Partidul Social Democrat a obținut o victorie confortabilă la alegerile locale în Bistrița-Năsăud, câștigând 39 de primării. Față de mandatul precedent, a pierdut Primăriile Sîngeorz-Băi (Roland Venig nu a mai candidat, Daniel Suciu a fost învins de liberalul Traian Ogâgău), Coșbuc (Anghel Niculae nu a mai candidat, Ștefan Cira a pierdut în fața lui Ioan Pavelea – PNL) și Negrilești (Ioan Pugna a pierdut în fața lui Dumitru Costin de la PNL). Totodată, Alianța Electorală ALDE-PSD a pierdut la Miceștii de Câmpie fotoliul de primar deținut până acum de Dumitru Bendean (ALDE).
PSD a păstrat municipiul Bistrița (Ovidiu Crețu) și orașele Beclean (Nicolae Moldovan) și Năsăud (Mircea Romocea).
Totodată, PSD a câștigat Primăriile Tiha Bârgăului (Vasile Șut), Maieru (Vasile Borș), Rodna (Valentin Grapini), Dumitrița (Ilie Uchrenciuc) – toate deținute până acum de PNL, Poiana Ilvei (Ioan Scridonesi), Mărișelu (Horea Petruț) – ambele deținute până acum de ALDE. PSD are primar și la Josenii Bârgăului, Nicolae Vrâncean, după ce fostul edil Tudorel Ciotmonda nu a mai candidat, dar și la Cetate, Lucian Tarniță, după ce Daniel Moldovan nu a mai putut candida în urma procesului pierdut cu ANI.
Pentru prima dată, Valea Bârgăului este în întregime ”roșie”: Tiha Bârgăului câștigată în premieră după Revoluție (Vasile Șut), Prundu Bârgăului (Doru Crișan), Josenii Bârgăului (Nicolae Vrâncean), Bistrița Bârgăului (Vasile Laba), chiar și Livezile, unde Traian Simionca a candidat din partea Alianței ALDE-PSD.
Și-au păstrat fotoliile și primarii PSD Romeo Florian – Lechința, Iustian Muntean – Teaca, Olimpiu Iuga-Napeu – Șieu, Ioan Pop – Leșu, Ioan Cira – Monor, Vasile Codrea – Budești, Valentin Mureșan – Ciceu Mihăiești, Florin Simionca – Budacu de Jos, Aurel Horea – Ilva Mică, Paul Știr – Căianu Mic, Grigore Bradea – Chiuza, Mircea Runcan – Nimigea, Ioan Bob – Șintereag, Ioan Strugari – Parva, Vasile Găurean – Galații Bistriței, Valer Avram – Măgura Ilvei, Iosif Gabor – Milaș, Vasile Cocos – Petru Rareș, Ștefan Danci – Rebra, Vlăduț Purja – Târlișua, Petru Șerban – Uriu, Gheorghe Onul – Salva, Sorin Sfintean – Șieu Odorhei, Vasile Iuga – Ciceu Giurgești, Dumitru Bușcoiu – Zagra, Ioan Szabo – Șanț.
Partidul Național Liberal a pierdut primăriile Maieru (Vasile Dumitru învins de Vasile Borș – PSD), Rodna (Alexandru Nășcan învins după patru mandate consecutive de Valentin Grapini – PSD), Tiha Bârgăului (Vasile Dologa învins după 26 de ani de Vasile Șut – PSD), Dumitrița (Ioan Vasile Moga învins de Ilie Uchrenciuc – PSD).
În schimb, a câștigat la Negrilești (Dumitru Costin l-a învins pe fostul edil Ioan Pugna – PSD), la Miceștii de Câmpie (Ioan Becan l-a bătut pe Dumitru Bendean – ALDE) și la Coșbuc (Ioan Pavelea).
Rămân în funcții liberalii Sorin Hognogi la Spermezeu, Sorin Mititean la Șieu Măgheruș, Grigore Țiolan la Feldru, Anchidim Pavelea la Runcu Salvei, Viorel Clapău la Rebrișoara, Ioan Dedean la Șieuț, Vasile Silași la Chiochiș, Ioan Mureșan la Nușeni, Vasile Encian la Matei, Flaviu Lupșan la Lunca Ilvei, Alexandru Anca la Ilva Mare
Marea victorie a PNL la aceste alegeri este câștigarea Primăriei Sîngeorz-Băi prin Traian Ogâgău.
Partidul Alianța Liberalilor și Democraților și-a păstrat primarii Ioan Monița – Romuli, Traian Simionca – Livezile, Gheorghe Bălăjan – Dumitra, Dumitru Tomșa – Urmeniș, Ioan Mate – Sânmihaiu de Câmpie, Ioan Cămărășan – Silivașu de Câmpie, Sever Mureșan – Telciu.
ALDE a pierdut primăriile Poiana Ilvei (Eugen Bența învins de Ioan Scridonesi – PSD), Miceștii de Câmpie (Dumitru Bendean învins de Ioan Becan – PNL), Mărișelu (fostul edil Toma Someșan nu a mai candidat, a câștigat PSD).
Uniunea Democrată Maghiară din România și-a păstrat singurul primar, Tamas Martonos la Braniștea.
Acesti newnorocit de psd-isti osa ne tina cu capu sub masa 25 de ani . Bravo bistriteni, pe unu sa nu va aud ca va plangeti. Si sa nu-mi spuna cineva ca psd nu o dat bani GRAMADA . Nu are lumea cum sa voteze asa mult psd , imposibil .