor singuri, poţi sta la căpătâiul bolnavilor, poţi face multe alte lucruri într-o lume în care oamenii sunt în continuare săraci, bolnavi şi trişti. Faptul că tu cânţi în biserică duminica şi vorbeşti la televizor despre credinţă cu un ton plângăcios nu te face nici omul lui Dumnezeu, nici unul demn de a fi votat. Eşti o struţo-cămilă pusă pe manipulat lumea pentru interesul tău pentru că nu ai niciun job şi ţi-ai dori unul, garantat timp de patru ani măcar sau „pentru totdeauna”.

Oameni buni, nu fiţi atât de naivi încât să votaţi astfel de personaje! Înainte de orice întrebaţi-le ce ştiu să facă, la ce sunt ele bune, cele mai bune. Dacă nu au făcut nimic altceva decât să stea patru ani ca să vină un nou rând de alegeri, lăsaţi-le în plata Domnului. Nu sunt în stare să-şi conducă propria viaţă, cu atât mai puţin a altora. Sunt exact acolo unde merită. Nu vă lăsaţi târâţi în groapa lor!

34 comentarii

  • corect. si asi mai adauga si eu unrmatorul lucru. nu-i cere omului ceea ce nu poate duce sau face. ma refer la alegatorii [,astia cu pensii , cu ajutoare sociale cu tot felul de certificate …. etc…etc..], fiindca ei viseaza cam ceea ce viseaza si somerul care se visteaza primar. deci actioneaza in haita. e mai corect ……fiindca li se pierde urma.

    • Alin Seserman, saracul nu se poate intretine fara ajutorul nevestei si vrea sa fie primar! Jenant! Sau rectific, traieste de multa vreme din indemnizatia de consilier local.Chiar ne crede tampiti pe toti?

    • Macar Seserman este consilier local in Bistrita si stie cateceva din ce se intampla in oras.
      In schimb Dolha derutat la Bucuresti este habar nu are de ce are nevoie orasul.

    • Am nevoie de o slujbă si m-am gandit ca la mega-doctoratele mele nu mi s-ar potrivi altceva decat Primaria Bistrita. Sa va conduc pe voi fraierilor, chiar daca pe toate sondajele nu ies din marja de eroare..Eu visez frumos Si independent de voi. Si mai ales inventez realitati..asa cum as vrea sa se intample

    • cautatorului de joburi

      Un „”X””ajuns somer,acum
      S-a dus pe cel mai prosper drum
      Nu vrea s-ajunga buticar
      Aspira la ceva mai bun
      Caci pana ieri a fost nimic
      Iar astazi el se vrea primar.

      prelucrare dupa Macedonschi

  • Sa termini o facultate de mana a cincea tarziu, pe la 40 de ani, cum este cazul domnului Dolha nu cred ca te indreptateste sa faci politica. Nici cu domnul Simionca lucrurile nu stau altfel. Nu toti oamenii de afaceri sunt buni politicieni. Cred ca este cazul sa terminam cu astfel de clisee ieftine.

    • Măi Caline măi, la voi la partid nu se face cercetare, atunci când primiți temele de discuții? Sau poate numele tău este Alin Sese, care minte de două ori mai repede decât respiră. Vorba lui Lenin dragilor, învățați băieți, învățați, cât puteți și cum puteți.

    • Alin Seserman e fara job de multa vreme si-l tine sotia. Asta e un adevar. Si-l stiu toti. Dar el vrea sa castige primaria Bistrita. Sa faca ce cu ea? Ce sa faca cu Primaria? S-o bage in faliment cum a bagat tot ce atins? Jenant.

    • Petru Sigartau!! Un om care a realizat ceva in viata asta, si a muncit si este realizat!!

  • Divagez un pic de la continutul politic al articolui si ma voi referi numai la locurile de munca.
    In business-ul occidental forta de munca este foarte mobila pentru un plus de 2euro/ora intr-o saptamna ai schimbat locul de munca.
    La noi faza cu ‘nimeni nu este de inlocuit’ nu tine, zbori instantaneu cand patroni isi aduc neamurile, chit ca dupa aceia firma se duce in cap, aici avem destule exemple in Bistrita.
    La stat situatia este si mai simpla, zbori instantaneu dupa alegeri cand sunt aduse in functi slugile de partid.
    ‘Un sut in fund un pas inainte’ eu insa le mutumesc acestor oameni care mau determinat sa-mi iau lumea in cap si sa plec in strainatate, acolo unde munca si creatia mea a putut fi apreciata, pusa in valoare si recompensata pe masura.
    Am promis ca intr-o zi o se le duc o sampanie si un buchet de trandafiri acestor oameni care mi-au facut un bine obligandu-ma sa ma hotarasc sa accept o oferta din strainatate.

    • Trebuie sa-I facem pe ei sa plece , nu sa plecam noi pt ca ei sunt gasca si fac ce vor!

  • Oameni buni cititi atenti articolul.
    In articolul asta a voba de seserman nu de dolha.
    Consilierul si candidatul vesnic sese se identifica cu articolul
    Foarte bun editorialul

  • Dna Sabau….lasati-l… nu va consumati energia pe NIMIC! Bors este terminat, este terminat de cand a pierdut alegerile pentru CJ. DA, are dreptate… Ioan Oltean l-a vandut lui Radu Moldovan… pentru postul lui si a lui Florian… Stiti foarte bine… a dat CJ-ul pe un post de senator si deputat… Radu Moldovan a luat CJ-ul, vanzand Valea Somesului si pe Pugna care a castigat la voturi…paradoxal, nu?
    Acum se pare ca intelegerea curge in continuare aceeasi… Radu Moldovan mizeaza tot pe looseri pe Valea Somesului, sa-i ramana si lui Ioan Oltean o bucata din judet, altfel, daca ar juca singur nu ar mai avea farmec jocul!
    Dna Sabau, Bors Vasale nu merita articole…nu merita efort… o sa piarda clar oricum, din inertie! Daca, prin reducere la absurd, ar avea vreo sansa… Radu Moldovan o sa-l „ajute” sa o iroseasca!!! Doar nu crede cineva ca Bors o sa fie ajutat sa devina puternic!!! Este tinut sub stricta supraveghere si ajutat sa faca doar ceea ce se doreste… repet…mai are apartamentul de la Kauflandul nou, primit kkadou de la Radu M.??? sau a ramas si el fara acest premiu, cum a ramas si Geea fara premiul de la Protectia Consumatorului????

  • Nu-i mai faceţi pe şomeri primari! Dar nici pe pensionari. Daca s-ar lua in considerare acest criteriu al varstei de pensionare, la Bistrita ar iesi din calcul Vasile Moldovan, Ovidiu Cretu, Liviu Rusu si Petru Sigartău. Epoca lor a trecut. Bistrita are nevoie de un primar tânăr,bun manager şi neafectat de comunism.

    • si al tau e la fel de bun!
      de ce nu arunci mucegaiul sa vezi si floarea din tine ?
      (de ce?… e comentariul tau la al tau!…de ce? prin eliminare a tot cespui e archiudean!!!!)

    • garantezi tu ca tinerii,necomunistii vor conduce mai bine si vor fura mai putin???
      sau vrei sa prospere poporul prin rotatie la conducere,asa intr-o perioada de timp cred ca ar deveni toti bogati.
      cred ca nu vrei exemple de tineri si necomunisti care au furat de au stins.

  • Ieri, într-o analiză destul de dură, Vasile Dâncu spunea ” Generația Z, cea care a trecut de noi, a stat la putere mai mult decât trebuia”. DIn păcate cei despre care vorbeste Virgil sunt reprezentanții acestei generații.

  • Cred ca tocmai de specialisti avem nevoie, Doamna Cristiana. Cred ca nimeni nu merge la pantofar pentru a-si face o haina. Daca cineva s-a pregatit la zi, la o facultate serioasa, pentru administratie si politica, atunci merita atentia celor care voteaza. Altfel o sa avem candidati care si-au facut o facultate pe la 40, 50 de ani obtinand diploma in fapt de seara de la astfel de uzine de diplome. Apoi acestia, incet-incet, ajung ca domnul Zgonea presedinti ai Camerei Deputatilor care, pana mai ieri, testa cu ciocanul rotile trenurilor.Sa ne uitam bine la CV-urile candidatilor, la ce au facut sis a dam un vot avand constiinta ca am votat bine o data la patru ani.

  • Seserman tocmai pentru a face politica profesionist a facut studii de politologie, administratie si economie. Cu un doctorat in filosofie politica este cel mai bine pregatit candidat. Acesta nu a facut niciodata promisiuni aiurea. Oricat improasca unii cu noroi realitatea ramane cea pe care unii o stim: este un candidat care si-a luat misiunea in serios si se comporta ca atare. Asa sa dai in populatie cu promisiuni desarte, gen Dolha copiind programe gandite cu multa vreme inainte este usor ( acesta in 2012 tot intr-un avant populist dorea sa avem gemul, compotul, conserva scoasă în BN, depozite frigorifice de fructe, legume; le-ati vazut cumva, ca eu nu!!!).

    • el e doar un copilas care nu face nimic pana nu-i ia cineva scutcul pentru ca nu stie ce sa fac cu el daca-l umple!
      ne trebuie unul care stie cu ce se manca politica!
      cu ce?

      …cu paine!!!!
      votati morarul satului!

    • Draga Paul, nici nu sti cata dreptate ai! Specialistul in gemuri si compoturi este de fapt Alin. Lasati-l pe Dolha cu depozitele si politica lui. Pentru conserve de fructe si legume, facute in casa, mizati pe Alin. Restul sunt rautacisme. Anul asta comuna Braniste ne-a trimis o frumoasa productiei de candidati ce stiu sa faca filosofie si marmelada. Cum cirese nu vor fi, sa ne bucuram si de atata. Cereti candidatilor sa va serveasca din dulceata proprie, produsa in anii trecuti, ca sa vedeti cine e cel mai bun! Indulciti-va!

  • Fară post şi rugăciune neamul asta de demoni nu iese din ei !
    Parcă-i un blestem pe noi, să avem ca candidati numai ciurucuri mai mereu.
    În anii 50-60 comuniştii îi făceau primari pe toţi tractoriştii şi morarii cu 4 clase, apoi a venit vremea activiştilor de partid, cu tot atâtea clase dar mai ofensivi, apoi s-au recrutat din activul UTC, iar acuma din puturoşii şi încurcă lume ai zilelor noastre, care n-au lucrat şi n-ar lucra nimic (nu vorbă, că nici nu ştiu face nimic).
    Latră, doar , doar s-ar alege, ca să pricopsească. Iar dacă-i ajutăm cu ochii închişi, reuşesc. Deci, să nu dormim tocmai acum, odată la 4 ani, când vine furul la mere !

  • Bine ,bine, dar în aceasta situație eu cu cine votez ?
    Votul va conta pentru următorii patru ani . Din analiza făcută nu avem nici un candidat corespunzător.
    CE FACEM ???

  • Felicitari pentru editorial,dar eu as mai adauga ceva legat de persoanele care sunt puse pe liste de catre partide pentru a ocupa functiile de consilieri locali, municipali, judeteni.Eu as fi de parere ca legea electorala nu ar mai trebui sa permita unui candidat la functia de primar sa se treaca de fiecare data pe lista e consilieri al unui partid.Daca ne uitam atenti la cum sunt concepute listele de candidati vom observa ca de cele mai multe ori primii pe aceste liste sunt in general candidatii la functia de primar al acelui partid,si ar mai fi ceva urmatorii pe liste sunt alese persoane care pot fi usor manipulate de catre „seful listei”,asta pentru ca in cazul in care acel candidat ajunge primar sa nu fie deranjat de catre consilieri,pentru a-si face mai usor mandatul.La final ar fi foarte bine daca cetatenii ar studia foarte bine listele de partid si candidatii intrucat consililie au mare rol in administrarea averii comunitatilor si astfel prin votul lor sa selecteze acesti candidati.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS